Casa Medicilor Suceava, care găzduieşte trei foruri profesionale sub acelaşi acoperiş, a fost sfinţită şi inaugurată

Medici suceveni, reprezentanţi ai unor instituţii din domeniul sanitar, dar şi conducerile Colegiului Medicilor Suceava, Colegiului Medicilor Dentişti Suceava şi Asociaţiei Medicilor Generalişti Suceava au participat, vineri după-amiază, la sfinţirea şi inaugurarea noului sediu denumit sugestiv Casa Medicilor Suceava, întrucât găzduieşte cele trei foruri profesionale judeţene ale medicilor.

Preşedintele Colegiului Medicilor Suceava, chirurgul Sorin George Hîncu, a declarat că noul sediu, cu o suprafaţă de 180 de metri pătraţi, a fost achiziţionat exclusiv prin efortul tuturor medicilor din judeţul Suceava care fac parte din cele trei foruri profesionale.

El a spus că spaţiul a fost achiziţionat cu 180 000 de euro, iar pentru compartimentarea, amenajarea şi dotarea lui s-au cheltuit aproximativ 300 000 de lei.

Hîncu a precizat că spaţiul a fost împărţit astfel încât fiecare for profesional să îşi poată desfăşura activitatea curentă, fiind realizată şi o sală de consiliu.

„Suntem într-un moment aniversar deosebit, este o bucurie mare pentru noi să putem fi împreună cu dumneavoastră la inaugurarea noului sediu al Casei Medicilor, pentru că aici îşi vor desfăşura activitatea Colegiul Medicilor, Colegiul Medicilor Dentişti şi Asociaţia Medicilor Generalişti. Am avut preocupări de mai mult timp să avem un sediu pe măsura importanţei meseriei de medic şi a activităţii pe care o desfăşoară medicii şi ne bucurăm că am reuşit acest lucru, care nu mi se datorează mie, ci se datorează întregului colectiv al CM şi al conducerii Colegiului Medicilor Dentişti şi al Asociaţiei Medicilor Generalişti. Astfel, a fost posibil să putem să inaugurăm acest sediu central, unde vom putea să fim oricând la dispoziţia colegilor noştri, aşa cum scrie în Statutul şi Regulamentul colegiului”, a subliniat Hîncu.

Preşedintele CM Suceava a menţionat că preocuparea, în continuare, a acestui for profesional este de a fi respectate profesia de medic şi importanţa medicului în societate, adăugând că, potrivit semnalelor primite de la Colegiul Naţional al Medicilor, forul profesional de la Suceava este unul dintre cele mai bine cotate şi apreciate la nivel naţional.

El a arătat că CM Suceava este singurul colegiu din România care organizează, pentru al şaptelea an consecutiv, Conferinţa Zilele Medicale ale Sucevei, în acest an fiind deja anunţată participarea a peste 500 de invitaţi din ţară şi străinătate.

„Suntem deja cunoscuţi în toată ţara, avem invitaţi şi din străinătate şi vom continua pe acest drum, iar sediul acesta nu face decât să ne aşeze pe treapta pe care noi credem că ar trebui să fim”, a mai spus Hîncu.

La rândul său, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, medicul stomatolog Gabriel Gospodaru, a mulţumit întregii echipe şi conducerilor CM Suceava şi AMG Suceava pentru implicare şi strânsa colaborare în vederea realizării acestui obiectiv, respectiv noul sediu care găzduieşte cele trei foruri profesionale.

El a spus că împreună cu doctorul Sorin Hîncu şi-a propus să găsească un sediu vizibil, central, iar în momentul de faţă, prin vizibilitatea pe care o are noul sediu, speră să poată fi găsiţi mai uşor de autorităţile administrative şi politice atunci „când au plăcerea şi nevoia să se consulte în probleme care ţin de sistemul sanitar judeţean şi chiar naţional”.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor Generalişti, medicul Irina Franciuc, a declarat că această realizare este un deziderat al medicilor de familie, mai ales că toţi medicii de familie fac parte din CM Suceava, deşi sunt organizaţi într-o asociaţie profesională.

Ea a spus că s-a dorit ca şi sediul asociaţiei să fie alături de celelalte două foruri profesionale din judeţul Suceava, tocmai pentru a se marca importanţa şi prestigiul misiunii medicului în România.

Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, medicul Irina Badrajan, a declarat că noul sediu a fost achiziţionat prin efortul comun al medicilor din cele trei foruri profesionale, pentru împlinirea acestui deziderat fiind nevoie de şapte ani.

„Considerăm că acest Colegiul al Medicilor trebuie să fie o organizaţie profesională cu rol hotărâtor în activitatea medicală. Peste tot, în toată lumea, Colegiul Medicilor are o putere foarte mare, fără a fi membru al Colegiului Medicilor nu poţi practica medicina, inclusiv în România, iar noi vrem să arătăm şi prin activitate şi prin felul în care ne manifestăm că am înţeles acest lucru”, a spus Badrajan.

Ea a subliniat că s-a dorit ca cele trei foruri profesionale ale medicilor să aibă acelaşi sediu ca un semn al unităţii şi solidarităţii, mai ales că medicii sunt „sub acelaşi jurământ, al lui Hipocrat”

Prezent la eveniment, directorul executiv al DSP Suceava, medicul Cătălina Zorescu, a spus, parafrazând o cugetare, că „nu zidurile fac o instituţie, ci spiritul care domneşte în ea”.

„Întotdeauna spiritul în aceste asociaţii profesionale a fost de colaborare, de profesionalism. Ca un simbol al aprecierii noastre vă oferim o Diplomă de excelenţă, pentru că excelentă este colaborarea între instituţiile noastre, şi vă rog să primiţi felicitările noastre pentru ceea ce aţi realizat”, a subliniat Zorescu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, medicul Mihai Ardeleanu, care profesează în sistemul sanitar de peste 40 de ani, a apreciat denumirea „Casa Medicilor Suceava” pentru noul sediu în care îşi vor desfăşura activitatea cele trei foruri profesionale oferind conducerilor acestora o plachetă.

Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, Cristi Victor Bleorţu, a felicitat conducerile Colegiului Medicilor Suceava, Colegiului Medicilor Dentişti Suceava şi Asociaţiei Medicilor Generalişti pentru această realizare, dar şi pentru buna colaborare cu instituţia pe care o conduce.

Un comentariu

  1. dentistu says:

    Dar plebea medicilor de ce nu a fost invitata la sfintire daca tot din banii lor s/a achiy\zitionata aceasta casa?

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI