La drum cu voia bună la braţ

Ziua de vineri se anunţa să fie foarte frumoasă. Ne-a încurajat şi doamna Ana Marcu, preşedinta noastră, care ne-a spus c-a vorbit cu serviciul meteo şi-a fost asigurată că pe durata celor trei zile ale excursiei vom avea vreme bună. Vom trăi şi vom vedea.

Ba mai mult, chiar zilele săptămânii până în acea zi au fost splendide. Şi, cum anunţase vreme bună şi o crainică pe un post TV, aveam mare încredere în cele spuse.

Autocarul a plecat exact la ora fixată (!). Eram toţi entuziasmaţi că vom călători pe cărările patriei timp de trei zile, cam pe 1400 de km, deci vă daţi seama că drumul era destul de lung şi, poate, şi anevoios pentru noi, cei care suntem mai în vârstă. Dar se spune că noi, pensionarii, suntem foarte odihniţi, aşa că trebuia să facem faţă oboselii drumului. Şi, dacă n-am avut nici un fel de probleme de sănătate în perioada anterioară, speram să n-avem nici în timpul excursiei.

Au fost destui dintre noi care nu mai călătoriseră de zeci de ani pe distanţe aşa de lungi, plecând mai ales la ore matinale. Natura era superbă, soarele, înălţându-se pe cer, ne tot invita să ne urmăm drumul. Nu ştiu de ce, dar ni se părea că noi comitem un sacrilegiu tulburând liniştea profundă din natură. Doar în parcul oraşului câteva păsărele îşi făceau încălzirea pentru concertul pe care-l vor susţine în timpul zilei. În rest, tăcere, tăcere, tăcere…

Vă daţi seama că, cu cât înaintam îndepărtându-ne de ţinuturile Bucovinei, ne cuprindea nostalgia după aceste plaiuri de basm. Dar ne încurajam că vor trece repede cele trei zile şi ne vom întoarce în sânul binecuvântatei noastre Bucovine. Poate că şi din acest motiv, după cântarea unui „Tatăl nostru”, aşa cum se cuvine la început de drum, s-a aşternut liniştea în autocar, discutând doar cu colegul(a) de scaun. Dar credeţi c-am rezistat mult? Mai greu a fost startul. Dar când ai în maşină pe doamna Marcu şi Ghiţă Aga nu poţi tăcea mult timp. S-a dat comanda şi-am declanşat veselia. Şi, vă rog să mă credeţi, că ea a durat trei zile şi s-a întins chiar şi în cele două nopţi în care am dormit pe alte meleaguri. Şi, dacă termenul de trei zile nu era fix, cred că şi la data aceasta mai hălăduiam pe cărările patriei. Pe toată durata excursiei domnul Petru Barbuţă ne-a încântat cu cunoştinţele sale despre istoria patriei. La un moment dat i-am spus că, după câte ştie şi, mai ales, cum le spune, parc-ar fi profesor universitar. Şi-apoi numai cine n-a vrut n-a trecut pe la microfon pentru a ne spune o glumă, o epigramă, o poezie sau o întâmplare haioasă pe care-a avut-o sau a fost martor la ea. Ştiţi din relatările mele de la alte excursii cum ştiu să se distreze cei mai în vârstă.

Itinerariul excursiei noastre a fost foarte bine stabilit de doamna preşedinte Ana Marcu, ajutată de doamna Alexandrina Puha, contabil-şef. Au fost contactaţi din timp cei care puteau asigura cazarea şi cei la care puteam mânca, doar n-am mers în excursie pentru distracţie şi să mâncăm 3 zile din…traistă. S-a stabilit şi locul unde ne vom întâlni cu preşedinţii unor CARP-uri din drumul nostru, că doar nu ne-am dus în ea numai ca să vizităm , ci şi pentru a învăţa unele lucruri. Acestea le poţi învăţa numai de la cine are mai multă experienţă sau a avut mai multe realizări. Bineînţeles, pe primul plan au fost renumitele mănăstiri şi biserici din drumul nostru, mai ales că pe unele, din păcate, nu le-am mai văzut de decenii. Până la primul obiectiv de vizitat le-am povestit despre judeţul Suceava, prezentându-l sub toate aspectele:teritoriu, obiective istorice, populaţie, învăţământ, tradiţii etc. Cred c-au fost interesaţi de aceste date pentru c-am fost ascultat.

Primul popas l-am făcut la Sfânta Mănăstire Viforâta din cuprinsul Arhiepiscopiei Târgoviştei. Prima ei atestare-anul 1530, când a fost înălţată de domnitorul Vlad Vodă al VIII-lea, în cel de-al doilea an al domniei sale. Se pare că în alegerea locului a fost determinată de vecinătatea reşedinţei de scaun al Ţării Româneşti, care avea la acea dată tradiţie de peste un veac, din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân.

Intrarea în această mănăstire este străjuită de-n stejar falnic, localnicii afirmând că acesta a fost plantat în anul 1918, anul marii Uniri. În curtea mănăstirii era o mare de oameni, toţi îmbrăcaţi în costume naţionale, mai ales femeile. Pe câteva rânduri erau aranjate coşărci, umplute ochi cu bunătăţi. Aşa am aflat că creştinii ortodocşi de-aici celebrau „ Moşii de vară”. Cam aşa o privelişte întâlneşti şi-n Bucovina la Sfintele Paşti.

Pe traseu am admirat natura şi casele. În satul Şuţa Seacă am întâlnit, din loc în loc, pancarte pe care scria „Iubeşti satul ? Nu distruge bunurile comunei !” Superb îndemn! În plus, pe toţi stâlpii de lumină electrică din comună erau arborate steaguri tricolore nou-nouţe. Şi, reţineţi, vă rog : pe fiecare casă, dar absolut pe toate, erau arborate steaguri tricolore. Pe tot traseul am mai întâlnit aceeaşi situaţie şi-n comuna vecină, Dragodana. Oare pe la noi nu s-ar putea proceda astfel, doar şi bucovinenii sunt mari gospodari şi patrioţi?

Cum să nu cânţi tot drumul dacă-n autocar se aflau şi membrii corului de la Clubul CARP! Trei categorii de cântece au răsunat pe durata celor trei zile: patriotice, populare şi romanţe. Şi celelalte două zile le-am început cu câte o rugăciune. Şi, cum eram toţi dincolo de jumătatea vieţii, am cântat, mai ales, melodiile deceniilor şapte şi şase, melodii care ne-au legănat tinereţea. Ştiţi că mai sunt în actualitate ?

În oraşul Găeşti am fi putut pune o lozincă: „Jos trandafiri înfloriţi, sus tei înfloriţi”, aşa de înflorit era tot oraşul. De fapt în tot oraşul era o explozie de flori şi de culori. La acestea s-a mai adăugat o curăţenie exemplară. Păcat că n-am putut sta de vorbă cu cineva din conducere pentru a afla cum au realizat acest lucru. Şi, ceva foarte interesant, câini vagabonzi şi cerşetori au dispărut din acel oraş. Oare prin ce minune?

Foarte interesantă vizita la Curtea Domnească, turnul Chindiei şi muzeul primei tipografii din ţară. Din păcate ghidajul a lăsat de dorit, deşi speram să avem parte de el pentru c-am plătit taxa de intrare cerută. Am plătit şi atât. (!) Dar noi am admirat tot ce ne-a ieşit în cale, în plus, le-am povestit şi eu câteva lucruri despre aceste obiective, pentru că mă pregătisem pentru aceasta şi nu numai pentru aceste obiective. Colegii de drumeţie, mai ales doamnele, s-au urcat în turnul Chindiei. Am rămas cu gurile căscate când am fost strigaţi de doamne şi ne-am înălţat privirile. Ele erau sus, sus de tot, la meterezele turnului şi nouă ne apăreau ca nişte furnici. După ce-au coborât toate din sferele înalte ale turnului, am vizitat ruinele cetăţii. Am fost ajutaţi şi de faptul că din loc în loc erau înscrisuri pe pereţi care ne lămureau ce vedem.

Şi-aici am avut o întâmplare hazlie. Am intrat la muzeul tipăriturilor ca să ne edificăm asupra acestei probleme. Indicatoarele ne arătau să coborâm la demisol. Zis şi făcut. Chiar la intrare stătea pe-un scaun, în faţa unei mese, un călugăr şi-avea atitudinea că scrie. L-am rugat respectuos să ne spună câteva lucruri despre istoricul tipăriturilor. Surpriză…niciun răspuns. O doamnă s-a apropiat de el şi ne-a spus că nu-i un călugăr adevărat , ci… un manechin. Ne-am descurcat şi-aici cu ce-am văzut prin vitrine şi afară am admirat una din primele maşini de tipărit, care, probabil, aşteaptă să fie introdusă în muzeu.

Vizitarea Mănăstirii Dealul a fost următorul obiectiv turistic, unde este îngropat şi capul domnitorului Mihai Viteazul, precum şi Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”. Aici am avut parte de bunăvoinţa unei măicuţe, care ne-a uimit şi încântat cu explicaţiile pe care ni le-a dat. În plus ne-a permis şi să fotografiem în interiorul bisericii, nu numai în exteriorul ei.

Apoi ne-am cazat la hotel, în Pucioasa, unde-am dormit ca acasă. Dar am dormit puţin, pentru că au fost destule glume de spus încă şi de împărtăşit multe impresii. De fapt, era hotelul CARP „Pucioasa” la care am fost cazaţi la preţuri foarte avantajoase, doamna Marcu fiind în relaţii foarte bune cu preşedintele acestuia. Uitasem să vă spun ce-am mai păţit în prima noapte. Cum era normal, fiecare a venit cu hrană rece pentru prima zi. Credeţi că fiecare a mâncat din punga lui? Vă înşelaţi. Şi de data aceasta ne-am strâns mai mulţi într-o cameră şi-am mâncat „ la grămadă”. Ştiţi c-aşa mâncarea este mai gustoasă ? Unde mai pui că prin grija doamnei Marcu am stropit mâncarea numai cu câte-o picătură de palincă. Iar doamna Silvia şi domnul Mihai Frunză au destupat sticlele de vin. Să te ţii nene ce ospăţ am încins ! Iar doamnele au avut un nou prilej să laude bucatele lor, dar şi pe cele gustate de la altele.

Chiar de dimineaţă am fost invitaţi la sediul acestui CARP, unde domnul preşedinte Dragomir Diaconescu a avut amabilitatea să ne poarte prin tot sediul, mândrindu-se tare cu zestrea pe care o au, mândria lor fiind perfect adevărată. Am avut ce admira. Am admirat zestrea lor materială, modul de organizare al sediului, precum şi modul în care încasează banii de la membrii lor. Cred c-am avut şi noi ce învăţa şi, de ce nu, să punem şi noi în practică. Din păcate, numărul membrilor noştri este de zeci de ori mai mic decât al lor. A rămas să ne mai întâlnim şi la Rădăuţi, în curând o delegaţie a acestui CARP va veni şi la Rădăuţi, prilej cu care vor vizita, pe lângă frumuseţile naturale ale ţinutului Bucovinei, vor sta de vorbă şi cu oamenii noştri, admirând şi neasemuitele noastre monumente medievale, recte mănăstirile şi bisericile intrate sub egida UNESCO. Cum era şi normal noi le-am răsplătit ospitalitatea dându-le obiecte care să le amintească de plaiurile bucovinene şi de monumentele sale inegalabile în lume.

Am continuat cu vizitarea oraşului Curtea de Argeş. Aşa am văzut mănăstirea, fântâna meşterului Manole, muzeul etnografic (care a dorit) şi locul în care este înmormântat regele Mihai şi Regina Ana. Şi la mănăstire ne-am făcut noi ghidajul sau am apelat la comercianţii care au transformat împrejurimile mănăstirii şi fântâna lui Manole într-un mare bazar. E drept, sunt necesare obiecte de cult şi cărţi , vederi şi pliante despre mănăstire. Dar n-am înţeles ce cauză „chinezăriile” la poarta unui monument religios de artă medievală. Acest lucru nu l-au înţeles nici colegii de excursie.

Date foarte interesante despre mănăstire le-au aflat de la mine înainte de-a ajunge acolo, iar prof. Petru Barbuţă le-a expus, în detaliu, legenda Meşterului Manole, completând cu alte date cele prezentate.

Am fost cazaţi din nou foarte bine la internatul liceului agricol, unde am şi mâncat. Ambele servicii le-am catalogat cu „foarte bine”. Ne-am bucurat şi de amabilitatea administratorului, care a fost superb în realizarea serviciilor de care am avut parte. Iar despre mâncare ce să mai zici. A fost ca „ la mama acasă”. În plus ne-a povestit foarte multe lucruri despre liceu, el fiind aici pedagog încă de la vârsta de 19 ani.

Din păcate, din cauza lungimii itinerariului, n-am putut realiza tot ce ne-am propus. Oboseala ar fi fost foarte mare şi… trebuia să ne gândim şi la sănătatea noastră. Dar pe unde am trecut ne-am oprit, măcar pentru scurt timp, pentru a mai vizita ceva şi a acumula noi cunoştinţe. Şi vă asigur c-am acumulat destule.

Am trecut şi prin orăşelul Vălenii de Munte, cu doar 12.000 de locuitori, care a fost atestat ca târg al secuienilor şi vamă încă din secolul al XV-lea, atestat într-o poruncă a lui dan al doilea la 1431. La 1 ,octombrie 1473 aici a fost semnalată prezenţa domnitorului Ştefan cel Mare. Din păcate, tezaurul de-aici a fost dus la Bucureşti. Iar casa istoricului Nicolae Iorga n-a fost posibil s-o vedem din cauza programului de vizitare

Se pare că doamna Rodica Strateciuc a devenit poeta noastră. Cu prilejul fiecărei excursii, şi nu lipseşte la niciuna, compune câte-o poezie. Aşa a fost şi de această dată când a venit la microfon şi ne-a citit poezia „Pe plaiuri munteneşti”. Aş putea spune că este o cronică a excursiei noastre. Nu pot reproduce cele 11 strofe ale poeziei, dar tot nu rabd şi reproduc două strofe: „Pe cursul Ialomiţei am întâlnit/Pucioasa, cochetă şi liniştită/Care, cu-al său preşedinte vestit/Ne-a fost gazdă nemaipomenită./… La Vîforâta-n Dâmboviţa/Se-mpărţeau pomeni de Moşi/I-am pomenit şi noi pe-ai noştri/Şi-am pornit la drum pioşi./”

Ce să vă mai spun de domnul Ghiţă Saga ot Dorneşti. Deşi suferind din cauza unui necaz, a făcut ce-a făcut şi ne-a încântat cu minunatele sale cântece bucovinene pe care le are în repertoriul său. Ne-a amintit de atâtea şi atâtea cântece populare , care ne-au alinat şi încântat copilăria şi tinereţea. Iar la glume i-a făcut faţă domnul Marin Pesclevei, care este un rezervor inepuizabil de glume.

Drumul la întoarcere a fost iarăşi foarte frumos şi interesant. Nu ajunsesem acasă şi deja ne împărtăşeam impresii din excursie. Şi iarăşi microfonul a fost ocupat, prin concurs, pentru că acum ne completam impresiile cu ajutorul celorlalţi. Aşteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim cu ceilalţi membri ai noştri la clubul CARP şi să le povestim impresiile noastre, ca să le pară rău că n-au venit cu noi. De fapt, nu este mare pierdere, pentru că-n luna septembrie vom porni din nou la drum, pe un alt traseu. Mai sunt atâtea de vizitat în ţara noastră.

Iar foarte multe din minunatele locuri prin care am trecut le-am imortalizat în fotografii, pe care vom avea prilejul să le contemplăm acasă sau să le arătăm şi colegilor noştri de activităţi.

Prof. Gh.Dolinski

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: