Dan Ioan Cuşnir, după ce pasajul spre Bazar a fost inundat de râul Suceava:

Realizarea acestui pasaj pe sub un pod este un atac la siguranţa cetăţenilor

Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cuşnir, a sesizat, sâmbătă, că pasajul spre Centrul Comercial „Bazar” pe sub podul care traversează râul Suceava a fost inundat de apele râului şi a apreciat că acest pasaj este un atac la siguranţa sucevenilor, precizând că de 2 ani cere să se realizeze un pasaj suprateran.

Vă prezentăm integral comunicatul transmis de preşedintele PSD Suceava, Dan Ioan Cuşnir.

„De vreo 2 ani de zile încercăm să îi lămurim pe Ion Lungu şi pe locotenentul său Lucian Harşovschi că pasajul pietonal pe sub podul din zona Bazarului este o ofensă adusă demnităţii sucevenilor. Nu este permis să obligi oamenii să se deplaseze ca oile printr-o luncă înnămolită, mai ales că femeile cu copii mici, în căruţ, sau persoanele cu dizabilităţi nu au nicio şansă să folosească acest aşa-zis pasaj. Pasajul pe sub podul din zona Bazarului este creaţia lui Harşovschi, lăudată la vremea respectivă de Ion Lungu.

Faptul că atât l-a dus mintea pe viceprimarul Harşovschi, că în locul unei pasarele supraterane, civilizate, să amenajeze un pasaj pe sub pod, în zona inundabilă a râului Suceava, nu ne miră. Atât poate, atât face. Nu ne miră nici faptul că viceprimarului Harşovschi nu îi pasă de condiţiile în care se deplasează sucevenii din zona Bazar înspre zona Iulius Mall.

Dar în plină perioada de coduri de inundaţii, când de 10 zile sunt avertizări de ploi şi creşteri ale debitelor râurilor, să nu îţi pase de siguranţa celor pe care i-ai obligat să meargă prin zona inundabilă a râului Suceava este mai mult decât nesimţire, este un atac la siguranţa cetăţenilor. De unde să ştie Lucian Harşovschi problemele sucevenilor dacă el, viceprimarul Sucevei, locuieşte în Moara? Dar dacă vine o viitură şi sunt surprinşi nişte oameni care nu au altă variantă, ce se face Harşovschi, pe cine va da vina, pe vremea nefavorabilă?

Asta fac Ion Lungu şi locotenentul său Lucian Harşovschi de 14 ani: atacă demnitatea, liniştea, dar şi siguranţa sucevenilor. Şi din acest motiv avem obligaţia să facem tot ceea ce depinde de noi pentru ca bătaia de joc la adresa sucevenilor să înceteze; vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a le reda sucevenilor mândria şi demnitatea” se arată în comunicatul transmis de Dan Ioan Cuşnir. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: