„Noile ideologii” şi sistemul de valori al familiei „ce trebuie regândit”

Săptămâna trecută, Ministerul Educaţiei Naţionale ne-a adus în sfârşit la cunoştinţă ce consideră el ca fiind „o necesitate imediată” în şcoala românească, respectiv crearea unei noi culturi familiale, bazată pe „promovarea diversităţii”, „încurajarea activă a egalităţii” şi „înlăturarea stereotipiilor de gen care influenţează traseele de viaţă diferite ale fetelor şi băieţilor”.

A fost pusă în dezbatere publică de către Ministerul Educaţiei Naţionale „Strategia naţională de educaţie parentală 2018-2025”, în baza căreia începe un proces de reeducare a părinţilor, acest proces fiind considerat necesar de către minister cu următoarele argumente cuprinse chiar în strategie:

– „Deseori noile ideologii promovate în special în domeniul protecţiei copilului întâlnesc mentalităţi conservatoare, un sistem de valori ale familiei ce trebuie regândit în contextul unor informaţii noi cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor.” (pag 3).

– „De aceea familia în societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de sprijin extern pentru a se adapta acestor cerinţe…. în condiţiile în care părinţii rămân ataşaţi valorilor care s-au transmis tradiţional, pe care le consideră ca fundamentând modele valide de relaţionare intrafamiliară. Această din urmă atitudine este prezentă şi în discursurile profesioniştilor care idealizează familia tradiţională pe care o consideră o formă perfectă de organizare.” (pag. 3)

Mai aflăm, din cuprinsul documentului ce priveşte în mod direct pe fiecare dintre părinţii acestei ţări, că familia „nu este o realitate obiectivă, ci ea este mai degrabă un produs socio-cultural, creată şi recreată permanent de practicile socio-culturale (pag. 3).

Strategia aduce şi o noutate juridică uluitoare pentru juriştii care credeau că legea defineşte suficient de clar în România noţiunea de interes superior al copilului. Ei bine, pentru Ministerul Educaţiei Naţionale din România, interesul superior al copilului înseamnă şi „a crea o nouă cultură familială” (pag. 4). Iar dacă ne mai imaginam cumva că modelul juridic al familiei, aşa cum este prezentat el în Codul civil al României, ca fiind părinţii deopotrivă îndrituiţi şi răspunzători în relaţia cu copiii, indiferent de natura relaţiilor dintre părinţi, ei bine, din Strategia naţională propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale aflăm că nu trebuie să pornim de la „modele unice considerate ideale.” (pag. 4).

Citind cu atenţie primele pagini ale Strategiei, nu poţi să nu te întrebi care-i scopul urmărit pentru toată pledoaria, minuţios făcută în sensul schimbării modelelor şi valorilor familiale şi regândirii acestei noi culturi familiale, constant amintite în Strategie.

Destul de curând, în cuprinsul Strategiei se revelează şi adevăratul scop: “Strategia are la bază următoarele principii:… promovării diversităţii… stilurile parentale trebuie revizuite din perspectiva relaţionări cu copiii şi ÎNLĂTURĂRII STEREOTIPIILOR DE GEN care influenţează traseele de viaţă diferite ale fetelor şi băieţilor, în acord cu legislaţia naţională anti-discriminare şi cu Standardele Naţiunilor Unite şi ale Comisiei Europene în acest domeniu.” (pag. 23).

Noţiunea de „stereotipii de gen” nu este nicăieri definită în legislaţia românească, la fel cum şi „promovarea diversităţii” o identificăm definită mai mult ideologic, în plan mediatic. Totuşi, aceste noţiuni se completează perfect cu „egalitatea de gen” care nu înseamnă egalitatea femeii cu bărbatul. Aceste noţiuni au început deja să fie implementate în educaţia românească, după cum vedem că s-a întâmplat aici, aici, aici, aici, aici.

Din cuprinsul acestor evenimente, înţelegem exact despre ce este vorba şi care este conţinutul acestor noţiuni. Chiar dacă în plan juridic, în România, s-a scris foarte puţin despre acest subiect al stereotipiilor de acest gen, din cuprinsul activităţilor educaţionale prin care au trecut elevii pentru a înţelege necesitatea „înlăturării stereotipiilor de gen”, înţelegem că aceste noţiuni atât de puţin tratate de jurişti, au consecinţe dintre cele mai importante – pentru că privesc însăşi identitatea fiinţei umane – asupra copiilor. Din cuprinsul activităţilor educaţionale amintite mai sus, se înţelege că ceea ce a învăţat un copil într-o astfel de activitate este că egalitatea de gen nu este egalitatea femeii cu bărbatul, ci faptul că o persoană poate fi în mod egal un gen sau altul, funcţie de alegerea sa, pentru că potrivit art. 3 lit. c din Convenţia de la Istanbul, genul este un „construct social”, un rol de gen asumat şi nu un dat biologic, aşa cum era definit, anterior, de Statutul de la Roma. Explicaţii juridice detaliate asupra acestei controversate definiţii a genului găsim aici.

Ceea ce interesează din perspectiva articolului de faţă este aceea că, pentru Strategia naţională de educaţie parentală pusă în dezbatere publică până pe 10 iulie a.c. de Ministerul Educaţiei Naţionale, „încurajarea activă a egalităţii de gen” constituie o prioritate încă din perioada timpurie a dezvoltării copilului când sistemul de educaţie parentală trebuie să vină în sprijinul dezvoltării unor principii esenţiale ce vizează promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate şi încurajarea activă a egalităţii de gen” (pag. 18 din Strategie).

Reamintim că, potrivit articolului 487 din Codul civil, părinţii sunt cei care „au îndatorirea de a se îngriji de dezvoltarea psihică, intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor potrivit propriilor lor convingeri, dar şi potrivit însuşirilor şi nevoilor copiilor”.

Aşadar „propriile convingeri” ale părinţilor sunt respectate şi nu se cer a fi reeducate potrivit “noilor ideologii”, pentru că Ministerul Educaţiei Naţionale din România nu se află într-o epocă nazistă ori comunistă. Noi părinţii, cel puţin, nu ne aflăm. Şi nici dispoziţiile legale şi constituţionale care îi protejează pe părinţii din România.

Forţa garantării legale a respectării convingerilor părinţilor – subsumată însăşi libertăţii de conştiinţă – este maximă: potrivit articolului 29 alineat 6 din Constituţia României, părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. În mod similar, acest drept este garantat şi de articolul 14 alineatul 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (dreptul părinţilor de a asigura educarea şi instruirea copiilor lor potrivit propriilor convingeri religioase, filosofice şi pedagogice), de articolul 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului (dreptul părinţilor de a asigura această educaţie conform convingerilor lor religioase şi filosofice), precum şi de articolul 5 din Declaraţia privind eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi de incriminare sau de credinţă potrivit cu care părinţii sau, după caz, tutorii legali ai copilului au dreptul să organizeze viaţa de familie în conformitate cu religia sau convingerea lor, precum şi pornind de la educaţia morală de care ei cred că copilul ar trebui să se bucure, stipulându-se expres în continuarea aceluiaşi articol că nu poate fi constrâns un copil să primească convingeri împotriva voinţei părinţilor săi sau ai tutorilor legali.

Dar aceste două noţiuni fundamentale ale ecuaţiei în discuţie relativă la educaţia copiilor şi responsabilitatea realizării ei, şi anume convingerile părinţilor şi însuşirile şi nevoile copiilor sunt foarte strâns legate de un alt drept fundamental. Potrivit articolului 26 alineatul 1 din Constituţie, autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.

Cum viaţa intimă (iar genul ţine profund de viaţa intimă) este unul din factorii determinanţi ai conştiinţei individului prin valenţele psihice pe care inevitabil le antrenează şi cum procesul de educaţie şi formare a copilului operează în planul conştiinţei acestuia, rezultă că orice ingerinţă în procesul educaţional care aduce atingere convingerilor părinţilor sau însuşirilor şi nevoilor proprii fiecărui copil, aduce atingere acestui drept fundamental.

Avocat ANA-CORINA SĂCRIERU 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI