INS:

Activitatea muzeelor şi unităţilor artistice a crescut în 2017, dar a scăzut în biblioteci

Numărul vizitatorilor la muzee a crescut în 2017 cu două milioane, iar numărul de reprezentaţii susţinute de instituţiile şi companiile de spectacole a crescut cu 1.500, dar activitatea în biblioteci a scăzut, arată datele comunicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„În anul 2017, bibliotecile au eliberat fiecărui utilizator activ, în medie, 11 volume, la fel ca în anul 2016, numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a fost de aproximativ 16 milioane de persoane, faţă de 14 milioane persoane în anul 2016, iar instituţiile şi companiile de spectacole au susţinut 23,5 mii de reprezentaţii, urmărite de 6,4 milioane spectatori, faţă de 22 de mii de reprezentaţii, urmărite de 5,7 milioane spectatori în 2016” arată un comunicat al INS.

În anul 2017, activitatea principalelor unităţi cultural-artistice a inclus activităţi ale bibliotecilor, muzeelor şi colecţiilor publice, instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte, editurilor, producţia de filme, activitatea cinematografelor, de radiodifuziune şi cea de televiziune.

Reţeaua bibliotecilor care a funcţionat în anul 2017 a fost formată dintr-un număr de circa 10 mii de unităţi administrative şi 103 filiale, la fel ca în anul 2016. Bibliotecile au pus la dispoziţia publicului mai mult de 163 de milioane de volume. În mediul urban, au funcţionat 3.520 de biblioteci şi 97 de filiale ale acestora, cu un fond de carte de 124,7 milioane de volume (trei sferturi din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel de la oraşe (6.074 de biblioteci şi numai 6 filiale), fondul de carte a fost mult mai mic, sub 40 de milioane de volume.

Numărul utilizatorilor activi a depăşit 3,2 milioane de persoane în anul 2017, în scădere faţă de anul 2016, când numărul utilizatorilor activi a depăşit 3,4 milioane de persoane. Distribuţia numărului utilizatorilor activi arată o preponderenţă a utilizării bibliotecilor şcolare (50,6%) şi a celor publice (38,1%). Numărul volumelor eliberate diferiţilor utilizatori a fost, în anul 2017, de 35,8 milioane volume, revenind, în medie, 11 volume pe un utilizator. Accesibilă publicului larg din toate zonele ţării, reţeaua de biblioteci publice, formată din biblioteci judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale a pus la dispoziţia publicului 46 milioane volume de cărţi şi periodice tipărite, reunind în colecţiile proprii 29,2 milioane titluri de cărţi tipărite şi 37 mii titluri de cărţi electronice.

„Raportat la numărul de locuitori se evidenţiază că, în anul 2017, la o bibliotecă publică au revenit, în medie, 8,7 mii de locuitori. Unui locuitor i-au revenit, în medie, 2,3 volume din colecţiile bibliotecilor publice, de serviciile acestor biblioteci beneficiind 1,2 milioane de utilizatori activi. Pentru populaţia care a frecventat bibliotecile publice au fost disponibile, în medie, 37,3 volume pentru un utilizator” se menţionează în comunicat.

Personalul bibliotecilor (inclusiv cel din bibliotecile şcolare), a fost format, la sfârşitul anului 2017, din 10.592 de persoane, 91,3% din acesta fiind personal de specialitate.

Potrivit INS, reţeaua muzeelor şi colecţiilor publice a cuprins, în anul 2017, un număr de peste 400 de unităţi de bază.

Numărul bunurilor culturale şi naturale, la sfârşitul anului 2017, a fost de peste 18 milioane, numărul acestora crescând cu circa 3 milioane, faţă de anul 2016. Din totalul bunurilor expuse de muzee în anul 2017, 16,9 milioane au fost bunuri culturale şi piese de muzeu, iar 1.244 de mii au reprezentat plante şi animale din grădinile botanice, zoologice, acvarii şi rezervaţii naturale.

Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice, înregistrat în anul 2017, a fost de 15,9 milioane de persoane, în creştere faţă de anul 2016 (14,2 milioane persoane); mai mult de 600 de mii de persoane au efectuat vizite gratuite în „Noaptea Muzeelor” în anul 2017.

Numărul personalului care a deservit reţeaua unităţilor muzeale a fost de 6.989 de persoane, 52,3% l-a reprezentat personalul de specialitate.

Reţeaua instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a cuprins, în anul 2017, un număr de 230 de unităţi, din care 160 de unităţi de bază şi 70 de secţii, faţă de 227 de unităţi în anul 2016, din care 167 de unităţi de bază şi 60 de secţii.

Instituţiile şi companiile de spectacole au susţinut 23,5 mii de reprezentaţii, urmărite de 6,4 milioane de spectatori.

În funcţie de tipul instituţiilor şi companiilor de spectacole, în anul 2017, cei mai mulţi spectatori s-au înregistrat la teatre (42%) şi la spectacolele susţinute de ansambluri artistice, trupe de dans şi de divertisment (32,2%).

Personalul de specialitate existent la sfârşitul anului 2017 în cadrul instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a fost de 12.002 persoane, dintre care 60,2% aveau funcţii artistice de specialitate.

Datele INS mai arată că în anul 2017 au funcţionat 559 de unităţi cu activitate editorială a revistelor şi ziarelor, faţă de 558 de unităţi în anul 2016.

Dintre acestea, 255 de edituri au publicat ziare (cotidiene şi necotidiene), 267 de edituri au publicat reviste şi un număr de 37 de unităţi editoriale au publicat atât ziare, cât şi reviste.

Cele 292 de edituri care au editat ziare tipărite au publicat, în anul 2017, un număr de 109 titluri de ziare cotidiene tipărite şi 172 de titluri de ziare necotidiene tipărite. Online s-au publicat 147 de titluri de ziare cotidiene şi 97 de titluri de ziare necotidiene.

Numărul titlurilor publicaţiilor periodice (reviste) apărute în anul 2017 a fost de 1.646 de titluri tipărite şi 410 titluri online.

În anul 2017, personalul angajat al editurilor a fost de 5.079 de persoane, trei sferturi dintre acestea fiind personal de specialitate.

Producţia naţională de filme pentru marele ecran, în anul 2017, a cuprins 41 de filme: 28 de filme artistice (18 filme artistice producţie românească şi 10 filme artistice realizate în coproducţie), 11 filme documentare şi ştiinţifice şi două filme de animaţie.

Reţeaua cinematografică, existentă la sfârşitul anului 2017 în evidenţele Centrului Naţional al Cinematografiei, a cuprins 90 de unităţi cinematografice cu bandă normală (89 cinematografe şi o caravană), în timp ce, în anul 2016, evidenţele Centrului Naţional al Cinematografiei, au cuprins 92 de unităţi cinematografice cu bandă normală. Aceasta a dispus de 385 de săli de cinema, cu un total de 72,1 mii locuri. Proiecţia cinematografică a cuprins 602,6 mii de spectacole, vizionate de 13,9 milioane spectatori.

În anul 2017, au fost distribuite în cinematografe 443 de filme, din care 67 de filme naţionale (sau coproducţii) şi 376 filme străine, în scădere faţă de anul 2016, când au fost distribuite 505 filme, din care 64 naţionale (sau coproducţii) şi 441 de filme străine.

Programul de emisie al staţiilor de radio publice a fost de 148.000 de ore program (129.200 de ore-program au reprezentat emisiuni interne şi 18.800 de ore program emisiuni externe), cu 6.400 de ore-program mai puţine faţă de anul 2016.

Staţiile de televiziune publice au difuzat, în anul 2017, un număr de 52.600 de ore-program emisie. Din totalul orelor program emise, circa 20% l-au reprezentat programele de evenimente şi informaţii, circa 15% programe de artă şi cultură şi câte aproximativ 10% programele de ştiri sau divertisment (fiecare categorie). Programele difuzate în limbile minorităţilor naţionale au totalizat un număr de 1.138 de ore-program emisie.

Posturile de radio şi televiziune particulare au difuzat, în anul 2017, prin sistem terestru şi digital terestru, prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu) şi prin satelit.

„În anul 2017 au funcţionat 522 de posturi particulare de radio care au difuzat terestru un număr de 186,4 mii zile de emisie, din care 375 posturi au difuzat prin programe proprii un număr total de 133 mii zile de emisie. Două posturi particulare de televiziune au difuzat, în anul 2017, programe în sistem digital terestru cu un număr total de 438 zile de emisie”, se mai arată în comunicatul INS.

În anul 2017, a existat un post de radio particular şi 321 posturi de televiziune particulare care au difuzat prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu).

Tot în anul 2017, au funcţionat 21 de posturi particulare de radio care au difuzat programe prin satelit cu un număr de 7,6 mii zile de emisie şi 86 de posturi de televiziune particulare cu un număr de 30,3 mii zile de emisie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: