Inspectorii de muncă îi caută pe angajatorii care nu au autorizaţie pe linie de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava desfăşoară campania privind verificarea respectării prevederilor referitoare la autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă. Romeo Butnariu, şeful instituţiei sucevene, spune că aceasta are ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale de către angajatorii care au obligaţia de a se autoriza la ITM. „Pentru autorizarea funcţionării din punct de vedere al sănătăţii şi securităţii în muncă, angajatorii declară pe propria răspundere faptul că activităţile se vor desfăşura în conformitate cu prevederile legale”, pune în vedere Butnariu. Astfel, potrivit Legii nr. 319 din 2006, în vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor şi bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia să obţină autorizaţia de funcţionare înainte de începerea oricărei activităţi. În acest sens, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava autorizează instituţiile şi organizaţiile care desfăşoară activităţi pe teritoriul judeţului Suceava, precum primăriile, unităţile din subordinea Direcţiei de Sănătate Publică, cele subordonate Inspectoratului Şcolar Judeţean, judecătoriile, protopopiatele, asociaţiile, fundaţiile, instituţii publice. „Nu se autorizează la ITM persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării, inclusiv din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, se efectuează în temeiul Legii nr. 359/2004, cât şi persoanele fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, pentru care procedura de înregistrare în Registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării este reglementată de OUG nr. 44 din 2008”, explică Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, punctând că autorizarea acestora din urmă se face în baza declaraţiei pe propria răspundere, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: