Marile minivacanţe

Din câte aflu, destui dintre slujbaşii statului anunţaţi că vor căpăta ăst an vacanţe gratis, pe cartelă (sau voucher, cum se zice mai pe româneşte), ca personajul din poveste (la origini, împărat sadea!), cu un ochi râd, iar pe celălalt îl fac mic sub frunte-ncruntată. Cu unul râd, desigur, că se află printre aleşii însemnaţi cu aşa beneficiu de nelepădat. Cu celălalt stau aşa cum am zis fiindcă, mai întâi, pe net, au găsit ei mulţime de site-uri care cică anunţă unităţile de cazare care acceptă respectivele cartele; dar s-au lămurit curând că sunt ori neactualizate, ori pur şi simplu decorative. Apoi se vor fi relaxat un pic dând de lista oficială a ministerului de resort, dar pe urmă au prins iar a ofta, înţelegând că şi aceea e cam decorativă. Căci, după eventualele lor ţinte de vacanţă, începând să dea telefon după telefon, au putut şti ba că unele unităţi n-au contracte cu statul, ba că nici n-au de gând să facă, ba că nu-s lămurite nici ele, aşa încât… vă rugăm să reveniţi. Când? Mai târziu, la vară! O oarece concluzie se poate desprinde însă. Că între unităţile care se învoiesc a accepta cartele se numără mai ales hotelurile mari, cu structuri administrative bine puse la punct. Însă, din păcate, pentru potenţialii beneficiari de vacanţe gratis, ele sunt dintre cele foarte scumpe, care-ţi papă voucherul nu pentru un concediu, ci pentru un weekend sau, dacă vreţi, pentru o minivacanţă.

www.romanidecentenar.ro
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: