Ba p-a mătii !

Aglomeraţia de la ora 16 din traficul sucevean. Mă târăsc spre casă făcându-mi loc prin nebunia care deja s-a transformat în normalitate. Că tot mergeam cu ameţitoarea viteză de 10 km pe oră, zic să o sun pe mama, aşa că folosesc telefonul din dotare. Bineînţeles că nu folosesc sistemul hands-free, motiv suficient pentru a fi oprit de un filtru de la Rutieră care era în zona Universităţii. „– Ştiţi de ce v-am oprit, nu-i aşa?“, spune agentul al cărui nume l-am şi uitat. Nu apuc să răspund că omul mă dojeneşte că nu am folosit sistemul pe care l-a văzut în maşină, spunându-mi că trebuie să mă amendeze. Reacţia mea de înţelegere şi încurajare faţa de acţiunea ce numai îmi era adusă la cunoştinţă l-a descumpănit un pic pentru că se aştepta să „negociez“ şi poate să fac şi ceva scandal. Cum nu am făcut niciuna dintre cele mai sus, nenea agentul s-a dus să scrie amenda. Lângă mine, un bolid condus de o doamnă blondă este, la rându-i, oprit. Chiar şi eu o văzusem că vorbea la telefon, fix cum am făcut şi eu. Înjurăturile şi ţipetele doamnei către ofiţerul care o legitima se auzeau atât de tare încât am simţit nevoia să dau un pic mai tare melodia care se revărsa din difuzoare. Deodată se opresc din discuţie şi bolidul pleacă cu scârţâit de roţi. „Aveţi ceva de obiectat?“, întreabă poliţistul meu punându-mi procesul-verbal în faţă. „Nu. Doar că îmi pare rău să constat că cine urlă şi înjură mai tare scapă chiar şi atunci când e vinovat“ zic eu, mucalit. „Să ştiţi că nu sunt eu responsabil pentru ceea ce face colegul meu“, zise omul nostru afişând un aer de „Bă, eu sunt corect! Ăla nu e“. „Plus că înjurături ca cele spune de doamna aia nu am auzit nici la mine-n ţigănie“, zic eu accentuând ultimul cuvânt. „Sunteţi ţigan?“, întreabă poliţistul, oarecum mirat. „Da“ zic eu, cu un aer sictirit. „Pe cuvântul meu dacă păreţi“, zise ofiţerul, împingându-şi cascheta mai pe ceafă. „De obicei ţiganii mă iau cu «şefule» şi «mâncaţi-aş»! Şi dumneavoastră aţi fost atât de calm şi aşezat încât nici prin cap nu mi-a trecut că sunteţi ţigan…“ „Vă înţeleg“ zic eu, „şi eu am avut aceeaşi iluminare: în ciuda prejudecăţii că poliţiştii sunt cam înceţi la minte, dumneavoastră chiar păreţi inteligent“, zic eu afişând un zâmbet tâmp. Poliţistul începe să râdă, îmi dă amenda, mă salută şi-mi face semn să circul….

Starea asta de scandal civic şi politic ne place şi tocmai de aceea facem tot ce putem să avem parte de el. Votăm tâmpiţi şi ne plângem de calitatea clasei politice. Votăm oameni certaţi cu legea şi ne plângem că politicienii români sunt hoţi. Trimitem să ne reprezinte tot felul de analfabeţi, agramaţi şi politruci şi ne dăm ochii peste cap de ruşine când îi vedem în acţiune. Înjurăm Preşedintele că nu a acţionat altfel, când 60% dintre noi nu au acţionat deloc la ultimele alegeri. Facem scandal, cu speranţa că vom „scăpa de amendă“, conştienţi fiind că acum nu facem decât să culegem roadele inacţiunilor şi prejudecăţilor noastre despre politicieni şi viaţa politică. Pentru mine, ceea ce s-a întâmplat miercuri nu e decât ceea ce a făcut poliţistul în interacţiunea cu mine: m-a prins în ofsaid, a aşteptat o ofertă serioasă din partea mea – în acest caz o nominalizare serioasă din partea unui partid care să poate genera un Guvern –, şi atunci când aceasta nu a venit a aplicat legea în spiritul şi în litera ei. Faptul că un coleg de-al lui a făcut altfel lucrurile într-o situaţie similară, nu a făcut mai puţin corect ceea ce el a făcut cu mine. Şi respectarea legii, chiar şi atunci când ne doare, trebuie să devină normalitatea şi în ţara asta. Pentru asta însă trebuie să ne facem noi înşine treaba şi să nu mai aşteptăm ca alţii să pună în practică strămoşescul inutil „Ba p-a mă-tii“…

www.romanidecentenar.ro

LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: