La Vatra Dornei se mai vorbeşte încă despre Ion Luca

Sfârşit de lună mai. La Vatra Dornei se scutură liliacul, înfloresc teii, trandafirii îmbobociţi îşi despletesc petalele, iarba în brazde se perpeleşte la soare, oamenii se adăpostesc de căldura anormală pentru început de vară, iar viaţa culturală a oraşului, asemeni unei domnişoare mlădioase, îşi urmează traiectoria obişnuită. Niciodată nu m-a speriat un sfârşit. Sfârşitul unei zile, unei luni, al unui anotimp, al unui an, pentru că eram convinsă că de fapt orice sfârşit înseamnă un nou început. O nouă speranţă, un nou proiect, o încercare reuşită şi multe surprize pe care, ca o optimistă ce sunt, le consider benefice.

Nu-mi imaginez cum ar fi viaţa noastră fără comunicare, fără legături interumane, fără amiciţii, fără prietenii, fără întâlniri de suflet. Mult mai searbădă, seacă, deziluzionată, mai puţin însorită, lipsită de sens, goală pe dinăuntru, ca o fiinţă neînsufleţită. De aceea trebuie să o hrănim cu suflet, cu credinţă în cei apropiaţi, să cunoaştem oameni şi să ne cunoaştem la rândul nostru prin legăturile pe care le stabilim între noi. Totul e să ne dorim, să încercăm să ne depăşim hotarele ignoranţei, să rupem barierele egocentrismului, să ne împărtăşim din preaplinul nostru sufletesc celor din jur. Să transmitem şi să ne transmitem cu rost ceea ce ştim, ceea ce cunoaştem, pentru ca rostul nostru aici, în existenţa cotidiană, să fie împlinit cu prisos.

Şi ce poate fi omul dacă nu comunică, dacă nu dăruieşte, din egoism, celor din preajma sa? O frunză veştedă, purtată de vânt aiurea şi niciunde, o existenţă inutilă, o umbră trecătoare, o creatură inertă, schimonosită de vreme, lipsită de frumuseţe, gingăşie, graţie. Dar dacă un Creator i-a dăruit vorba şi umbletul, gândul şi fapta, ce i-a rămas omului? Să se pună pe treabă, să iscodească, să se întrebe, să cerceteze, să descopere şi să aştearnă în slove scrise trăirile, sentimentele, gândurile, preocupările, să ne rămână în veşnicie nouă şi urmaşilor, urmaşilor săi.

 De aceea, la acest sfârşit de mai 2018, am ţinut morţiş să ne reîntâlnim cu un OM. Îl cunoşteam, tangenţial, de vreo câţiva ani. L-am văzut cu mai bine de douăzeci de ani, într-o iarnă geroasă, l-am ascultat cu băgare de seamă, pentru că eram la vârsta acumulărilor şi a curiozităţilor. Mai târziu am aflat că s-a preocupat să amenajeze o sală a unui scriitor dornean la Biblioteca municipală G. T. Kirileanu. Pe parcursul anilor i-am urmărit articolele publicate în reviste şi ziarele judeţene. L-am auzit luând atitudine faţă de ceea ce se întâmplă în literatura română contemporană, polemizând, scriind despre Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, îngrijind o ediţie amplă despre Nicolae Labiş. Iar pentru noi, dornenii, a realizat un portret literar şi cultural al scriitorului Ion Luca. Cine poate fi OMUL despre care am creionat o schiţă sumară în câteva rânduri? Publicistul, istoricul şi criticul literar sucevean Nicolae Cârlan.

 Invitat cu doar câteva luni în urmă de scriitorul dornean Gh. Patza la Biblioteca municipală, a cărei gazdă primitoare, dna bibliotecară Nicoleta Todaşcă, a făcut posibilă o întâlnire minunată în sala Ion Luca, dl Nicolae Cârlan a vorbit despre omul şi scriitorul dornean. Cu această ocazie acceptă invitaţia dnei documentarist Rodica Crăciun de a le vorbi şi liceenilor despre omul de cultură Ion Luca. Totul s-a concretizat în acest sfârşit de lună mai.

 Centrul de Documentare şi Informare al Liceului Teoretic „Ion Luca”, gazdă de această dată, te întâmpină cu afişul evenimentului. Lansare de carte, „Teatru Esenţial”, ce cuprinde majoritatea pieselor de teatru ale lui Ion Luca. Invitat Nicolae Cârlan, istoric şi critic literar. Parteneriat între CDI şi Biblioteca municipală, o colaborare ce dăinuie de câţiva ani şi care demonstrează o dată în plus că cele două doamne, Rodica Crăciun şi Nicoleta Todaşcă, pot realiza împreună activităţi de înaltă ţinută culturală. Sala este neîncăpătoare pentru avalanşa de elevi din clasele a Xl-a şi a X-a însoţiţi de doamnele profesoare Cheşa Elena, profesor de religie, Suzana Şestac, profesor de informatică, Angelica Paicu, profesor de limba franceză, Delia Drăgan, psihologul liceului.

 O sumară prezentare a invitatului şi apoi dl Nicolae Cârlan îşi intră în rol. O expunere amplă despre volumul recent apărut, încadrat într-o adevărată lecţie de literatură română. De la Cuvântul înainte al lui Bartolomeu Valeriu Anania ce prefaţează volumul, la cele publicate cu ani în urmă de Înalt Preasfinţia Sa despre prietenul său Ion Luca, în Rotonda plopilor aprinşi, până la amplele repere biobibliografice adunate cu migală de istoricul şi criticul literar Nicolae Cârlan, surprind plăcut adolescenţii. Neiniţiaţi profund încă în tainele literaturii au fost surprinşi de personalitatea dramaturgului Ion Luca, de originalitatea, preocuparea pentru teatrul de factură istorică, religioasă, cu profunde implicaţii filosofice şi morale, despre versificaţia aproape shakesperiană a pieselor de teatru. O incursiune într-o parte a dramelor sale, începând cu interesanta valorificare a mitului românesc în „Icarii de pe Argeş”, trecând prin istoria îndepărtată din „Amon Ra” sau „Femeia cezarului”, dar şi prin istoria naţională, Chiajna sau Cuza Vodă.

 Timpul îşi face de cap. Se scurge cu o aşa repeziciune, iar noi, prinşi în mrejele discursului despre viaţa lui Ion Luca, asemeni unei drame, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu dezamăgiri şi împliniri, cu tendinţele acestuia de modernizare în abordarea scrisului, cu încercările dramaturgului de a demonstra că omenirea se poate salva prin artă, cultură şi educaţie, trecând prin corespondenţa şi doleanţele sale de a fi recunoscut ca un mare creator de literatură, ne îndreptăm spre un final al întâlnirii.

 Şi tot mai zăbovim şi mai adăugăm alte date despre opiniile unor critici literari, despre ciudăţeniile şi capriciile omului Ion Luca, despre aprecierile lui Tudor Arghezi, Petru Comarnescu, insistăm asupra consideraţiilor dlui Nicolae Cârlan, accentuând, ca o sumă a preocupărilor sale în domeniul literaturii, dinamismul teatral, simbolurile şi semnificaţia variată a tematicii, natura umană, destinul, vitalitatea şi credinţele populare.

 O expunere mai mult decât interesantă, cu mulţumiri din partea gazdei, documentarista Rodica Crăciun, care a iniţiat întâlnirea, cu mulţumirea sufletească a auditoriului, care a descoperit portretul omului de cultură prin creaţia atât de amplă şi diversificată, completată cu pliantul realizat cu această ocazie, ce include aspecte din viaţa şi opera lui Ion Luca, şi de un scurt documentar, s-a încheiat întâlnirea într-un cadru armonios şi prietenesc. Ne rămân ca suveniruri câteva volume din „Teatru Esenţial” şi fotografiile ce ne imortalizează întâlnirea.

 Nu s-a renunţat la ideea de a trece, alături de invitatul nostru, dl Nicolae Cârlan, şi prin Cimitirul de la Chilia, unde-şi petrece veşnicia scriitorul. Un mormânt ce aşteaptă să fie îngrijit. Chipul lui Ion Luca te priveşte de pe cruce cu nostalgia celui pentru care vremurile n-au fost darnice în aprecieri, dar sunt sigură că nemurirea sa dăinuie prin ceea ce a creat. Trecând, tot acum, pe strada care poartă numele dramaturgului, am constatat că placa memorială, care prin 1994 a fost aşezată pe frontispiciul casei unde a vieţuit Ion Luca ani buni din viaţă, unde a scris şi a creat, nu mai este. Ne-a rămas doar o fotografie făcută cu ani în urmă. De o vreme se schimbă multe lucruri în Vatra Dornei, dar nu în bine. Cred că autorităţile, comisia de cultură a Consiliului Local, dacă există cu adevărat, să se întrebe cum sunt apreciate cele câteva, puţine, personalităţi dornene, printre care şi Ion Luca, şi să le ofere atenţia cuvenită.

 Şi cum nu mă dezic de propriul meu optimism, mă bucur că întâlnirea noastră de la un final de mai ne-a adus împreună, ca într-o zi de sărbătoare, chiar dacă pentru scurt timp. Am întărit crezul că oamenii de bine au multe în comun, că pot rămâne prieteni, chiar dacă se întâlnesc mai rar, că proiectele pot prinde aripi, că distanţa nu ne împiedică să colaborăm şi că gândurile ce ne iscodesc se pot realiza. Timpul ne va da cu certitudine semne de nerăbdare şi ne va reaminti că dacă dragoste nu e, nimic nu e, şi dacă dragoste nu ai, nimic nu este posibil. Dacă vrei, poţi! (Prof. JENICA ROMANICĂ, Vatra Dornei)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!