Mitropolitul Andrei Şaguna

Acum mai bine de 50 de ani, fiind studentul unei facultăţi de istorie, am primit misiunea de a redacta un referat despre Mitropolitul Andrei Şaguna. Nu mai ţin minte ce ecou o fi avut conţinutul acelui referat în rândul colegilor mei, însă acum, la bătrâneţe, m-am reîntâlnit într-o zi cu fişele referitoare la Andrei Şaguna scoase din sursele bibliografice pe care a trebuit să le consult.

Îmi amintesc că misiunea dată de eruditul meu profesor doctor docent Nicolae Corivan a fost de a scoate în evidenţă pe omul Andrei Şaguna, pe organizatorul Mitropoliei Ortodoxe a românilor reuniţi din Ardeal, pe intelectualul care a susţinut în permanenţă drepturile românilor apăsaţi cu brutalitate de regimul despotic unguresc.

Trebuie să menţionez că despre Mitropolitul Andrei Şaguna au scris: N. Popea, Florea Mureşeanu, Iosif Puşcariu, Ioan Slavici, P. Gârboviceanu, Al. Ghiga, Gh. Tulbure, N. Dobrescu, Ioan Lupaş, Gh. Comşa, Octavian Goga, N. Iorga, Iacob Mârza etc. Îmi amintesc că pentru a elabora acel referat a trebuit să citesc discur-surile Mitropolitului Andrei Şaguna publicate în „Gazeta Transilvaniei”, „Foaie pentru inimă şi literatură” şi „Telegraful român”.

Dar, de fapt, cine a fost Andrei Şaguna?

Andrei Şaguna s-a născut la data de 20 decembrie 1809 în localitatea Mişkolc din Ungaria, în familia unui negustor macedo-român, Naum Şaguna. Neamul Şaguna era originar din oraşul Moscopole, ce a fost o mândrie a neamului aromânesc. Avea peste 60000 de locuitori, fiind al doilea mare oraş din Peninsula Balcanică după Istanbul. Acest oraş a fost distrus de Mehmet Ali Paşa, paşă de Ianina, care a format un stat independent reunind Albania, Epirul şi Morea (1788-1822). De aici s-au tras baronii Şina şi Dumba, familiile Şaguna, Gojdu şi Mocioni, ce au ramificaţii până în zilele noastre în Ardeal, Budapesta, Viena şi Bratislava.

La vârsta de 14 ani şi-a pierdut tatăl, iar mama sa s-a mutat la Pesta, unde avea o rudă foarte bogată şi apropiată, Anastasie Grabovschi. În casa acestei rude, Şaguna învaţă româneşte şi cunoaşte oameni importanţi ai acelor vremuri. Cu ajutorul lui Anastasie Grabovschi, Andrei Şaguna urmează cursurile secundare şi pe cele superioare: filosofie şi drept la Pesta.

La vârsta de 21 de ani s-a decis să înveţe teologia la Seminarul din Vârşeţ. La terminarea studiilor i se încredinţează funcţia de secretar al mitropolitului sârb Stratimisovici din Karlowitz, de care ţinea atunci Biserica Ortodoxă din Transilvania şi Ungaria. A purtat numele de Anastasie până la vârsta de 25 de ani. Când s-a călugărit a luat numele de Andrei. Călugăr fiind, dobândeşte ranguri călugăreşti şi ocupă diferite funcţii în administraţia bisericească.

În 1846 fu numit vicar al Episcopiei Ardealului, funcţie rămasă vacantă prin moartea episcopului Moga. În 1848, Andrei Şaguna fu ales şi confirmat ca episcop.

În timpul Revoluţiei române de la 1848, Andrei Şaguna se manifestă ca un vrednic păstor şi un mare Român. El a prezidat adunările românilor de la Blaj şi tot el a fost în fruntea delegaţiei care s-a dus la Viena pentru a susţine în faţa Curţii Imperiale drepturile românilor.

Pentru meritele sale primeşte titlul de baron (1850) şi este ales membru onorific al Societăţii Academice Române (1871).

Îndată ce a luat cârma episcopiei, Andrei Şaguna nu a avut alt gând decât să scape Biserica Ortodoxă românească de ascultarea sârbilor. Prin stăruinţa lui, prin memoriile adresate guvernului austriac, prin relaţiile sale personale cu Curtea Imperială, a reuşit să i se aprobe convocarea unui sinod, primul “Sobor al bisericii greco-răsăritene din Ardeal”.

Cu prilejul deschiderii soborului, Andrei Şaguna îşi dezvăluia scopul luptei sale: “Deci acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, am scăpat de nevoile cele mai mari şi ne trudim mai departe ca fiind noi acuma fii unei biserici creştine asemenea îndreptăţită cu celelalte biserici creştine din ţară să ne nevoim a nu fi cu biserica şi cu cele bisericeşti mai jos decât celelalte”.

www.romanidecentenar.ro

Lupta sa a durat mai bine de zece ani, până când, în 1864, se înfiinţează Mitropolia Ortodoxă Română de la Sibiu şi două episcopii: la Arad şi Caransebeş.

Biserica românească din Ardeal, prin separarea ei de mitropolia sârbească şi prin reorganizarea ei pe baza Statutului Organizatoric din 1868, întocmit de Andrei Şaguna, devine un factor important în lupta de emancipare a neamului românesc.

Mitropolitul Andrei Şaguna şi-a adus o contribuţie remarcabilă la dezvoltarea culturii naţionale. A înfiinţat o tipografie, a fondat ziarul „Telegraful român”, a prefăcut şcolile româneşti în şcoli confesionale, a întemeiat o secţie pedagogică la Seminarul din Sibiu, pentru a pregăti învăţători, a tipărit cărţi didactice necesare şcolilor şi a acordat un sprijin substanţial la înfiinţarea „Asociaţiei Transilvane pentru Cultură şi Literatură”. De la el ne-a rămas o traducere a Bibliei, un curs de drept canonic, precum şi alte scrieri bisericeşti şi îndrumări adresate învăţătorilor din Transilvania.

Poate cea mai frumoasă caracterizare a Mitropolitului Andrei Şaguna a făcut-o profesorul universitar N. Dobrescu, în revista „Convorbiri literare” nr. 12 din 1909: “Era îndeosebi înzestrat cu o agerime a minţii şi cu o pătrundere uimitoare; în multe chestiuni nu apuca cineva să-i spună decât câteva cuvinte şi tot restul era numai decât prins de el. Excela mai ales printr-o judecată clară, sigură, printr-un puternic simţ al realităţii. Bun cunoscător de oameni şi dându-şi seama perfect de împrejurări, la orice pas şi în orice întreprindere, Şaguna proceda cu un deosebit tact şi fineţe. Era un mare iubitor de ordine, de regulă. Mai presus de toate însă Andrei Şaguna era un om hotărât, energic, cu o voinţă de fier, stăpânindu-se pe sine, cu toată firea lui aprinsă – ştiind să domine pe cei cu care venea în contact.”

Ridicarea poporului român a fost gândul, ideea conducătoare şi călăuzitoare în timpul păstoriei sale. N-a lăsat nefolosită pentru realizarea acestui ideal nici cea mai mică ocazie favorabilă ce s-a ivit, nici cel mai neînsemnat mijloc. “Eu cuget, zicea el, că aş păcătui când aş lăsa nefolosit şi cel mai neînsemnat mijloc pentru mântuirea neamului meu.”

Trebuie să menţionăm că Mitropolitul Andrei Şaguna a fost cel mai înfocat şi mai statornic susţinător al cauzei românilor din Transilvania la mijlocul veacului al XIX-lea. Prin memorii, petiţii, discursuri, conferinţe, consfătuiri s-a dovedit a fi cel mai devotat apostol al cauzei neamului românesc. Nimic nu l-a înfricoşat: nici faptul că la 1848 a fost proscris de unguri, nici că mai târziu ungurii au cerut să se deschidă acţiune penală contra lui şi să-l declare “trădător de patrie” (sic).

Am certitudinea că Mitropolitul Andrei Şaguna a văzut starea de înapoiere şi de asuprire a neamului românesc din Transilvania în toată amploarea sa.

El afirma într-o conferinţă ţinută la Blaj: “Dragul meu popor, vreau să te ajut a te ridica din starea în care te-au adus asupritorii tăi. N-am nicio putere, nu cunosc nicio ştiinţă şi nu sunt pe lumea aceasta nimic, te cunosc însă pe tine drag popor şi mă dau ţie. Îţi dau ceea ce, prin truda vieţii mele am făcut pentru folosul tău, pentru ridicarea ta în rândul neamurilor emancipate ale lumii.”

Trist este că la 145 de ani de la trecerea Mitropolitului Andrei Şaguna la cele veşnice şi la 100 de ani de la Marea Unire, în Transilvania, în anumite zone, românii nu se simt la ei acasă şi nici ocrotiţi de puterea de la Bucureşti care a dansat şi dansează de 28 de ani “hora nuanţelor”.

 Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: