„Pedalează în siguranţă !”

> Campanie derulată de poliţiştii suceveni până la finele acestei luni

Având în vedere venirea sezonului cald, pe timpul căruia mulţi dintre locuitorii judeţului utilizează mai frecvent pentru deplasare şi agrement bicicletele şi mopedele, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava desfăşoară, până la finele acestei luni, „o serie de activităţi specifice menite să conştientizeze toţi participanţii la trafic, şi mai ales copiii, cu privire la riscurile la care sunt expuşi cei mai mici participanţi la traficul rutier, dar şi cei mari, în această perioadă”, după cum se arată într-un comunicat de presă. Scopul campaniei este creşterea gradului de siguranţă a bicicliştilor şi conştientizarea de către aceştia a pericolelor la care se expun prin nerespectarea legislaţiei rutiere şi lipsa echipării regulamentare. Derularea ei a venit ca un răspuns la “analiza de risc rutier care evidenţiază faptul că una din principalele cauze care generează accidente rutiere grave, pe raza judeţului Suceava, o constituie nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti”. Doar de la începutul anului şi până la mijlocul acestei luni, la nivelul judeţului, s-au produs 14 accidente rutiere în care au fost implicaţi biciclişti (în condiţiile în care aproximativ două luni a fost de iarnă, participarea la traficul rutier a bicicliştilor fiind redusă). Mai mult, din păcate, în ultima săptămână aproape zilnic bicicliştii au fost implicaţi în evenimente rutiere.

Materiale informative şi veste reflectorizante

Tocmai de aceea, poliţiştii au lansat, în parteneriat cu Asociaţia Sportivă „Suceava pe bicicletă”, campania „Pedalează în siguranţă!”, care a debutat pe esplanada din faţa Casei de Cultură a Sucevei cu un marş pe două roţi prin municipiul reşedinţă de judeţ la care au participat peste 100 de biciclişti. Activitatea a avut scopul de a sensibiliza cetăţenii cu privire la prezenţa în trafic a bicicliştilor. Totodată, în cadrul evenimentului, lucrătorii IPJ Suceava au distribuit peste 200 de flyere cu recomandări preventive şi aspecte legislative. Acţiunile au continuat în zilele următoare pe drumurile naţionale şi judeţene din comunele limitrofe capitalei judeţului, în cadrul acestora poliţiştii distribuind bicicliştilor peste 50 de veste reflectorizante, dar şi materiale informative. De asemenea, s-au purtat discuţii cu bicicliştii privind respectarea regulilor rutiere şi consumul de băuturi alcoolice. Campania se va derula până pe data de 30 aprilie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: