Din nou împreună, la CIL

> Doru Mateiciuc, unul dintre laureaţii Premiului „Naji Naaman’s, prezent la CIL

Pornit în urmă cu şase ani din dorinţa sinceră a membrilor fondatori de a socializa împreună, uniţi şi călăuziţi de dragostea comună pentru literatură, Clubul de Iniţiativă Literară (CIL) – robust în crez –, şi-a adunat din nou membrii şi simpatizanţii săi, sâmbătă, 9 iunie a.c., la Pensiunea „Leagănul Bucovinei”, gazdă fiind chiar scriitorul Andrei Breabăn, cel care, recent, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, şi-a lansat opt cărţi de promovare a salbei de mănăstiri din ţinutul moldav, o muncă de documentare în teren de peste zece ani, după cum ne-a mărturisit chiar domnia sa. Dl Breabăn a explicat că mănăstirile moldave sunt adevărate giuvaeruri sacre, care trebuie păstrate. „Românii au crezut în aceste idealuri precum unitatea şi credinţa, iar în timpul Primului Război Mondial românii au făcut strădanii de a-şi păstra unitatea. Am crezut în aceste idealuri şi am adunat în lucrările mele un număr de peste 100 de biserici şi mănăstiri. Multe dintre mănăstirile noastre sunt o continuitate a unor vechi schituri mănăstireşti, multe din lemn, azi dispărute, unele datând de la discipolii Sfântului Apostol Andrei. Am pornit cu bisericuţa din lemn a lui Dragoş Vodă de la Putna şi am terminat cu obiective ridicate în anii 1700” a mai adăugat autorul care a mai subliniat celor prezenţi necesitatea de a se păstra legendele străvechi ale românilor, de a le perpetua, precum o fac grecii prin „Legendele Olimpului”, una dintre cărţile copilăriei noastre. „De ce să nu vorbim şi de Deceneu, de Traian, de Dochia?” s-a întrebat Andrei Breabăn.

Moderată fiind de secretarul executiv CIL, George Sauciuc, şi de unul dintre membrii marcanţi ai cenaclului, Constantin Horbovanu, şedinţa s-a deschis cu intervenţia-prelegere Minutul de istorie, ţinută de semnatarul acestor rânduri, cu tema „12 eroi”, povestind experienţa unică în calitate de istoric pe care a retrăit-o prin drama celor 12 învăţători din Baia căzuţi la datorie pentru neam şi ţară în prima conflagraţie mondială, apoi recomandându-le celor prezenţi să citească cartea lui I.C. Spiridon, republicată în paginile cotidianului Crai nou. Tot el a relatat şi despre recenta denominaţiune dată de către specialişti Primului Război Mondial – Războiul verilor. A urmat un recital de poezie susţinut de talentata Adela Şulea, care a recitat integral poemele „Răsună toaca” (Octavian Goga), „Într-o poveste” (Marin Sorescu) şi „Moartea căprioarei” (Nicolae Labiş). Am aflat că Adela Şulea este finalista concursului „Sucevenii au talent”, iar luna trecută, la Brăila, în cadrul Concursului „Ana Blandiana” a obţinut locul I la recital. O mai veche cunoştinţă, Doru Mateiciuc, laureat al Premiului „Na-ji Naaman’s literary” la secţiunea „Creativitate” oferit prin Fundaţia „Naji Naaman’s” prin „Casa Naaman pentru Cultură” (Naji Naaman, scriitor de origine libaneză stabilit la Paris – n.a.), ne-a vorbit despre această competiţie literară, anul acesta trimiţând lucrări 2371 de participanţi din 56 de ţări, vorbitori a 40 de limbi. Aceste prestigioase premii literare sunt oferite începând cu anul 2002. „În luna februarie a acestui an, dl Constantin Severin m-a rugat să-l reprezint la acest concurs. Conform regulii, am trimis la adresa de e-mail indicată între 20-40 pagini de creaţie proprie traduse din română în cele două mari limbi de circulaţie, franceză şi engleză. Astfel am devenit unul dintre cei 64 de câştigători.” Sâmbătă, el a oferit un recital cu adevărat de neuitat din următorul său volum „Antieroica”, care urmează a vedea lumina tiparului la o editură din capitală. Şi deoarece CIL-ul are şi un „copil”, cum plastic s-a exprimat Constantin Horbovanu cu trimitere directă la Cenaclul Transfrontalier „Maşina cu Poeţi” (Suceava – Cernăuţi) desfăşurat o dată la trei săptămâni, lectorul universitar Gina Puică a vorbit în câteva cuvinte despre organizarea acestuia, anunţând că la sfârşitul lunii acesteia „Maşina cu poeţi” va fi la Cernăuţi. Artistul plastic Sorin Baciu, profesor al Şcolii Populare de Artă „Ion Irimescu” Suceava, a vorbit despre confuzia care se face adeseori între instituţia unde profesează şi CN „Ciprian Porumbescu”. „Şcoala noastră formează profesionişti şi parte dintre studenţii mei studiază la renumite universităţi europene de profil” a spus Sorin Baciu. Scriitorul Dumitru Parasca şi-a prezentat cartea „Taumaturgul îndrăgostit” (a treia sa carte, el debutând în 2011 cu volumul „Îndemn”), din care a citit poemul „Spovedanie”, volum lansat pe 9 aprilie anul acesta la Rădăuţi. Dar despre alte activităţi culturale ale dlui Parasca care vor avea loc în perioada Sânzienelor vom reveni cu mai multe detalii într-un număr viitor, când vom prezenta şi programul iniţiat de acesta de Sânziene. A recitat şi o poezie de Oana Ganceov, o poezie premiată de Sânziene. La secţiunea proză-eseu au citit universitarul sucevean George Mahalu cu „Evoluţie”, povestindu-ne apoi cu umor cum ultima sa carte tehnică „Paradigmele mecanicii cuantice” (Edit. Matrix-Rom 2018), prezentă la un salon recent organizat la USV, a fost totuşi lansată în privat la o cafenea şi asta deoarece la USV au fost o sumedenie de autori, unii uitaţi, precum domnia sa. Apoi profesorul Mircea Nanu-Muntean a citit eseul „Al noulea val”, eseu publicat în broşura „Metamorfoze”, urmat fiind de Graţiela Ţurţu şi de Călin Dănilă de la Academia „Pământul Viu” din Fălticenii de pe Şomuz, cu fragmente de proză din viitoarea lui carte „Orchestra Pi”. La sfârşitul şedinţei de cenaclu, George Sauciuc a anunţat apariţia anul acesta a încă cinci noi titluri de carte care vor completa colecţia CIL, printre care se numără „Antologia HB Scrisuri III”, „Istoria contrafăcută – ce-ar fi fost dacă” de Gheorghiţă Antohie şi „Drumul întoarcerii în mine”, volum de versuri de Mariana Bilic. De asemenea pentru contribuţiile gazetăreşti aduse CIL, semnatarul rândurilor de faţă a fost propus să i se acorde insigna CIL. Au mai fost prezenţi Cezar Adomniţei, Cristian Fetcu de la Academia „Pământul Viu” şi publicistul Dan T. Gürtesch.

Print Friendly, PDF & Email

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!