A lovit doi pietoni, apoi a modificat locul accidentului

Joi, aproape de ora 8, în timp ce conducea un autoturism pe strada Putnei din municipiul Rădăuţi, ajuns la intersecţia cu strada Horodnicului, pe fondul neadaptării vitezei, un tânăr de 19 ani, din comuna Voitinel, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Potrivit poliţiştilor, maşina scăpată de sub control a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă a părţii carosabile, unde a acroşat şi accidentat doi localnici, de 66 şi, respectiv, 71 de ani. Ulterior, şoferul a modificat locul accidentului, mutând autoturismul la o distanţă de 73 de metri faţă de locul de impact, mai spun poliţiştii. Pentru acest lucru va răspunde în faţa legii, chiar dacă nu consumase băuturi alcoolice înainte de a porni la drum, iar rănile suferite de victime nu le-au pus viaţa în pericol.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!