Viitorul Liteni învinge şi merge mai departe

> Şomuz Fălticeni se pregăteşte de barajul de promovare

Viitorul Liteni este noua câştigătoare a finalei fazei judeţene a Cupei României, după ce a învins în partida desfăşurată în compania celor de la Şomuz Fălticeni. Meciul derulat duminică după-amiază a strâns în tribunele stadionului „Areni”, din municipiul Suceava, câteva sute de susţinători înfocaţi ai celor două cluburi, dar şi simpli iubitori ai sportului cu balonul rotund, în ciuda vremii destul de potrivnice. Partida a avut loc cu trofeul pe masă, cupa fiind adusă pe teren de bine cunoscutul internaţional sucevean Dorin Goian, cel care a fost numit şi ambasadorul ediţiei din acest an a Cupei României. Meciul a fost unul de dăruire totală încă de la primul fluier al centralului Silviu Iftode, ajutat la margine de Vlăduţ Hazi şi Andrei Pişta, arbitru de rezervă fiind Alexandru Blanariu. Viitorul Liteni a ajuns în ultimul act al competiţiei, după ce a eliminat pe parcurs formaţiile CS Gura Humorului, Silva Udeşti şi FC Pojorâta. De partea cealaltă, campioana judeţeană a ajuns în finală după ce a trecut de cei de la Bucovina Frătăuţii Noi, Juniorul Suceava şi AS Balada Ciprian Porumbescu.

Pe lângă trofee, medalii şi plachete, cele două finaliste ale Cupei României Railex au primit, din partea Asociaţiei Judeţene de Fotbal, şi câte un rând de echipament de joc, în baza unui parteneriat încheiat cu Consiliul Judeţean Suceava. În plus, în pauza finalei au fost premiaţi şi cei mai buni marcatori din sezonul competiţional 2017 – 2018 din liga a V-a şi a IV-a, dar şi din campionatele judeţene de juniori. La pauză, tabela de marcaj indica un scor alb, dar în partea secundă a întâlnirii cei care şi-au dorit mai mult victoria s-au impus, reuşind marcarea a două goluri, în minutul 52, prin Râşcu şi, în minutul 82, prin Apostol. Învinsa din Cupă, Şomuz Fălticeni, se pregăteşte acum de barajul pentru promovarea în Liga a III-a a fotbalului românesc, ce va avea loc în dublă manşă, împotriva celor de la Flacăra Muntenii de Jos, campionii judeţului Vaslui.

www.romanidecentenar.ro

Câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României va evolua pe data de 1 august în primul tur al fazei naţionale a competiţiei. (foto: ADRIAN POPOVICI)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: