Dincolo: treaptă pe scara luminii

Omul este singura creatură de pe pământ care are voinţa de a privi înlăuntrul altuia, scria, pe la începutul veacului trecut, Hans Carossa. Cu gândul acesta am purces la lectura celui mai nou roman al lui Dan Perşa, subtil intitulat Dincolo, apărut la Editura Meditative Arts din Bucureşti la începutul lui 2018, care poate fi citit fie ca ultimă parte a unei trilogii din care au mai apărut până acum Vestitorul (1997) şi Arca (2012) (datorită personajelor care migrează dintr-un op într-altul), fie ca discurs narativ, bine articulat, de sine stătător.

Autorul, o veche cunoştinţă literară, redactor al „Ateneului” băcăuan, care în romanele sale se nutreşte şi îşi hrăneşte şi cititorii cu fructele fermecate din „arborele intim al limbajului” (Bachelard), adunând în ultimii ani consistente premii literare, mărturiseşte, într-un interviu acordat lui Petruţ Pârvescu şi publicat pe blogul acestuia (de citit integral la adresa https://scriitorul-destin-si-optiune.blogspot.ro/2017/02/dan-persa.html), metamorfozele prin care i-a fost dat să treacă, în drumul spinos şi sinuos al căutării de sine: M-a schimbat scrisul. Meditaţia continuă la ceilalţi oameni – căci asta este scrisul. Sunt un om mai bun decât înainte? Zic că da fără vreo ezitare. Ştiu acum să comunic cu ceilalţi, să fiu săritor şi grijuliu, să ofer căldură… şi tragedii livreşti care să elibereze omul prin plâns. Nu pentru a-l stresa cu vreo morală. Ştiu să-i scap de constrângeri. Ştiu să le ofer celorlalţi libertate. (…) Mi-a plăcut să trec scrisul prin toate aventurile: scrisul apotropaic, taumaturgic… expresiv, compoziţional… filtre estetizante… mecanisme de amplificare… structural… mecanisme de subminare a rezistenţei cititorului faţă de tragedie… scrisul în scopul cunoaşterii lumii… a cunoaşterii umanităţii noastre şi a oamenilor… scrisul ca artă pură… dicteul automat… şi multe altele, cumva reunite în faza în care sunt acum, a jocului.

În Dincolo, autorul ne conduce (sau ne încâlceşte) într-un labirint al mişcărilor dificile, o lume rezistentă, unică, fals împărţită în planuri narative, în spaţii răsturnate şi recreate într-un exerciţiu de topofilie. Descoperim în roman locuri iubite, apărate, spaţii ale posesiunii, întinderi ale spaimelor profunde. Cu o fantezie debordantă, romancierul provoacă explozia unor multiple nuclee epice, ascunse, întreţesute cu ingeniozitate, asumându-şi, totodată, modificări de perspectivă temporală, accelerând sau încetinind jocuri despre iubire, încredere şi adevăruri.

Personajele principale sunt, desigur, simbolice: ciobanul Petrache, meşterul Petre, boierul Manolache, colonelul Vărzaru, la care se adaugă o galerie întreagă de chipuri, măşti sau doar amprente de obraze, toate concentrate în sintagma preluată din titlul unui roman anterior (Viaţa continuă). Ceea ce le leagă este călătoria pe care ele, personajele, o săvârşesc în calitate de suflete (sfere de energie luminoasă amintind Drămuitorul de suflete a lui André Maurois), după ce au murit, timp de patruzeci de zile, un periplu iniţiatic, într-un univers precipitat în care salvarea vine din forţa lăuntrică, din nevoia de schimbare, din căutarea adevăratelor valorizări ale fiinţei. Călătoria începe la poarta cimitirului, unde te întâmpină două birouri, la care îngerul şi diavolul eliberează permise de liberă trecere, în funcţie de mersul, drept sau sinuos, prin aglomeraţia de vieţi, resimţită, vizual, auditiv şi cinetic, ca o curte cu orătănii.

Tot autorul oferă o cheie corectă de lectură, confesându-se cu sinceritate debordantă şi dezvăluind misterii din laboratorul alchimic al creaţiei literare: Un spaţiu dublu: cel al materiei, cosmosul şi cel divin, spiritual. Uneori acestea două se întrepătrund, iar când un personaj ajunge să perceapă spaţiul divin, îşi dă seama că realitatea (cosmosul) e doar o iluzie, o aparenţă în care păream că am trăi ca făpturi muritoare… Sunt teme de-ale mele acestea, le-am explorat în „Război ascuns”, în „Viaţa continuă”, în „Cărţile vieţii” (când Ştefan, Matei şi Scribul trec prin scorbură), iar în „Dincolo”, spre surpriza mea, au reapărut. Au reapărut într-o cu totul altă înfăţişare, într-o cu totul altă poveste, profund legată de creştinism.

Nu înseamnă oare că lumea ce o dublează pe cea vizibilă, numită uneori lume de dincolo, sau lume spirituală, sau lume divină, este una dintre obsesiile mele? Şi că am fost mereu în căutarea ei? Că am căutat să deduc şi să observ ce este şi cum este, folosind datele şi informaţiile ce-mi stau la îndemână în lumea reală în care suntem claustraţi.

Cartea în întregul ei cuprinde orfevrării de idei pe tema dualităţii suflet / trup, a ispitelor de tot soiul, a giudeţului sufletului cu trupul, a sublimării materiei în spirit, ca o condiţie a înveşnicirii întregului univers: N-o fi şi soarele un mare suflet pe cer ?

Cele două vieţi, cea de aici şi cea de dincolo, sunt indisolubil legate, intercondiţionate (Dar dacă împământarea ta nu e destul de bună, nici să te înalţi nu poţi.), trecutul e văzut ca o uriaşă orgă, prin ale cărei tuburi istoriile personale se împletesc într-o simfonie solemnă. Visele rescriu istoria, conducând-o adesea spre alte limanuri decât cele cunoscute şi acceptate: Dar Nicolae-Anton îi văzu, în revărsatul zilei, pe ucenici, îl atârnau pe Iuda într-un ştreang, pe-o creangă.

www.romanidecentenar.ro

Lumile, cea de aici şi cea de dincolo, sunt picturale, fabuloase, încărcate până aproape la saturaţie cu detalii, Dan Perşa fiind nu doar un autor al frazelor cu o muzicalitate aparte, ci, mai ales, unul al nuanţelor subtile, observate prin lentila fermecată a cutiei de văzut sufletele: A fi liber înseamnă a fi părăsit de Dumnezeu, şi poate de aici ruga călugărilor „Robeşte-mă, Doamne…”. Lumea (alintată cu sintagma pestriţe dezacorduri) se construieşte pe temelia registrelor stilistice diverse, împletindu-se în cele mai neaşteptate şi colorate moduri, cu un acordaj fin de idei, într-un ingenios mozaic intertextual.

Însă, pe parcursul lecturii, începi să te întrebi care e aproapele şi care departele, care aici, care dincolo, fiecare personaj pendulând între goluri şi plinuri lăuntrice, clătinându-se într-o fragilă balanţă personală, în lupta pentru eliberarea din surghiunul într-o puşcărie de carne: Ce înseamnă să ştii că ai suflet, de vreme ce el nu-ţi foloseşte la nimic? Stă ascuns acolo în tine… şi tot aşteaptă… ca tu să mori…

Cu umor, ironie şi autoironie, prozatorul ne dezvăluie o galerie fabuloasă de personaje, cu trup şi fără trup, dar (aproape toţi) prinşi într-o reţea de solidaritate umană şi nu numai (e magistral exploatată imaginea câinelui Bucur, devenit şi el după moarte suflet rotund şi luminos, datorită legăturii speciale cu stăpânul), urcând şi coborând pe o leastviţă, valorizându-şi trupul (haină de vreme rea, vremea rea fiind viaţa) şi luptând pentru izbăvirea din robia celui rău: sufletele se ţin la spălat, patruzeci de zile, până se albesc.

Unul din personajele complexe, surprinzătoare este Scribul, ale cărui plângeri, tânguiri, poticniri şi nemulţumiri par a se revărsa cu asupră de măsură peste ceilalţi actanţi: Acum, bătrân fiind, personajele sunt pentru mine mai dihai ca oamenii vii, adânci şi cu miez… (…) Ca scriitor sunt altul de cum sunt ca om, deşi toate cele omeneşti rămân în mine. Sunt proiecţia astrală a omului…

O altă mască a acestuia este figura clucerului Miron Dragomir, cel care trăieşte doar spre a face, a desface şi a reface lumea din şi prin scris: Primul lucru cu adevărat folositor pe care l-am făcut a fost să-mi umplu viaţa de cerneală… mi-am înlocuit sângele cu cerneală… inima mea pompa, prin vene şi artere, spre membre şi creier, cerneală… şi, în cerneală, poate nu ştiţi, stă cufundată lumea… Ca leac universal de spaime, suntem invitaţi să citim Tratatul despre dregerea spirituală în era digitală a înţeleptului Dan Perşa şi să luptăm lupta cea bună, un exerciţiu de credinţă întru şi înspre mântuire. Dincolo este o carte care trebuie citită cu o dublă vedere, nu doar cu ochii trupeşti, ci, mai ales, cu cei ai sufletului, care vor simţi, cu siguranţă, energia şi ingeniozitatea unui volum de indiscutabilă valoare literară.

 MIHAELA GRĂDINARIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: