Două transporturi ilegale de material lemnos oprite din drumul lor de către poliţiştii suceveni

La finele săptămânii trecute, două transporturi ilegale de material lemnos, importante cantitativ, au fost descoperite de poliţiştii suceveni în urma unor controale în trafic. Unul dintre ele a fost dibuit de o patrulă din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama care a tras pe dreapta, pe DN 17, pe raza comunei Vama, autocamionul cu semiremorcă condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Moldova Suliţa. Omul transporta material lemnos iar în urma verificării documentelor, oamenii legii au constatat că avizul de însoţire a fost emis cu valabilitate de 24 de ore, pentru cantitatea de 41,17 mc de cherestea. Întrucât existau suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii „au solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că bărbatul transporta cantitatea de 54,29 mc cherestea şi nu cea din documente”. Şoferul a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor legale iar materialul lemnos, în valoare de peste 36.000 lei, a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Vama.

Celălalt transport a căzut în mâinile unui echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Broşteni, care a oprit pentru control, pe DJ 174A din localitate, autoutilitara condusă de un localnic de 36 de ani. Specialiştii silvici solicitaţi în ajutor au stabilit că în camion se află o cantitate mult mai mare decât cea specificată în avizul de însoţire prezentat de conducătorul auto. Şoferul a fost amendat cu 6.000 lei iar materialul lemnos de esenţă răşinoase a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Crucea.

www.romanidecentenar.ro

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: