PRIN ŢARA DRAGĂ

Buşteni, tărâmul binecuvântatelor culmi româneşti

Ca să ajungem la renumitul, în întreaga lume, Castel Peleş, precum şi la alte locuri din Sinaia, demne de admiraţia şi osteneala călătorului, drumul ne poartă prin Buşteni, unde pare că s-au adunat toate superlativele limbii române. Cu fruntea Sus, cu ochii la Cer, intrăm în Buşteni, vrăjiţi de priveliştile pitoreşti din Valea Prahovei. De pe vârful masivului muntos ne veghează, iar odată cu înserarea şi ne luminează calea, Crucea de pe Caraiman, numită şi Crucea Eroilor Neamului, pentru că a fost înălţată în memoria apărătorilor Ţării din primul război mondial, în 1928, cu prilejul primului deceniu de la Marea Unire.

O cruce unică în lume

S-a întâmplat cu vreo doi ani în urmă să trec pe aici cu un grup de turişti din diferite regiuni ale Ucrainei. Mai să-mi sară inima din piept de mândrie când ghida, o rusoaică din Petersburg, căsătorită la Chişinău şi stabilită cu traiul la Braşov, ne-a atras atenţia la Crucea de pe Caraiman – unica în lume prin dimensiuni (39,30 înălţime) şi altitudinea amplasării. Comparat cu Turnul Eiffel din Paris şi cu Statuia Libertăţii din New York, acest spectaculos monument în memoria Eroilor Neamului a intrat în Cartea Recordurilor, primind în 2014 un nou certificat de la Guinness World Records. Istoria acestei Cruci este dramatică, ca şi destinul românilor. A stat neatinsă până în 1948, luminând în noaptea de Sfânta Maria şi de sărbătoarea Înălţării, care, în România, este şi Ziua Eroilor. Apoi, în perioada regimului comunist, era cât pe ce să prindă viaţă ideea deocheată de a i se mutila braţele şi a fixa o stea roşie în vârful Crucii, ce luminează astăzi cu cele 300 de becuri, ce se aprind odată cu înserarea, străjuind poteca ce duce spre Mănăstirea Caraiman.

Mănăstirea din Poiana Soarelui

Ajungând în aceste locuri în plină vară, sufletul ne-a îndreptat, pe sub umbra răcoroasă a coroanelor de brazi, spre oaza de lumină a sfintei mănăstiri ortodoxe, ctitorită de părintele Gherontie Puiu. Deşi era o dimineaţă obişnuită, zi de lucru, în faţa bisericii am întâlnit multă lume, mai ales tinere perechi, ţinând copilaşi de mână. Venind cu gând de rugăciune, părinţii îşi aduc micuţii să vadă frumoasele necuvântătoare întreţinute la mănăstire. Pe un ochi de apă plutesc lebede albe şi negre, iar prin iarba de mătase se plimbă graţios păunii. Copiii pot să mângâie căluţii ponei, să numere peştişorii ce înoată în iazul din grădină.

Pentru orice om, indiferent de credinţa sa, e greu să se desprindă de acest loc de la poalele Bucegilor, binecuvântat cu frumuseţi naturale de vis. Şi duhovnicul ce l-a ales pentru sacra ctitorie, cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, are o biografie extraordinară. Părintele Gheorghe-Gherontie Puiu (1933-2014) a trăit într-un necontenit martiraj, zece ani rugându-se în absolută izolare într-o peşteră. Născut într-o localitate de lângă Paşcani, a rămas orfan şi după război s-a alipit de obştea monahală de la Mănăstirea Neamţ. În 1959, când toţi călugării au fost arestaţi şi duşi la muncă silnică la o fabrică de textile din Iaşi, viitorul duhovnic reuşeşte să fugă, însă este prins şi condamnat la 15 ani de puşcărie. L-a ajutat Dumnezeu să evadeze a doua oară. Până în 1970 casa i-a fost o peşteră din munţi. Părinţii săi adoptivi, crezându-l mort, i-au ridicat cruce în cimitir.

După revoluţia română din 1989, a revenit la Mănăstirea Neamţ şi a urmat Seminarul Teologic, devenind diacon, preot şi ieromonah. Avea 62 de ani când l-a lovit un atac cerebral, în timp ce spovedea o enoriaşă. Trei luni a stat la spital, fără a fi în stare să-şi mişte jumătate de corp. Medicii i-au spus că va avea nevoie de mulţi ani pentru a scăpa de paralizie. Dar şi-a revenit miraculos, spre marea mirare a medicilor. În timp ce sta la pat, a avut o viziune cu Fecioara Maria, auzindu-i porunca să ridice o mănăstire în Caraiman. De atunci, cât a mai trăit, până în 2014, „pustnicul de la Buşteni“, cum era numit, mărturisea că Maica Domnului i se arată în momentele critice şi-l ţine pe pământ, ajutându-l să-şi ducă la sfârşit misiunea sfântă de a ctitori o mănăstire. Vocea Preacuratei l-a însoţit pretutindeni, arătându-i locul pentru mănăstire pe un teren denumit Poiana Soarelui. Pustnicul mărturisea că ar fi auzit cuvintele Maicii Domnului: „Vei găsi un brad cu şase ramuri, lângă o apă curgătoare, pe un plai de unde se vede marea cruce la care te-ai jurat. Acolo să faci mănăstirea”.

Începută în 1998, pe lângă „Schitul cu un singur călugăr“, cum se numea lăcaşul aprobat de Preafericitul Teoctist în anul 2000, astăzi se înalţă mândra mănăstire protejată de măreţia Munţilor Bucegi, loc de necontenit pelerinaj pentru creştinii care cred în miracole dumnezeieşti, dar şi în frumuseţea olimpiană a naturii, semeţie ce tot de la Dumnezeu le-a fost dată românilor.

La Casa lui

www.romanidecentenar.ro

Cezar Petrescu, căutând scriitorul care ne-a iubit

Casa scriitorului Cezar Petrescu, o mică bijuterie arhitectonică în stil neoromânesc, aşezată la colţul a două străzi, din care una îi poartă numele, ne zâmbeşte de departe în toate culorile pământului, ispitindu-ne să-i deschidem poarta. Nu mai trebuie să spun de ce fiecare om care a citit măcar ceva din creaţia acestui scriitor este interesat să-i treacă pragul. Popasul într-o casă memorială, în intimitatea vieţii unui scriitor, întotdeauna ne ajută să-i înţelegem mai profund opera. Transformată în muzeu după moartea scriitorului, în 1961, casa păstrează arhitectura originală, precum şi obiectele personale ale scriitorului. Un detaliu foarte interesant este că acest mic conac a fost cumpărat din banii câştigaţi de Cezar Petrescu din scris, fapt ce-mi aminteşte de Casa Memorială a lui Simion Florea Marian din Suceava. Se ştie că Cezar Petrescu era înzestrat cu o capacitate fenomenală de a munci, obişnuind să stea câte 16 ore pe zi la masa de scris. Cică, nimeni din apropiaţi nu îndrăznea să-l deranjeze din astrala-i stare de creaţie, doar motanul său se bucura de favoarea de a-l sustrage din refugiul în care evada în fiecare vară.

Nu ştiu cât de cunoscut este Cezar Petrescu cititorului român din nordul Bucovinei, însă amintesc că el este autorul cărţii „Fram, ursul polar”, care a fermecat copilăria multora. I-am recitit-o nepoţelei mele înainte de a o purta prin această casă şi, desigur, Veronica căuta prin vestibul pe mult păţitul urs polar, iar noi, însoţitorii ei cei mari, admiram statuile lui Horea şi Crişan, dăruite scriitorului de autorul lor, sculptorul Oscar Han, descoperind şi o latură necunoscută a creaţiei lui Cezar Petrescu – o colecţie de portrete realizate grafic. Memorizând inscripţia de la intrare: „Intraţi! Veţi găsi prezenţa unui om care v-a iubit… care a iubit pe toţi oamenii”, am plecat mai departe cu un sentiment de pietate pentru scriitorul cu o inimă atât de mare şi atât de deschisă spre iubire.

În trecere, pe lângă Castelul Cantacuzino

Am mai avut acum doi ani o încercare eşuată de a vizita Castelul Cantacuzino, rămânând şi de această dată cu un mare regret. Deoarece grupurile mari au prioritate, trebuia să aşteptăm câteva ore până a intra în interior. Ne-am mulţumit cu vizitarea curţii şi admirarea exteriorului, bucurându-ne şi de permisiunea de a fotografia. Şi fără a intra în interior, ne-a trebuit mult timp să vedem măcar o parte din imensa grădină, cu fântâni arteziene pline de păstrăvi, cu alei umbroase ce duc spre o misterioasă grotă. Oricum, ne era cunoscută povestea lui Grigore Cantacuzino, una dintre figurile marcante ale vieţii politice româneşti dinainte de primul război mondial, poreclit şi „Nababul”, probabil din motivul că era cel mai bogat român al vremii. Legenda spune că prinţul a vrut să acopere castelul cu monede de aur. De asemenea, intenţiona să paveze cu aur întreaga curte.

Deşi nu şi-a realizat visul, castelul, asemănându-se cu o cetate, construită în tradiţia populară românească, îi face concurenţă Peleşului. Lipsa aurului sub picioarele vizitatorilor nicidecum nu-i răpeşte din farmecul aristocratic.

 MARIA TOACĂ

 Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!