12 eroi. Apostolul… (I)

 „Erou e acela care face pentru mulţămirea conştiinţei sale ceva care întrece orice margini ale datoriei”.

N.Iorga

În cantonul No. 62 C.F.R., cum treci cu trenul spre Iaşi dela Paşcani, a văzut lumina zilei, necunoscutul nostru erou, Ionescu Petru, fiul micului funcţionar ceferist Gheorghe Ionescu din Paşcani.

După toate informaţiile – şcoala primară a făcut-o în oraşul Dorohoi – unde părinţii săi au fost mai pe urmă mutaţi cu serviciul din Paşcani.

În 1900 îl găsim bursier la şcoala normală «Vasile Lupu» din Iaşi. Fiind mai înaintat puţin în etate, l-a recrutat în şcoală. Pe vremea aceia nu era prea uşor de amânat armata. Tânărul normalist Ionescu Petru, a fost nevoit să întrerupă anii de studii şi să facă serviciul militar.

Parcă’l văd şi-acum.

Mă duceam cu tatăl meu în tren să mă aşeze la şcoala normală „V. Lupu” în cl. I în toamna anului 1906. În vagonul nostru printre altă lume – mergea şi el.

Un domn înalt, voinic cu mustăţi mari negre şi barbă. Puţin chel şi cu ochelarii pe ochi. Îmbrăcat în uniforma de normalist.

Eu mititel, slăbuţ, când am văzut cogeamite om, elev, m’a cuprins groaza! Nu îndrăzneam nici nici să ridic ochii.

Tata, însă cum stătea în apropiere de el, s’a dat în vorbă. Tânărul – normalist răspundea zâmbitor, amabil, par’că anume să risipiască din mine orice teamă.

În adevăr – după câteva discuţii cu tata – am văzut în omul acesta, ce-mi părea mie – un hursuz, un suflet cu totul blajin şi atrăgător – să tot stai cu el de vorbă.

Fire moldovenească!

Petru Gh. Ionescu – isprăvise serviciul militar şi acuma venia să-şi termine studiile…

Desigur că anii de militărie aşternuse pe figura sa şi mai multă seriozitate şi mai multă bărbăţie. Deaceia, în internat, nu-l vedeai odată la copilării. Totdeauna liniştit – aşezat şi conştiincios.

 Isprăvind şcoala normală în 1907 primul post şi-a luat în Blăgeşti din apropierea locului natal. Sat aşezat pe malul Siretului lângă Paşcani.

Niciunuia, s’au puţini acelora învăţători cărora li se poate ca lui atribui atât de bine versurile, pe cari noi cu toţii în şcoală le cântăm cu atâta nesaţiu.

„Chemaţi de sfânta datorie/ De-a lumina noi, talpa ţării/ Cu dor de muncă şi frăţie,/ Răspundem glasului chemării”…

Şi a răspuns. Odată devenit învăţător, Ionescu Petru s’a aşezat dela început ca un adevărat apostol pe muncă. Dorinţa lui era întocmai cântecului:

„Dar’ar bunul Dumnezeu/ Să mă văd în satul meu/ N’o să fie, n’o să fie’n sat drăguţă/ Ca şi-a mea nici o căsuţă/ Ca al meu frumos, bogat/ N’o mai fi-împrejur alt sat!”

Şi numai cine l-a văzut pe învăţătorul Ionescu Petru la datorie în satul său îşi poate da seamă de vrednicia şi de activitatea sa.

Ionescu Petru a fost un adevărat apostol. Un om care se închinase numai şcolii şi satului, cum rar se întâlnesc. Nu ştia încolo de nimic. Din zori şi până ‘n noapte mintea sa nu era preocupată decât de datoria de a munci la înălţarea şcolii şi satului său. Mergea pân-acolo că de multe ori îşi neglija nu numai interesele lui. Îşi neglija chiar fiinţa sa. Un mic «Pestalozzi» am putea – fără greş să-l numim.

„Dragul meu popor am văzut starea ta şi mi s’a făcut milă de tine, vreau să te ajut, te cunosc şi mă dau ţie”. Aşa spunea Pestalozzi la 1776 – aşa spunea Petru Ionescu în 1907 – 1909…. în Blăgeştii lui.

Cu drept cuvânt satul acesta ar trebui să-i proslăvească de a pururi amintirea.

Îşi iubea atât de mult şcolarii – încât de amenzi la şcoala sa nu s’a pomenit.

www.romanidecentenar.ro

Pe săteni îi adora asemenea fără prefăcătorie. Din munca pentru ridicarea lor îşi făurise cel mai scump ideal.

Şi ce n’a făcut Petru Ionescu în sătucul său? Îmi aduc iar aminte, că fiind detaşat ca ofiţer în 1916 în gara Paşcani, cel dintăiu gând al meu a fost să-l vizitez pe „Apostolul dela Blăgeşti”.

Păstrez cu emoţie ca pe nişte souveniruri scumpe aducerile aminte, despre şcoala, satul şi activitatea lui.

Localul – o casă cu două odăi de ţară, şi tindă. Acoperişul cu pae. Prispa curat lipită şi trasă cu lut negru părea încinsă c’o cordică de matasă – lucie. Uşile, pervazurile ferestrelor vopsite frumos şi de o curăţenie exemplară.

Era într’o Sâmbătă către seară. În şcoala nepodită pe jos, o curăţenie răpitoare. Totul era într’o ordine şi de-o îngrijire model. Par’că nu umbla mână şi picior de om. Sfaturi scrise pe carton atârnau pe pereţi. Catedra, catalogul, băncile într’o curăţenie ireproşabilă.

Toate astea m’au uimit. Un local într’o biată căsuţă de ţară şi păstrat într’aşa curăţenie. Se vedea sârguinţa slujitorului ei! Toată ordinea aceasta era oglinda sufletului Apostolului din Blăgeşti.

Dar aceasta nu este încă totul…

Lucru principal e activitatea sa din afară de pereţii şcolii. Am vizitat grădina de zarzavat lucrată cu atâta pricepere de elevii săi, grădina cu flori, altoi de pomi etc.

Însă acolo unde excela Ionescu Petru erau frumoasele coruri ce alcătuia cu atâta dibăcie pe 3 şi 4 voci cu elevii, absolvenţii şi sătenii săi.

Fapt ce în scurtă vreme atrase atenţia tuturor şi mai ales a autorităţilor şcolare, după cari Petru Ionescu a fost detaşat în oraşul Fălticeni la şcoala primară No.1 de băeţi, ca să-şi desfăşoare bogata lui activitate. Dar… aci n’a stat mult… ! Mediul târgoveţ nu i-a priit, nu i-a plăcut. În scurtă vreme s’a întors în satul lui drag. Mai dragi îi erau puişorii aceia de plugari, desculţi şi cu cămăşuţele de fuior. Mai dragă îi era căsuţa aceea cu pae simplă în înfăţişare, ca şi satul său, ca şi vorba ca şi portul – decât ceia ce întâlnea la târg mai ales într’un târg defavorizat de soartă.

Aici la ţară avea câmpul larg. Privirea liberă ca şi sufletul său. Dorurile sale de muncă fără proprire. Sămânţa ideilor lui cădea pe un pământ nou. Totul era după placul sufletului său.

De aceia aci în Blegeşti îl vedem întemeind asociaţii şcolăreşti, asociaţii ţărăneşti, etc.

Iată câteva spicuiri dintr’un caet1) ce s’a găsit păstrat la şcoala lui din care se poate deduce munca rodnică şi vrednicia acestui apostol.

Ce spune într’un raport al său către Directorul unei bănci mari din Paşcani.

Redăm aici o pagină din activitatea sa – dintr’un caet al său , ca să fie cunoscută şi de alţii.

Domnule Director,

Subsemnatul învăţător în satul Blăgeşti, com. Paşcani, jud. Suceava, văzând mizeria în care se găseşte cea mai mare parte a sătenilor de aici, din cauza lipsei de prevedere şi a spiritului de economie – caracteristic par’că românului în genere – m’am gândit mult cum aş putea remedia acest rău. Având pe lângă această şcoală, o casă de economie pentru elevi am căutat ca unii săteni să depuie aici micile economii, dar n’am ajuns la rezultate satisfăcătoare. Văzând că partea din locuitori fac împrumuturi mari dela banca populară din trg. Paşcani, fără scopuri binecuvântate înglodându-se astfel în datorii, din care nu mai pot ieşi uşor am intervenit pe lângă D-l Casier respectiv cu rugămintea să nu mai facă atari împrumuturi, fără ştiinţa mea, ca să pot fi în cunoştiinţă de cauză, şi astfel să mai stăvilesc pornirea săteanului către împrumuturi şi să formez, din contra, un curent pentru economii. Nici prin acest mod de procedare, n’am făcut mare ispravă. – Acestei chestii vitale a satului, în care profesez, doresc să-i au o deslegare, cât mai favorabilă. De înfiinţarea unei bănci independente, nu poate fi vorba într’un sat ca acesta, de 100 locuitori, la distanţă de 2 Km. de bancă populară din tg. Paşcani. – O sucursală a acestei bănci, cu sediu în acest sat, ar duce direct la ţintă.

Atunci, sper, că aceşti săteni, cari astăzi au împrumuturi de 2-3 sau 10 ori mai mult ca depuneri vor apuca o cale mai sănătoasă. – depunerile pot fi atunci cât de mici, iar împrumuturile ar fi date cu mai multă chibzuială. – Iată cum ar putea funcţiona o asemenea sucursală: „Săteanul, înscris membru ar primi libret şi chitanţă în regulă dela casierul sucursalei. Sumele încasate se varsă cu borderou, la sfârşitul fiecărei luni, băncii din Paşcani. Casierul, în unire cu preşedintele şi membrii din consiliul de administraţie, poate acorda împrumuturi, îndeplinind formalităţile cerute, pe baza cărora săteanul primeşte banii dela bancă „Siretiu” din tg. Paşcani. La sfârşitul fiecărui an, sau mai des sătenii, vor fi convocaţi, pentru a li se face cunoscut mersul băncii-sucursale şi vor fi îndemnaţi, stăruitor, spre economie. Pentru munca depusă, casierul nu va primi nimic ca îndemnizare, până ce sucursala nu va avea 3000 lei, vărsaţi la banca populară din Paşcani. Deaici, încolo va primi o mică renumerare pentru osteneală şi răspunderea, ce şi-o ia asupră-şi. Registrele, imprimatele şi toate cele necesare, vor fi date de banca din Paşcani.

Aceasta ar fi planul de funcţionare, a unei sucursale de bancă, ce doresc să se înfiinţeze în acest sat, rugându-vă respectos, să bine-voiţi a-l aproba.

Acest demers am avut onoare să-l fac, luând înţelegere prealabilă cu sătenii semnaţi mai jos, toţi din satul Blăgeşti, com. Paşcani, jud. Suceava-Fălticeni.

Binevoiţi Vă rog, Domnule director, să primiţi încrederea respectului meu deosebit. (Petru Gh. Ionescu)

N.B. Aceasta, era acum 15-20 ani în urmă. (va urma)

I.C. SPIRIDON

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: