Despre zâmbete şi peruci

Eram copil prost. Îmi amintesc că mă uitam lung către ea, era o doamnă foarte frumoasă, cu privirea limpede, luminoasă, spre care priveam cu mare admiraţie. Purta, după moda vremii, un coc care o făcea şi mai frumoasă. Cocul ăla îmi dădea motive în plus să o admir. Şi mama îşi făcea unul, dar numai la sfârşit de săptămână, când îşi punea hainele de duminică, ori ea umbla aşa zi de zi.

Până într-o zi, când am întâlnit-o şi am tresărit, văzând-o cu o altă coafură. Purta o perucă, nu era greu de observat, chiar şi pentru ochii mei de copil, îi venea tare urât. Nu i se potrivea nici felul în care era tunsă, nici culoarea, un roşcat artificial, nu puteam pricepe în ruptul capului de ce purta pe cap firele alea din plastic.

Copil prost cum eram, am privit-o şi-am judecat-o, neînţelegând ce anume a determinat-o să-şi pună peruca aia urâtă pe cap şi de ce renunţase la cocul ei frumos şi la privirea luminoasă.

Şi-apoi nu am mai văzut-o.

Nu mai sunt copil prost. Îmi amintesc că avea o tunsoare care o prindea tare bine. Îşi retezase părul încărunţit la umăr, se potrivea minunat cu felul ei de a fi, cel pe care-l bănuiam, şi cu stilul ei de a se îmbrăca. M-am întrebat de ce nu se vopseşte, dar apoi am înţeles că făcuse alegerea potrivită. Aşa îi stătea ei bine, cu părul sur, argintiu pe alocuri.

Până într-o zi când am văzut-o – de la depărtare – tunsă, cu părul vopsit. Apropiindu-mă, mi-am dat seama că, de fapt, poartă o perucă. Nu-i stătea rău deloc, era din păr din ăla adevărat, nu din plastic, să nu o fi cunoscut înainte, nu îţi dădeai seama că nu e al ei. Uneori mi-o închipuisem aşa, însă, în acel moment, când am înţeles de ce o poartă, mi s-a strâns inima. M-am uitat apoi de multe ori după ea şi m-am bucurat de fiecare întâlnire, considerând-o o izbândă, chiar dacă se vedea că nu mai e ea, cea de altădată.

Şi, nemaifiind eu acum copil prost, când am văzut-o, după multe, multe zile, fără perucă, cu părul ei sur-auriu care reîncepuse să-i crească, am simţit că-i este bine.

Zilele trecute a trecut pe lângă mine zâmbind, cu părul până la umăr, aşa cum o ştiu eu de când o ştiu. Este bine, sunt convinsă. Am simţit eu asta, din zâmbetul ei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: