Din partea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina

„La Suceava nu se pot găsi grijă, respect pentru bustul lui Mihai Eminescu?”

Din presa locală şi nu numai am aflat şi am văzut că „bustul din bronz al lui Mihai Eminescu, de lângă Biserica «Sf. Nicolae», din apropierea rondului din faţa cinematografului «Modern» din Suceava, a ajuns într-o stare de degradare absolut jenantă”. Bustul are multe fisuri, este înnegrit de murdărie şi infiltraţii, iar pomul din apropiere şi-a întins crengile care au acoperit bustul lui Mihai Eminescu. În spatele bustului este locul unde se aruncă gunoaie. Pe partea din faţa soclului s-a păstrat o plachetă cu câteva versuri care nu mai pot fi descifrate, fiind şterse de vreme şi fără contur.

Lucrarea aparţine sculptorului Gheorghe Cârdei şi s-a înălţat din iniţiativa Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina în anul 1992. La Rădăuţi avem şi noi bustul lui Mihai Eminescu (foto), în faţa clădirii Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” (Şcoala Gimnazială Nr.5), bust respectat, bine conservat şi cu valoare istorică şi artistică în comunitatea noastră. Oare la Suceava nu se pot găsi respect, grijă şi putere de conservare a bustului lui Mihai Eminescu?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI