12 eroi. Corneliu…

«Nu vărsaţi lacrimi pe mormintele eroilor ci mai curând slăviţi-i în cântece aşa ca faima lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor»

Regina Maria

Parcă-l văd.

Un băeţandru „poznaş”. Mă întâlneam câteodată la aceiaşi gazdă cu el, D-l Florea din Iaşi.

Eu eram elev al şcoalei normale «V. Lupu» el la liceul internat. Deşi elev – îşi dădea aere de mare „cavaler”. Fuma, discuta lucruri „avansate” făcea tot felul de glume…

Aşa l-am cunoscut pe Corneliu Tescaru…

Au trecut ani destui. Şi deodată ne-am pomenit camarazi de arme la acelaş regiment. Era în 1915…

Nu se făcuse prea mare. Aproape acelaş băeţandru era la trup. Slăbuţ, plăpând. Era însă tot aşa de simpatic şi glumeţ. Nu ţi se mai ura cu el, deaceia nu lipsea dintre ofiţeri niciodată.

Suflet bun, camarad bun. El nu avea pe nimeni duşman.

N’am văzut odată să fi fost cu cineva supărat. Conştiincios, Corneliu Tescaru îşi făcea datoria cu prisosinţă…

Îndrăgostit de cariera militară s’a activat. Ca ofiţer activ ş’a ales mitraliera…

Şi cu mitralierele a mers în război, alături de bravii lui ostaşi tot timpul. Şi-a mers în toate luptele! Până ce moartea l’a găsit cu ele…

Şi l’a găsit într’o luptă înverşunată, cea mai groaznică din câte a dat!

S’a rânduit în toate atacurile din Ardealul lui iubit, pământul copilăriei. A luptat în munţii Carpaţi. A luat parte la grelele atacuri de pe Argeş. La Chitila. A îndurat mizeriile de nedescris a retragerei.

Acum se fixase pe poziţiile de deasupra Tg. Ocna. Era în Iulie 1917. Eram în aceiaşi linie de front. Făceam legătura în dreapta cu trupa din Regt. 15 Infanterie, iar la stânga cu Batalionul în care lupta Tescaru.

Îmi aduc cu groază aminte cum s’a început această formidabilă bătălie pe frontul Tg. Ocna-Slănic.

Ca din senin prinseră nemţii a arunca asupra liniilor noastre un potop de guri de foc de toate calibrele. Văzduhul ploua cu fum şi fier înspăimântător peste noi. Nu rămăsese o palmă de ţarână nefrământată. Tranşeele se făcuseră fărâmă. Copacii cari acopereau liniile noastre fură prefăcuţi ţăndări. Reţelele distruse cu desăvârşire.

O mişcare nu se mai putea face. Fiecare stătea încremenit unde-l apucase vremea. Nu se auzea nici un semnal. Nu se putea da un ordin. Nu se putea clinti nimenea din loc. Iadul se pogorâse peste noi. Se părea zice un ocular că acum nu mai e luptă, ci un râu de foc curge asupra noastră, arzând şi distrugând totul.

Flăcăi voinici, cari în luptă dreaptă, făţişă, nu s’ar fi temut nici de 20 de nemţi piţigăiţi, slabi şi scârboşi, erau trântiţi la pământ, rupţi sfârticaţi, acoperiţi de ţârnă sau făcuţi dintr’o dată nevăzuţi; nu se mai putea cunoaşte de unde vin obuzele; par’că răsăreau din pământ, din acel pământ frumos, cu iarbă verde, urlând şi împrăştiind moartea în jur. Nu se mai putea nimeni păzi. Toţi hotărâţi şi cu faţa încruntată, îşi aşteptau moartea. Inamicul nu se zărea nicăeri, numai aeroplanele duşmane cari regulau tragerea tunurilor lor, zburau pe deasupra ca nişte corbi de pradă.

Cu baionetele la armă – câţi mai rămsesem vii – din acest măcel îngrozitor – aşteptam desnodământul.

A fost o minune cine a mai putut scăpa teafăr din această bătălie crâncenă. Lupta ţinu câteva zile în şir. Atât de groaznic fu bombardamentul că ne luase auzul iar pedeasupra ne trimise şi gaze să ne înăbuşe…

Surprins de un obuz uriaş – acolo lângă mitraliera-i dragă – şi voinicii săi – n’a mai rămas nici un praf din trupuşorul său gingaş.

Aşa a murit Corneliu.

O moarte înfiorătoare, dar o moarte de viteaz. O mână de om – zdrobit de un obuz monstru… Ce e mai groaznic? Dar cu cât moartea lui e mai tragică, cu atât e mai vitejească! El cade în adevăr ca un erou…

Şi cine a luat parte la război, îş poate uşor închipui cum a putut fi sfârşitul acestui brav camarad, în una din cele mai straşnice bătălii ce s’au dat pe frontul Carpaţilor Moldovei.

Despre trupuşorul său firav amestecat una cu pământul – cum spune un camarad al său – aşa de frumos, vor creşte brazi de munte şi flori, ce vor adumbri şi împodobi numele lui de vitejie…

Da, Corneliu şăgalnic şi bun – nu mai este.

I-a rămas însă numele înscris între Eroii Neamului! Ce jertfă mai măreaţă!

Jertfa lui – fie însă deapururi slăvită.

I.C. SPIRIDON 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI