Heather Locklear, arestată pentru lovirea unui poliţist

Actriţa americană Heather Locklear, una dintre vedetele serialului TV „Melrose Place”, a fost arestată pentru lovirea unui poliţist şi a unui paramedic, la o săptămână după ce a fost spitalizată pentru o evaluare psihologică, întrucât ameninţase că se va sinucide, a anunţat site-ul revistei People. Un membru al familiei actriţei a apelat numărul de urgenţe din Statele Unite – 911 – în noaptea de duminică spre luni şi a transmis operatorului că vedeta era „puternic ameţită”, potrivit TMZ. Atunci când Poliţia a ajuns la faţa locului, Heather Locklear l-ar fi lovit pe un poliţist care încerca să o separe de familia ei. Apoi, actriţa a lovit şi un paramedic care încerca să o imobilizeze pe o targă.

Numele actriţei Heather Locklear figurează în evidenţele Biroului şerifului din Ventura County.

Heather Locklear a fost transportată mai întâi la spital şi a fost apoi încarcerată pentru două capete de acuzare ce vizează agresiunea fizică, a raportat site-ul TMZ. Vedeta americană, în vârstă de 56 de ani, este în prezent în detenţie, iar cauţiunea ei a fost stabilită la 20.000 de dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: