12 eroi

Două morminte ! (I)

„Neculai Stoleru n’a trăit mult. Numai 38 de ani, dar a trăit frumos. Şi aşa cum a trăit, tot astfel a murit: în sfânta slujbă a ţărei lui iubite”.

  1. Meissner

Nu departe de oraşul Fălticeni către soare apune – se zăresc urmele vechiului aşezământ domnesc – Baia.

O şosea presărată pe margini cu plopi înalţi şi cărunţi, ce străjuesc ca nişte satinele din alte vremi, te duce până ‘n inima satului.

Un sat mare, bogat şi frumos.

Cu gospodari chipeşi, mândri pare că de obârşia lor. Cu port şi grai neaoş moldovenesc.

La mijloc, – unde acum se află o curte mare boerească, se găsesc ruinele vechei biserici catolice a soţiei lui Alex. cel Bun.

Mai spre răsărit tot în vatra satului stă măreaţă biserica a lui Petru Rareş-Vodă iar mai în afară la câteva sute de metri de sat spre M.N. ca o adevărată podoabă vecueşte mândra biserica Albă zidită de Marele Voevod Ştefan.

Câte sate din întinsul ţării cuprind în ele astfel de nepreţuite urme istorice?

De aceia cum intri pe poarta acestui sat un fior de mândrie a trecutului îţi străbate sufletul.

Simţi ceva necunoscut că pătrunde în sinea ta.

La fiecare pas – îţi răsare un martir. În fiecare moment – îţi apare o icoană din gloria străbună. Sub fiecare pas, brazda adânceşte un erou!..

Pe aici, s’au încrucişat spadele Leului Moldovei şi cu Craiul Matei Corvin.

Pe aici a fugit sfărămată oastea ungurească urmărită de ostaşii Marelui Ştefan, acum atâtea veacuri.

Şi tocmai în satul acesta măreţ, istoric a fost sortit să fie „apostol” timp de 12 ani acela care a purtat numele de Nicolae Stoleru.

Cine l-a văzut odată, nu l-a mai putut uita.

Un om distins. Un chip ales. Înalt ca un brad de munte. Pururea zâmbitor. Purta ochi albaştri şi părul galben – înălţat peste frunte. C’o mustaţă potrivită – ca două spice coapte de grâu.

www.romanidecentenar.ro

Cu o privire prietenoasă. Şi ce suflet avea?

Nu încăpea în omul acesta un dram de făţărnicie.

Curat ca o lacrimă. Cinstit şi drept ca un Hristos.

Pe toţi şi mari şi mici îi privia cu aceiaşi frăţească iubire. Împrejurul lui împrăştia numai dragoste.

Numai bunăvoinţă. Era un adevărat „apostol”.

Se purta ca şi cuvântul său „neaoş moldoveneşte”; cu iţari şi cu suman ca să fie în toate o pildă vie. Nu din demagogie.

Neculae Stoleru s’a născut în ziua Crucei la 1878 în satul Călineşti din ţinutul Botoşani. Din părinţi plugari. Isprăvind şcoala din sat, s’a dus la şcoala Normală «Vasile Lupu» Iaşi, în 1893 unde a fost unul din cei mai străluciţi elevi.

Ar fi destul să citez câteva rânduri, cum îl apreciază fostul său Director şi profesor de pedagogie d-l Const. Meissner fost Ministru – ca să-şi dee cineva seama de personalitatea lui Nec. Stoleru.

„Printre grelele jertfe făcute de neamul românesc în luptele pentru realizarea visului său milenar, o socotim ca atare cu drept cuvânt şi căderea pe câmpul de o-noare, din 12 Septembrie 1916, a învă-ţătorului Sublocotenent Neculai Stoleru.

În ierarhia didactică, învăţătorul sătesc ocupă treapta cea mai modestă; în ierarhia militară sublocotenentul ocupă de asemenea cel mai subaltern grad ofiţeresc.

Şi totuşi, moartea acestui învăţător sublocotenent constitue o pagubă reală şi simţită de întreaga noastră ţară, pagubă ce o deplângem astăzi încă, după 18 ani, tot atât de viu şi sincer, ca atunci când ne-a înfiorat cumplita veste a dispariţiei lui dintre noi.

S’a adeverit odată mai mult că nu locul sfinţeşte pe om.

În restrânsa lui sferă de activitate – acea de învăţător – a lucrat atât de intens şi în direcţiuni atât de variate, încât rezultatele muncii prodigioase desfăşurate de el au radiat departe dincolo de comuna Baia, departe dincolo de cercul învăţătorilor din judeţul lui. Ceeace se petrecea şi se înfăptuia în acel îndepărtat colţuşor de ţară atrase în curând privirile autorităţilor şcolare, ale dăscălimii de toate gradele din tot Regatul, ale tuturor oamenilor de bine în genere. Mersese vestea despre cercul «Deşteptarea Sătenilor»; se răspândiseră în lume şi foaia «Vestitorul Satelor» şi «Calendarul Sătenilor», ce apărea în fiecare an, şi numeroasele cărticele cuprinzând cunoştinţe practice şi povăţuiri morale; se aflase despre organizarea şi propăşirea aşezămintelor: «Casa de cetire», «Societatea de temperanţă», «Banca populară», erau pilduitoare şezătorile şi serbările şcolare. Sufletul acestor manifestări, omul pe care toate le pusese în mişcare era Neculai Stoleru.

Iar dragostea dă naştere dragostei. Aşa se explică iubirea de care a avut parte Stoleru în cercuri foarte întinse, pe lângă deosebita consideraţie de care se bucura.

Numele lui, într’adevăr, era mult şi de mulţi preţuit. O lume întreagă îi cunoştea şi recunoştea meritele şi virtuţile – fără pic de invidie. A contribuit de sigur mult la această generală recunoaştere şi neasămuita modestie ce-l caracteriza – modestie ce şade aşa de bine omului cu însuşiri cu adevărat alese”.

I.C. SPIRIDON

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: