Dările sucevenilor acoperă doar o cincime din necesarul pentru întreţinerea şi repararea străzilor

> De la populaţie se adună cel puţin un milion de euro, anul acesta, cu 5 milioane de euro, 80% din străzi urmând a intra în reparaţii, reabilitări şi asfaltări > „Iată unde sunt banii dumneavoastră! Şi se mai spune că sunt hoţi, că sunt mafioţi, dar chiar toţi?” le-a transmis primarul Ion Lungu şefilor de asociaţii

 Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a prezentat ieri, preşedinţilor şi administratorilor de asociaţii de proprietari, priorităţile privind întreţinerea, repararea, reabilitarea şi asfaltarea străzilor din reşedinţa de judeţ. Lungu a spus că a fost interpelat de unii locuitori ai urbei, care i-au reproşat că nu se fac destule lucruri cu banii pe care aceştia îi achită anual cu titlu de taxe şi impozite locale. Edilul-şef a apreciat grija manifestată de suceveni faţă de modul în care sunt cheltuite fondurile publice, precizând, însă, spre exemplu, că, în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, suma adunată din dările de la contribuabilii peroane fizice acoperă doar o mică parte din necesarul pentru menţinerea străzilor în codiţii normale.

„Noi încasăm de la populaţie taxe şi impozite locale, respectiv cele pe maşină, pe apartament şi pe terenul de sub bloc, în valoare de aproximativ 1 milion – 1,5 milioane de euro pe an. Iar noi, în acest an, avem un buget de 5 milioane de euro, deci toţi banii din impozite se duc pentru străzi. Şi vin câte unii şi întreabă unde sunt banii lor? Iată unde sunt banii dumneavoastră! Pentru că ne chinuim cu aceste asfaltări, iar părerea mea personală este că de la Bucureşti – unde merg des – până la Suceava sunt gropi în toate oraşele. Şi se spune că sunt hoţi, că sunt mafioţi; dar chiar toţi?” s-a adresat diriguitorilor de asociaţii Ion Lungu. Potrivit programului de reparaţii şi întreţinere a străzilor în anul 2018, în lucrări vor intra 247 de străzi, dintre care pe 13 vor fi turnate covoare asfaltice, 130 vor fi plombate, iar 104 vor fi balastate.

În 2018, din bugetul local va fi cheltuită cu infrastructura rutieră suma de 24,95 de milioane de lei, reparaţiile necesitând 20 de milioane de lei, în timp ce 4,95 de milioane de lei vor lua calea investiţiilor. Covoare asfaltice vor fi turnate pe străzile Curtea Domnească, Ion Irimescu, Traian Ţăranu, Lev Tolstoi, Eternităţii, Mihail Sadoveanu, Bogdan Vodă, Mărăşeşti, Mihail Kogălniceanu, Leca Morariu, Viitorului, Vasile Bumbac, precum şi în parcarea de lângă Catedrala „Naşterea Domnului”. Zilele acestea se lucrează la balastări de străzi de pământ pe Traian Ţăranu, Emil Cioran, Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Nichita Stănescu, Pietrăriei, Decebal, 22 Decembrie, Vasile Pârvan, Dragomirna, Slt. Turturică, Mitropolit Dosoftei şi Iraclie Porumbescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: