Fostul şef al Poliţiei Judeţene Suceava, Nicuşor Todiruţ, achitat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Nicușor Todiruț

> El fusese condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare de Curtea de Apel Iaşi

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, miercuri, achitarea fostului şef al Poliţiei Judeţene Suceava, comisar-şef Nicuşor Todiruţ, care fusese condamnat iniţial de Curtea de Apel Iaşi.

Astfel, ICCJ a decis să admită apelurile declarate de Bujorean Constantin, Licurici Gheorghe, Muntean Mihai Sorin, Teodorovici Alexa Dumitru şi Todiruţ Ioan Nicuşor, precum şi de persoanele responsabile civilmente – persoanele juridice SC Prodeval SRL Suceava, SC Rent Key – prin lichidator judiciar Multiconsult IPURL, SC Lucid Expert SRL Suceava şi SC Rent Key Suceava – fostă SC Servicii Comerciale Suceava, împotriva sentinţei din 12 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi.

ICCJ desfiinţează în totalitate sentinţa apelată şi în rejudecare, achită pe inculpaţii Todiruţ Ioan Nicuşor şi Teodorovici Alexa Dumitru pentru comiterea infracţiunilor continuate de abuz în serviciu contra intereselor publice şi, respectiv, pe inculpaţii Bujorean Constantin, Licurici Gheorghe şi Muntean Mihai Sorin, pentru comiterea complicităţilor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Totodată, judecătorii ICCJ achită pe inculpatul Bujorean Constantin pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

ICCJ a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Afacerilor Interne – prin Direcţia Generală Juridică şi acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român – prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa procurorului din data de 2 iulie 2013, de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava.

ICCJ a dispus restituirea către Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava a tuturor înscrisurilor originale aflate în volumul VI al dosarului de urmărire penală nr. 50/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava.

ICCJ a respins ca nefondate apelurile declarate de DNA Iaşi şi de partea civilă Ministerul Afacerilor Interne – prin Direcţia Generală Juridică împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Instanţa a admis apelul declarat de expertul Bartoş Radu şi, în consecinţă, îi obligă pe inculpaţii Bujorean Constantin, Licurici Gheorghe, Muntean Mihai Sorin, Teodorovici Alexa Dumitru şi Todiruţ Ioan Nicuşor la plata sumei de câte 3184 lei, cu titlu de diferenţă onorariu către expert.

Decizia ICCJ este definitivă.

Fostul şef al IPJ Suceava, comisar-şef Ioan Nicuşor Todiruţ, şi fostul şef al Serviciului Logistic al IPJ Suceava, Alexa Dumitru Teodorovici, au fost condamnaţi, în 12 aprilie 2016, de Curtea de Apel Iaşi la 3 ani şi 10 luni de închisoare pentru „abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial” în cazul achiziţiei sediului Poliţiei Municipale Suceava.

În acelaşi dosar a fost condamnat şi omul de afaceri Constantin Bujorean, la 4 ani şi 6 luni de închisoare, iar evaluatorii ANEVAR Mihai-Sorin Muntean, la 3 ani de închisoare, respectiv Gheorghe Licurici, la 2 ani de închisoare.

Totodată, cei cinci urma să plătească Ministerului Afacerilor Interne suma de 3,7 milioane de lei, iar Bujorean, la ANAF, două milioane de lei şi accesoriile aferente, stabilise Curtea de Apel Iaşi.

Cei cinci au fost trimişi în judecată de DNA Suceava în anul 2013, fiind acuzaţi că în perioada iulie-octombrie 2006, în contextul desfăşurării procedurii de achiziţie a unui imobil care să fie sediul Poliţiei Municipiului Suceava, Todiruţ Ioan Nicuşor, în calitatea sa de inspector-şef al IPJ Suceava şi de ordonator terţiar de credite, a semnat un contract prin care a dispus, din bani publici, plata unei sume cu 5.865.152 lei mai mari decât valoarea de piaţă a imobilului. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: