Bucovina va fi promovată la Viena la mijlocul lunii iunie

> Va fi marcat parcursul vienez al lui Ciprian Porumbescu şi comemorat Mihai Eminescu

 Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, că la mijlocul lunii iunie, cu sprijinul Primăriei Viena, Bucovina va fi promovată în inima Vienei, în Am Hof Platz.

„Aşa cum am mai prezentat, în acest an avem mai multe acţiuni prin care marcăm Centenarul Marii Uniri. În luna iunie ne propunem să promovăm Bucovina la Viena”, a spus Flutur.

Potrivit acestuia, Consiliul Judeţean Suceava acordă o importanţă deosebită promovării judeţului Suceava şi a Bucovinei, drept care se organizează acţiuni consistente pe plan naţional şi internaţional, iar în data de 16 iunie judeţul Suceava va fi prezentat în inima Vienei, într-un loc consacrat evenimentelor publice, respectiv Piaţa Am Hof.

„Vom avea o participare importantă, mergând pe 5 componente: turism, cultură, meşteri populari, gastronomie, precum şi prezentarea din punct de vedere istoric a Bucovinei”, a explicat Flutur.

El a menţionat că va fi amenajat şi un târg unde vor fi puse în valoare obiectivele şi atracţiile turistice, moştenirea culturală, tradiţiile şi obiceiurilor zonei, gastronomia tradiţională, produsele specifice urmând a fi cunoscute de cei interesaţi prin intermediul materialelor de informare şi promovare, precum şi prin intermediul expoziţiilor gastronomice şi a celor de produse meşteşugăreşti, unde vor fi susţinute şi demonstraţii.

 „În cadrul evenimentelor organizate cu sprijinul Primăriei Viena, împreună cu Asociaţia «Mihai Eminescu» din Viena şi cu parteneri din Austria, vor avea loc concerte, spectacole de dans şi prezentări ale portului popular românesc, susţinute de artişti suceveni şi de Ansamblul «Ciprian Porumbescu»”, a spus Gheorghe Flutur.

El a subliniat că în data de 15 iunie autorităţile sucevene vor participa la manifestări de comemorare a poetului naţional Mihai Eminescu şi vor marca parcursul vienez al lui Ciprian Porumbescu.

Tot în data de 15 iunie, delegaţia judeţului Suceava va avea întâlniri cu oficialităţi austriece, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi din turism.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: