Protopopiatul Suceava I

Mănăstirea Dragomirna şi hramul ei

Printre obiectele vechi ale Mănăstirii Dragomirna se află şi o colecţie cu sigilii parohiale şi laice din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Dintre aceste peceţi, cea mai importantă pentru istoricul Mănăstirii Dragomirna este o veche ştampilă cu legenda „Această pecete este a Mănăstirii Dragomirna”.

Hramul Mănăstirii Dragomirna nu este scris în legendă, ci este ilustrat în câmpul sigilar. Pe efigie este reprezentată icoana Sfintei Treimi: Tatăl şi Fiul aşezaţi pe o banchetă iar deasupra Duhul Sfânt în chip de porumbel revărsându-şi razele în întreg câmpul sigilar. Lipsa unei inscripţii cronologice pe ştampilă este suplinită de documente din arhiva mănăstirii, care au fost autentificate cu această pecete.

Din secolul al XX-lea se pot identifica documente care au în antet date despre hramul Mănăstirii Dragomirna, fiind scrise în dreapta sus: Sf. Mănăstire Dragomirna, Hramul Sf. Treime, Jud. Suceava.

Ctitorul fortăreţei de la Dragomirna, Domnul Miron Barnovschi, trimite ţarului Mihail Feodorovici la 9 decembrie 1628 o scrisoare prin care îi spune: „cu binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu am zidit cinstita mănăstire numită Dragomirna şi în ea am clădit biserică de piatră în numele Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi”.

Despre biserica de la Dragomirna, pe care Miron Barnovschi „au sfârşit, fiind urzită” de Anastasie Crimca, aminteşte şi cronicarul Miron Costin, când descrie viaţa duhovnicească şi ctitoriile Domnului Ţării Moldovei.

Miron Barnovschi, urcat pe tronul Moldovei cu voia boierilor în anul 1626, ridică la Dragomirna, „unde este hramul Pogorârii Sfântului Duh”, ziduri mari ca de cetate cu drum de strajă şi cinci turnuri, după cum ne spune pisania de pe turnul clopotniţă.

Dacă în scrisoarea către ţar, Domnul Ţării Moldovei menţiona că biserica de la Dragomirna are hramul Sfânta Treime, în pisania de pe turnul clopotniţă acelaşi Domn spune că biserica are hramul Pogorârea Duhului Sfânt.

Pentru a vedea timpul şi locul de prăznuire al Sfintei Treimi pe teritoriul românesc este necesar să identificăm bisericile dăruite de ctitori cu acest hram.

Primele mărturii despre biserici cu hramuri referitoare la praznicul Cincizecimii datează din secolul al XIV-lea. Mănăstirea Cozia din Vâlcea şi biserica de la Siret din Suceava au primit hramul Sfânta Treime.

Primele mărturii despre biserici cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt sunt mai târzii, din secolul al XVI-lea şi au fost identificate în Moldova, la Dobrovăţ, Horodniceni şi Târgu Frumos.

Deci în Ţările Române avem locaşuri închinate ambelor sărbători. Atunci de ce Barnovschi a comunicat la Moscova alt hram decât acela pe care l-a scris în marea pisanie şi pe care, de altminteri, îl ştim din toate documentele de danie ale lui Barnovschi şi din toate colofoanele manuscriselor lui Crimca?

În toate manuscrisele miniate create în scriptoriul de la Dragomirna sunt însemnări de danie în care este menţionat hramul mănăstirii: „Acest Tetraevanghel l-a făcut […] smeritul arhiepiscop Anastasie Crimca şi… l-a dat în mănăstirea sa…, numită Dragomirna, unde este hramul Pogorârea Sfântului Duh. ……”.

Ilustraţiile care împodobesc foarte frumos aceste manuscrise aduc şi ele o mărturie despre hramul Mănăstirii Dragomirna. În Tetraevangheliar sunt două ilustraţii referitoare la hram. La fila 8v este reprezentată Sfânta Treime vechitestamentară şi la fila 4r este reprezentată Pogorârea Sfântului Duh.

În Liturghier, la fila 6v este reprezentată Sfânta Treime din Vechiul Testament şi la fila 15 este ilustrată Pogorârea Sfântului Duh.

În Apostolul de la Viena, deşi colofoanele menţionează hramul Pogorârea Duhului Sfânt, ilustraţiile reprezintă Sfânta Treime. La fila 75r este reprezentată Cina de la Mamvri, care reprezintă egalitatea persoanelor în Treime, este un credo al autorului; mitropolitul se află în partea de jos a ilustraţiei sub chipul unui tablou votiv. Imaginea Cinei de la Mamvri redă raportul de comuniune, bunătate, dragoste dintre persoanele Sfintei Treimi. Forma de reprezentare a Sfintei Treimi este cea alegorică, a ospeţiei lui Avraam la stejarul Mamvri, care a devenit normativă în Biserica Ortodoxă.

Coperţile manuscriselor miniate, ferecături din aur şi argint au reprezentate icoane ale praznicelor împărăteşti. Pe coperta din faţă a Liturghierului este reprezentată Pogorârea Duhului Sfânt cu Sfânta Treime noutestamentară în partea superioară. Coperta 2 înfăţişează Sfânta Treime vechi testamentară.

Deşi în toate însemnările este amintit hramul Pogorârea Duhului Sfânt, ilustraţiile din manuscrisele miniate şi coperţile reprezintă mai des Sfânta Treime. Imaginile şi hramul dat Mănăstirii Dragomirna este o mărturie a Sfintei Treimi pe care o fac ctitorii acestui locaş de cult.

www.romanidecentenar.ro

Astfel, prin icoană, Crimca s-a făcut mărturisitor al Sfintei Treimi într-o vreme dificilă pentru Moldova secolului al XVII-lea, când au revenit ideile pneumatomachilor. Miniatura Treimii din manuscrisele lui Crimca îşi relevă fără echivoc argumentul legat de polemica anti-trinitară.

Pornind de la aceste argumente ne întrebăm: când era sărbătorită Sfânta Treime şi când era sărbătorită Pogorârea Sfântului Duh?

Atât Crimca, cât şi Barnovschi ştiau că sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt era prăznuită în ziua Cincizecimii. Dar actul sau evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt este o sărbătoare a întregii Sfintei Treimi, pentru că Duhul Sfânt nu S-ar fi pogorât dacă nu se înălţa Fiul pentru a da mărturie Tatălui (Ioan, 14,17). Deci Pogorârea Sfântului Duh ca eveniment este de fapt o sărbătoare a Sfintei Treimi, aşa cum relevă toate imnele liturgice ale Praznicului, inclusiv Troparul care, în mod “paradoxal”, este adresat Fiului (spre slava Tatălui).

În Biblie, sărbătoarea Cincizecimii, a Rusaliilor constituie o veche sărbătoare a creştinilor în strânsă legătură cu Învierea, fiind prăznuită încă din timpul Sfinţilor Apostoli. În secolele IV – V, Sfinţii Părinţi au scris multe omilii în cinstea Cincizecimii, stabilind totodată timpul ei de prăznuire, Duminică, la 50 de zile după Înviere.

Duminica este ziua Sfintei Treimi, ziua Învierii Domnului şi totodată ziua Pogorârii Duhului Sfânt şi a întemeierii bisericii; ziua în care prăznuim încununarea zidirii lumii de către Tatăl, răscumpărarea lumii prin Fiul şi sfinţirea ei prin Duhul Sfânt.

În calendarul constantinopolitan sunt menţionate sărbătorile care marchează evenimentele speciale din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos şi din viaţa Maicii Domnului, la care se adaugă şi sinaxarele zilelor de peste an. Este menţionată Cincizecimea (Pentacost) sau Rusaliile, fără a fi menţionate sărbători cu denumirea de Pogorârea Duhului Sfânt sau Sfânta Treime. În vechime, Biserica sărbătorea atât Pogorârea Duhului Sfânt, cât şi Sfânta Treime la Cincizecime.

În Bisericile Ortodoxe, Praznicul Sfintei Treimi nu avea o zi specială de cinstire. Biserica are rânduială de cinstire pentru Sfânta Treime în fiecare duminică a anului, şi mai ales în Duminica Cincizecimii. Prin urmare, această Duminică a Cincizecimii (numele real al Praznicului) aminteşte de Pogorârea Duhului Sfânt ca eveniment al Sfintei Treimi, fără a fi vorba de două Sărbători distincte

În concluzie, pe timpul domniei lui Miron Barnovschi, la Moscova, Pogorârea Duhului Sfânt nu era menţionată în calendar şi nu era sărbătorită cu această denumire. La Rusalii era menţionată şi prăznuită Sfânta Treime, de aceea Domnul Miron Barnovschi îi scrie ţarului spunând că a construit o biserică dedicată Sfintei Treimi. Îi vorbeşte folosind un limbaj liturgic care era comun ortodocşilor din epoca medievală. În biserica rusă nu era şi nu este nici astăzi o sărbătoare care să fie numită Pogorârea Duhului Sfânt. Sfântul Duh este prăznuit luni, după Rusalii, în conformitate cu tipicul bisericii răsăritene care sărbătoreşte, după prăznuire, soborul Sfântului sau odovania praznicului.

O scurtă privire asupra calendarelor din secolul al XIX-lea dovedeşte că nici în calendarele ortodoxe din Ţările Române nu era menţionată o sărbătoare specială a Sfintei Treimi.

Bisericile care au fost dăruite de ctitori cu hramul Sfânta Treime sau cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt îşi prăznuiau hramul la Cincizecime. Luni era prăznuit Duhul Sfânt, după cum menţionează şi astăzi canonul din Penticostar din lunea de după Rusalii.

În Penticostar, tipicul de slujbă pentru ziua de luni de după Rusalii menţionează Canonul către Preasfântul Duh, iar la Sinaxar se spune „În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe Însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul în Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu Fiul”.

În lumea satului, Duminica Cincizecimii era numită Duminica Mare, şi a doua zi era numită Lunea Sfântului Duh, fiind o perioadă de profunde manifestări ale tradiţiilor populare.

Realităţile de odinioară s-au păstrat prin tradiţie în istoria Dragomirnei, astfel încât obştea de astăzi sărbătoreşte hramul bisericii mari – Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, iar luni, după Rusalii, de Sfânta Treime se face pomenirea specială a ctitorilor mănăstirii: mitropolitul cărturar Anastasie Crimca, marele logofăt Luca Stroici şi Domnul martir Miron Barnovschi.

Este cu totul remarcabil că în memoria obştii a rămas, după patru secole de atâtea zdruncinături, conştiinţa că mănăstirea are putinţa să-şi serbeze hramul şi în ziua Sfintei Treimi – nu ca un al doilea hram, ci ca hramul însuşi într-o altă postură.

Monahia

MARIA MAGDALENA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: