Vasea, pictorul negurilor Bucovinei

Despre Vasile Hutopilă s-a mai scris în publicaţia noastră. A mai scris competente exegeze distinsul profesor Ion Filipciuc. Pe 11 mai 2018, la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, pictorul a expus lucrări din ultimul său „calup” de creaţie. Acesta fiind, după cum a relatat muzeograful preot Mihai Botezat, ultimul eveniment organizat de instituţia câmpulungeană înainte de „sezonul” unei reabilitări substanţiale, pe un program european, în valoare de 2,5 milioane euro.

Vernisajul a fost prezentat de profesorul Ion Filipciuc, publicistul Mugurel Sasu, sculptorul Ion Maftei, muzeograful Ion Grămadă.

Născut la Izvoarele Sucevei, Vasile Hutopilă este pictorul huţulilor. Posesor al unei palete sobre, în culori calde şi interiorizate, trece uşor de la peisajul intim al munţilor Bucovinei, la natura moartă cu „ascendenţe” flamande, până la prefigurările nonfigurative ale ultimului „ciclu al păsărilor”.

În pregătirea unui album personal, Vasea vine dintr-o familie artistică. Mama, în vârstă de 97 de ani, este poet şi rapsod popular, iar fiul, Matei, şi nora, Cătălina Săndică, consacraţi poeţi ieşeni.

Asistenţa a făcut rezervări din expoziţie şi s-a delectat cu câteva bunătăţi de la munte!…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI