Rostul parcării

Când ajung seara acasă este un chin să nu-mi găsesc un loc de parcare. Peste zi, pensionari asemenea mie îşi pot găsi uşor un loc de parcare în zonă. După-amiaza, când se întorc cei mai mulţi posesori de maşini de la serviciu, locurile se ocupă, astfel că peste noapte este greu să-i mai găseşti maşinii un loc de odihnă. Taci şi înghiţi în sec, asta-i situaţia, dar te uiţi cu ciudă la maşinile aliniate pe cele mai bune locuri ale câte unuia dintre locatari – chiar şi câte trei! Dar asta e, parcarea aceasta deserveşte câteva sute de locatari, tot mai mulţi cu maşini, astfel că nu există săptămână lăsată de la Dumnezeu să nu-ţi găseşti maşina „însemnată” de vreun neîndemânatic sau nesimţit, că a ajuns prietenul meu mecanic auto să-mi spună: „Las-o să încaseze măcar 3-4 lovituri, ca să merite să m-apuc de îndreptat la ea…”. Aşa am făcut, însă bietul a apucat deja să moară, ucis de o mândruţă de nici 20 de ani aflată la volanul unui BMW.

Am ajuns să cred deja că asta-i regula într-o asemenea „stână” de parcare, fără regulă şi fără bun-simţ. Dar devălmăşia aceasta se extinde deja în teritorii guvernate, totuşi, de reguli impuse de lege sau de comunitate. Este o minune ca să ne găsim peste zi vreunul dintre noi, cei ce avem maşină, loc de parcare în faţa redacţiei. Nu mai avem de mult pretenţia aceasta, chiar dacă alături este locul nostru de muncă. Despre parcarea maşinilor celor ce au treabă în redacţie, nici nu poate fi vorba. Nici nu poţi, la drept vorbind, să izolezi, cumva, aceste locuri: strada este a tuturor. Dar este dovadă crasă de lipsă de civilizaţie când cineva îşi aduce dubiţă din Anglia şi blochează permanent un loc de parcare în zonă (adeseori blocând intrarea în curte a proprietarului riveran, dotat şi el cu maşină). Şi, ca să nu fie de ajuns, şi-a adus şi o remorcă, care tânjeşte dezlegată după un loc de parcare pentru care să nu-i fie înjurat stăpânul de o mie de ori pe zi.

www.romanidecentenar.ro

E stupid ce scriu, ca şi situaţia despre care scriu, dar propun ca poliţiştii locali să dibuiască asemenea situaţii şi să conducă aceste vehicule în parcarea subterană din centrul Sucevei. Acolo n-ar incomoda pe nimeni…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: