12 eroi. Apostolul… (II)

Tot ca să ne dăm seama de destoinicia lui Petru Ionescu facem loc şi câtorva articole ce alcătueau „asociaţia ţărănească  Mântuitorul” întemiată de distinsul învăţător în Blăgeşti.

P.S. Art. 1 Se înfiinţează în satul Blăgeşti din jud. Suceava, o asociaţe ţărănească cu numele „Mântuitorul”.

Art. 2 Această asociaţie are menirea:

  1. a) Să răspândească – lumina în toţi şi în toate prin mijlocirea predicilor, conferinţelor, şezătorilor, şi bibliotecilor populare.
  2. b) Să pue la dispoziţia, sătenilor, în marginile putinţei, un cor vocal, o muzică instrumentală, un aparat de proecţiune sau un cinematograf, pentru a petrece şi săteanul clipe din viaţă, într’un chip mai plăcut şi interesant.
  3. c) Să se răspândească gustul către lucrurile curat româneşti ca portul ţărănesc, hora, doina, precum şi alte obiceiuri şi datini frumoase.
  4. d) Să ajută elevii săraci şi să înfiinţeze o baie şi o mică farmacie şcolară din cari vor folosi şi sătenii.
  5. e) Să stârnească pornirea sătenilor către economie şi lucrare frăţească prin unire.
  6. f) Să alcătuească un juriu de împăciuire din cei mai cuminţi oameni din sat, pentru curmarea judecăţilor şi buna înţelegere a celor împricinaţi.
  7. g) Să se înfiinţeze cu vremea o casă de sfat, de cetire şi de serbări înălţătoare etc…

Precum se vede – învăţătorul Petru Ionescu a muncit şi s’a luptat zi de zi ca să-şi croiască satul după dorinţa sa – vorba cântecului.

Deaceia l-am văzut străduindu-se să întemeieze asociaţii cu caracter cultural şi economic.

L-am văzut întemeind Casă de sfat cu sătenii, bancă populară, care pe vremea aceia după 1907 era aşa de gingaş de făptuit!

Şi în toată opera aceasta, nu numai că n’a fost sprijinit. N’a fost susţinut. Ci dimpotrivă, bietul om, a fost lovit. A fost împedicat. Povestea veche! A fost reclamat ca socialist, anarhist, ateu etc…

S’au găsit ca oriunde şi aci câteva „iude”…

Ce episod dureros în calea activităţii sale?! Când sufletul său curat, când mintea lui înflăcărată lupta numai în slujba «obştei» – «nimic pentru el» s’au găsit totuşi adversari să-l amărască, să-l descrediteze…

Dar n’a şovăit o clipă.

Peste toate calomniile, peste toate bârfelile şi „anchetele” a trecut biruitor – ca oricine luptă cinstit şi hotărât.

Căci Petre Gh. Ionescu mai presus de toate a fost înzestrat dela D-zeu cu virtuţi alese, cu răbdare şi cu dragoste de muncă prin cari însuşiri a învins!

Nu vom uita să pomenim ca Eroul nostru – a luat parte şi în campania din 1913 – pe câmpiile Bulgariei.

Când a sunat ceasul din nou însă în 1916 – Petru Ionescu a fost chemat şi iar la datorie.

Avea gradul de sergent.

Fiind miop, (Regimentul1) l-a repartizat la Batal. IV – şi de-aci la coloana trenului regimentar. Trebuiau şi aci oameni de ispravă şi încredere, unde adeseori era mai multă grijă şi suferinţă decât pe front.

Sergentul Ionescu Petru era totdeauna la datorie.

Îngrijia de toate câte i se cereau, executa orice ordin şi dispoziţiile comandanţilor săi cu cea mai mare atenţie.

Era catană veche! Ş’apoi ştia ce înseamnă războiul. Îşi dădea seama de situaţie. Era conştient.

În tot timpul zi şi noapte la ordin, gata. Muncea fără preget.

A venit retragerea! Cea mai crudă pagină din istoria războiului nostru…

www.romanidecentenar.ro

Atunci să-l fi văzut pe sergentul Ionescu Petru.

«Ce griji pe dânsul ce nevoi»

Cum alerga în toate părţile dela om la om, dela căruţă la căruţă. Ici cu o vorbă mai dulce dincolo cu un cuvânt mai aspru, îndemnând trupa şi caii, ţinând ordinea şi disciplina coloanelor desnădăjduite…

Cine oare ar putea descrie drumul acela blestemat al retragerei noastre din fundul Munteniei şi până’n Nordul trist al Moldovei!?

S’alergi atâta amar de cale pe jos. Pe drumuri rătăcite, desfundate de ploi, cu podurile aruncate… Alungaţi fără ţară… din sat în sat… prăpădiţi… Să vezi cum la fiecare pas îţi cad animalele de drum şi osteneală. Să vezi cum îţi rămân proviziile şi averile pierdute…

Să priveşti îndurerat – cum însăşi soldaţii cu rănile însângerate – cad în nesimţire… pe şanţuri şi câmpiele însângerate…

Să priveşti desnădăjduit cum mame cu prunci în braţe şi bătrâni în disperare plâng şi aleargă din calea inamicului! Doamne!–? ?…

Aşa i-a fost calea apostolului nostru…

Toate le-a îndurat până a ajuns în iarna 1916 –17 cu restul trupelor în refacere la Dorohoi…

Dar ce folos – !!

Se vede că aşa i-a fost scris.

Ajungând la locul de repaos – l-a găsit noul duşman – tifosul exantematic!

A scăpat eroul de toate – dar de acest păgân n’a putut scăpa.

Într’o zi l-a doborât. Într’o căsuţă de ţară din satul Cordăreni – şi-a dat sfârşitul în chinuri amare…

Neîngrijit de nimeni. Singur – a suferit. Cine ştie dacă – s’a milostivit în suferinţele lui, să-i dea cineva măcar o lingură de apă!

A murit ca un erou, în suferinţă… N’a ajuns să vadă visul Neamului împlinit…

Depe urma sa n’a rămas nimeni să-l plângă…

Nici soţie, nici copii… Au rămas doar aducerile aminte a faptelor lui – cari înscriu pe acest – Erou – slujitor al şcoalei – între puţinii dascăli ce i-a avut judeţul Baia.

Satul şi şcoala din Blăgeşti, se pot mândri că pe frontispiciul ei se va fi scris numele acestui brav – şi distins – Apostol!

I.C. SPIRIDON

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: