Protopopiatul Suceava

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – patronul şi ocrotitorul Bucovinei

Dumnezeu este lăudat ca Unul Care a făcut minuni

 prin Sfinţii Săi, care bine I-au făcut Lui din fiecare Neam

Sf. Vasile cel Mare

 În Dulcea Bucovină, unde sunt însemnele ilustrelor modele de statornicie, virtute şi frumos, care au ţinut vie şi curată flacăra de tradiţională şi sfântă evlavie românească spre care ne întoarcem mereu spre a-i învăţa cadenţele grave, încă din zorii constituirii Ţării Moldovei, se poate vorbi de aleasă cinstire a moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, a cărui mucenicie s-a petrecut pe teritoriul Moldovei, şi care pentru multe veacuri au fost şi vor fi speranţă şi sprijin acestei ţări creştine.

 În faţa acestor sfinte moaşte creştinii simt cu adevărat ce înseamnă sfinţenia, o cunună dumnezeiască pe fruntea ostenitorilor pentru viaţa cea după Hristos şi în Hristos, o cunună nevestejită a luptei încununate cu adevărul şi credinţa în Mântuitorul.

 Cler şi popor, Biserică şi Stat, români şi străini, au cinstit cu evlavie viaţa şi mai ales mucenicia Sf. Ioan cel Nou. Biserica îl cheamă permanent cu evlavie în rugăciunile ei şi înalţă locaşuri sfinte, lăudând astfel lucrarea harului dumnezeiesc în sfântul care L-a iubit pe Hristos şi Biserica Sa, a mărturisit şi a apărat dreapta credinţă în vremuri grele şi a săvârşit fapte ale dreptăţii şi ale iubirii sfinte în orice timp.

 Când cultul Sf. Ioan cel Nou a rodit în cultură, el s-a deschis spre universalitate, iar când cultura s-a inspirat din cultul sfântului, ea s-a deschis spre eternitate.

 Tradiţia pelerinajului anual în ziua hramului de Sânzâiene la Suceava nu este o simplă repetiţie, ci o fidelitate reînnoită şi îmbogăţită cu noi forme şi nuanţe, este dinamica fidelităţii şi continuităţii creatoare. Tradiţia este, deodată, continuitate a trecutului, concentrare de noi valori prezente şi elan spre viitorul tainic ascuns în tradiţie ca stejarul în ghindă. Iar în acest an tradiţia pelerinajului, venirea pelerinilor din Maramureşul istoric, de unde acum mai bine de şase veacuri şi jumătate veneau întemeietorii Ţării Moldovei – Dragoş şi Bogdan –, are o semnificaţie aparte. Acest pelerinaj trebuie să fie încă odată o dovadă a unităţii de neam şi de credinţă.

 Cuvine-se dar ca în zilele acestea să deschidem cărţile sfinte ale neamului, să ne aducem aminte vorbele şi faptele pline de învăţătură, de mângâiere şi dătătore de nădejdi ale Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, născut în oraşul Trapezunt, martirizat în jurul anului 1330 în Cetatea Albă din sudul Ţării Moldovei.

 Bun cunoscător al legii creştine, după cum va dovedi mai târziu, Ioan îşi câştiga existenţa făcând negoţ. Treburile sale negustoreşti îl sileau de multe ori să plece din cetatea sa, Trapezunt, spre alte târguri şi cetăţi, vânzând mărfuri de provenienţă bizantină: icoane, cădelniţe, smirnă, mătăsuri, brocarduri pentru ornate şi dvere, şi cumpărând grâu, vite, miere şi multe alte roade ale pământului.

Pleca astfel de la Constantinopol la Odesa, de la Caffa la Chilia şi Cetatea Albă, acestea din urmă fiind adevărate antrepozite comerciale ale întregii Moldove. A suferit moarte de martir în Cetatea Albă, pentru că nu a vrut să renunţe la credinţa creştină şi să treacă la credinţa celor ce se închină Creaturii şi nu Creatorului, adică la Lună şi la stele, aşa cum menţionează tradiţia hagiografică.

Josif, fost episcop de Cetatea Albă, deci slujind la căpătâiul moaştelor sfântului, recunoscut de Patriarhul de Constantinopol în iulie 1401 ca mitropolit al întregii Moldove, înţelegea să vină la Suceava, în reşedinţa mitropolitană, însoţit de moaştele sfântului martir, sfătuindu-l pe Alexandru cel Bun să aducă la Suceava aceste sfinte moaşte.

De altfel, aducerea moaştelor în 1402 la Suceava nu era altceva decât o întărire a recunoaşterii că Moldova era o ţară ortodoxă, că avea o mitropolie recent recunoscută de Patriarhia ecumenică, instituindu-se în chip de patron al scaunului mitropolitan şi al Ţării Moldovei un sfânt ortodox, martirizat în urma unor intrigi.

Aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Cetatea Albă, în anii de început ai domniei lui Alexandru cel Bun, la Suceava, care devenise deja un puternic centru politic, administrativ şi religios al Moldovei, reprezintă cea mai veritabilă declaraţie de independenţă, o capodoperă a diplomaticii şi artei politice, în faţa Poloniei catolice care încerca să-şi exercite influenţa asupra Moldovei ortodoxe. Şi apoi trebuie să recunoaştem că aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou la Suceava odată cu întronizarea lui Josif ca mitropolit al Moldovei făcea să crească şi mai mult prestigiul autorităţii bisericeşti.

Episodul aducerii moaştelor Sf. Ioan cel Nou la Suceava a avut ecouri în cultura moldovenească medievală prin crearea unei hagiografii, a unei iconografii speciale, legate de viaţa şi pătimirea Sf. Ioan cel Nou, devenit din secolul al XV–lea un adevărat sfânt naţional al Moldovei.

Scopul pentru care au fost aduse Sfintele moaşte la Suceava a fost atins. Aceasta o dovedeşte marea evlavie pe care o au toţi credincioşii moldoveni şi transilvăneni pentru moaştele marelui mucenic de la Suceava, numeroasele pelerinaje ce s-au făcut şi se fac şi contribuţia majoră a acestor întâlniri frăţeşti şi ortodoxe la întărirea unităţii de credinţă de neam şi de limbă.

Lângă moaştele Sfântului Ioan cel Nou se vindecă bolnavii, se alină tot felul de suferinţe sufleteşti şi trupeşti, întâlnindu-se fraţii ortodocşi din toate colţurile ţării, rugându-se împreună, dând laudă lui Dumnezeu la un loc, îmbărbătându-se în necazuri prin pilda muceniciei Sf. Ioan. Marele Mucenic vorbeşte tuturor, întărind creştinii în lupta vieţii, dându-le curaj în ispite, ajutându-i să dobândească sănătate şi cele de folos, sporindu-le credinţa adevărată în Dumnezeu, credinţa ortodoxă.

Potrivit tradiţiei, legată de o minune este şi ziua de serbare a Sf. Ioan cel Nou – la 2 iunie. Iată ce relatează mitropolitul Petru Movilă în această privinţă: În anul 1629 luna august 3 zile, venind în mănăstirea Pecersca Varlaam ieromonachul, din pământul Moldovei, şi fiind trimis la mine ca să mă vadă de cătră Miron Barnovschi Voievodul, mi-a spus, că în anul 1622 când necuratul împărat al Agarenilor, Sultanul Osman, a venit sub Hotin, ca să se bată cu regatul Poloniei… Cazacii zaporojeni, care mergeau în contra necuraţilor, nu s-au dus numai la Hotin, unde era şi oastea poloneză, ci s-au îndreptat spre oraşul Suceava, ca să-l prade pre el… În timp ce năvălitorii se îndreptau spre oraş, localnicii Sucevei se retrăgeau, cum se obişnuia, în cetate. Fiind atunci mitropolit Anastasie Crimca cu preoţii au voit, după obiceiu, să ducă din mitropolie în cetatea de sus şi moaştele Sf. Ioan cel Nou, şi când au venit, ca să le ia, n-au putut să le ridice de la locul lor (căci acestea totdeauna cu darul lui Dumnezeu făceau minuni, când la nevoie oraşul trebuia să fie mântuit de inamicii, ce cădeau asupra lui). Cu aceasta au făcut cunoscut mântuirea lui (oraşului), că nu va fi nici cu armele, nici cu lupta, dar la rugăciune şi ajunare au alergat toată mulţimea, ce fugise în cetate, rugând pe Dumnezeu şi pe Sf. Ioan, plăcutul lui, pentru mântuire. Iar când au venit cazacii la râu şi cum voiau a intra şi în oraş, o minune! Râul, pre care oamenii îl treceau în sus şi în jos, deodată aşa s-a umplut cu apă, că niciodată mai nainte n-a fost aşa de inundat. Iar ei văzând aceasta s-au spăimântat şi au început a se retrage; şi aşa oraşul s-a mântuit cu rugăciunile Sf. Ioan martiriul cel Nou. Şi de la acel timp mitropolitul cu tot clerul şi cu episcopii au stabilit, ca acea zi să se serbeze …fac în mitropolie în acea zi litie, înconjurând biserica cu moaştele Sf. Ioan, şi mulţumind lui Dumnezeu, cel ce cu cinste i-a mântuit pre dânşii de aşa nenorocire cu rugăciunile Sf. marelui martir Ioan cel Nou.

www.romanidecentenar.ro

Aşadar, de atunci ziua de 2 iunie este ziua de pomenire a sfântului şi tot de atunci se introduce numele acestui sfânt şi în cărţile bisericeşti.

Sfântul Ioan cel Nou la Zolkiew, Viena şi din nou la Suceava

În ultimul sfert de veac XVII, vremurile au început iar a se tulbura. Invazia armatelor poloneze, în frunte cu regele Ioan Sobieski, în Moldova, împotriva turcilor, din vara anului 1686, s-a sfârşit prin numeroase prădăciuni.

Cronicarul Ion Neculce spune … atunci au luat craiul şi pe Dositeiu Mitropolitul … cu toate veşmintele şi odoarele sfintei mitropolii, şi au luat şi moaştele sfântului Ioan Novi ce au fost la Suceava, …şi le-au dus acele sfinte moaşte, împreună cu Dositeiu Mitropolitul, în ţara leşească la un târg a craiului Sobieschi.

Dimitrie Cantemir ne dă, la rândul său, o mulţime de date referitoare la expediţia lui Sobieschi în Moldova …el însuşi dă foc la două monastiri din Iaşi, răpeşte vasele sacre, fură reliquiile Sf. Ioan cel Nou din Suceava dimpreună cu multe alte preţioase, ce pietatea princilor de mai nainte le aşezase acolo; ridică pe mitropolitul Moldovei şi tractându-l în modul cel mai brutal, îl duce în captivitate…

Moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au stat în Polonia 97 de ani, fiind mai întâi depuse într-o biserică din Cetatea Stryj, aproape de oraşul Zolkiew, apoi în 1690 aşezate într-o mănăstire din Zolkiew. Acolo a murit şi Dosoftei în anul 1693, iar sfintele moaşte au fost străjuite permanent de câţiva călugări din Moldova.

Puteau oare moldovenii, cărora timp de 284 de ani le-a fost scut de apărare, mângâietor de suflete şi vindecător de boli trupeşti, să rămână pasivi în faţa acestei răpiri a sfintelor moaşte? Sigur că nu puteau să facă aşa ceva, astfel explicându-se desele încercări de a le readuce în Suceava.

La 2 iunie 1777, episcopul Dositei Herescu face o cerere pentru aducerea sfintelor moaşte la Suceava. La puţin timp după aceasta, împăratul Franz Josif al II-lea vizita Bucovina. În pelerinajul său ajunsese şi la biserica mitropolitană Sf. Gheorghe din Suceava, unde a fost întâmpinat de episcopul Dosoftei care-i zise: Luminate împărate, aici este locul unde au fost aşezate vreme îndelungată sfintele moaşte ale mucenicului Ioan, care a pătimit pe pământul Moldovei la Cetatea Albă, şi care acum se află duse la Zolkiew. După cum am scris Măriei Voastre, poporul de aici, vă roagă să aveţi bunătatea şi să porunciţi a nu mai fi lipsită ţara Moldovei de o vistierie nesecată ca aceasta şi să se aducă iarăşi aici unde au fost de la Alexandru cel Bun. După ce împăratul a aflat şi alte lucruri minunate despre Sf. Ioan cel Nou, unde a fost el, unde şi când a pătimit, minunile şi binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra credincioşilor, a zis: să se aducă aceste sfinte moaşte şi acolo să se aşeze la locul lor.

Atunci imediat, episcopul Dositei Herescu a trimis la Zolkiew doi arhimandriţi, pe Ioasaf şi pe Meletie, care, luând legătura cu împăratul şi ajutaţi de garnizoana imperială, în noaptea de 18 iunie 1783 au ridicat odorul cel de mult preţ, racla cu sfintele moaşte, le-au aşezat într-o trăsură şi străjuiţi de şapte ostaşi au pornit spre Cernăuţi. După câteva zile de călătorie, la 24 iunie 1783, au sosit la frontiera dintre Galiţia şi Bucovina, anume la podul de peste râul Colacin. Aici a avut loc un moment solemn. De o parte stătea mulţimea credincioşilor Galiţiei, plângând după pierderea acestui sfânt odor, iar de cealaltă parte stătea mulţimea credincioşilor moldoveni, formată din peste două sute de preoţi şi mii de credincioşi, în haine de sărbătoare, cu icoane, cu flori şi cu lumânări aprinse în mâini, plângând de bucurie că li se întoarce acasă Sf. Ioan cel Nou, ocrotitorul Moldovei timp de aproape trei veacuri. În ziua de 29 iunie 1783 cortegiul intra în Cernăuţi, unde au fost depuse în Biserica Sf. Treime, spre închinare tuturor, străjuite de cei doi arhimandriţi, Meletie şi Ioasaf, unde au stat până la 7 septembrie. În ajunul Naşterii Maicii Domnului, moaştele Sf. Ioan cel Nou au fost duse cu mare procesiune spre Suceava, cu acelaşi alai de sute de preoţi şi mii de credincioşi. Procesiunea a durat trei zile până la Suceava. Aici racla cu sfintele moaşte a stat cinci zile în Biserica Adormirea Maicii Domnului – Iţcani, iar în seara zilei de 13 septembrie, privegherea praznicului Înălţării Sf. Cruci, sfintele moaşte au fost aduse în catedrala vechii mitropolii a Moldovei din Suceava, şi aşezate cu mare cinste la locul de odinioară.

Câte rugăciuni de bucurie şi câte lacrimi s-au vărsat atunci din ochii miilor de credincioşi şi pelerini moldoveni este greu de imaginat. Numai atât amintim, că aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou a fost o adevărată minune a sfântului, a fost o răsplată a lui Dumnezeu pentru credinţa poporului nostru şi un semn de nădejde că Tatăl nostru cel ceresc şi cu toţi sfinţii lui nu ne-au uitat şi nu ne vor uita niciodată, cât va fi neamul nostru credincios, răbdător şi milostiv.

Începând din 1880, când a fost numit ca mitropolit al Bucovinei Silvestru Morariu Andrievici, pe lângă ziua de pomenire de 2 iunie sfântului i s-a mai consacrat încă o zi de serbare, şi anume 24 iunie – Naşterea Sf. Ioan Botezătorul sau Sânzâienile. Este sigur amintirea zilei de 24 iunie 1783, când cortegiul cu sfintele moaşte ajungeau la graniţa dintre Galiţia şi Bucovina, la podul de peste râul Colacin, ziua în care se serbează cu mare solemnitate Aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava .

La începutul veacului al XX-lea izbucnise primul război mondial. Pentru a feri sfintele moaşte de flăcările războiului, se hotărî transportarea lor la Viena. De această misiune trebuia să se ocupe căpitanul districtului Robert Korn, Teofil Nikitovici, egumenul Inocentie Ştefanelli şi ieromonahul pe atunci Pancratie Sidorovici. Acolo au stat până la 25 iulie 1918, când au fost readuse la Suceava şi reaşezate sub baldachinul de piatră din Biserica Sf. Gheorghe. Bucuria creştinilor din Bucovina, din întreaga Moldovă a fost nemărginită, căci după o lipsă de 3 ani şi 9 luni au fost readuse sfintele moaşte.

Modul în care se desfăşoară de 600 de ani acest pelerinaj la moaştele sfântului, cum se adună credincioşii din toate părţile, cu ce evlavie se închină la sfânta raclă, cum îşi ating hainele, capetele, fruntea şi pruncii de racla Sf. Ioan cel Nou, cum aduc flori de tot felul, dar mai ales flori de Sânzâiene, spice de grâu, cum le ating de racla sfântului ca să le sfinţească, cum îşi spun aici necazurile şi bucuriile, cum cer binecuvântare, cu ce credinţă ascultă rugăciunile care se fac mai ales în mijlocul curţii şi cu ce bucurie cântă, se roagă sau stau de veghe fără odihnă zile şi nopţi, este acelaşi şi greu de cuprins în cuvinte.

Numai după ce stai de veghe cu ei la un hram şi te rogi şi cânţi împreună cu credincioşii, începi să-i înţelegi, să simţi ce simt ei şi să te întorci acasă cu aceleaşi bucurii cu care se întorc ei. Cât de frumos a fost surprins acest pelerinaj în versuri nemuritoare de către Ioan Alexandru La Sânzâiene, tot Ardealul vine/ Să stea o noapte lângă Sfânt Ioan/ Cu straiţele de lăcrimaţii pline/ Şi după ce de plâns şi bucurii/ S-a deşertat cu fiecare-n parte /Pe aripi uriaşe în Sobor/ Trag în Ardeal Moldova făr’ de moarte.

An de an acest pelerinaj continuă şi în zilele noastre, pentru că racla cu moaştele Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava revarsă credincioşilor mângâiere în toate nevoile lor, împlinirea cererilor de sănătate şi de folos sufletesc şi trupesc.

Diacon VASILE M.DEMCIUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: