Al IX-lea Congres al Uniunii Polonezilor din România

Sâmbătă, 21 aprilie 2018, a avut loc al IX-lea Congres al Uniunii Polonezilor din România. Lucrările Congresului au fost deschise de preşedintele Ghervazen Longher care le-a urat bun venit invitaţilor: Andrzej Kalinowski – consulul Poloniei la Bucureşti, pr. dr. Stanislav Cucharec, vice-decan de Bucovina şi paroh în Soloneţu Nou, precum şi Victoria Longher, deputat din partea minorităţii poloneze în Parlamentul României.

Conform statutului Uniunii Polonezilor din România au participat delegaţi ai organizaţiilor locale din: Bucureşti, Cacica, Constanţa, Gura Humorului, Iaşi, Moara, Păltinoasa, Pleşa, Poiana Micului, Rădăuţi, Siret, Soloneţu Nou, Suceava şi Vicşani.

În timpul lucrărilor Congresului, preşedintele Ghervazen Longher a prezentat darea de seamă a Consiliului de Conducere pe ultimii patru ani, iar darea de seamă financiară a fost prezentată de Vladimir Szcepanski (cenzor). Apoi au fost supuse votului modificările aduse statutului Uniunii Polonezilor din România. Ultimul punct pe ordinea de zi a fost votarea preşedintelui Uniunii Polonezilor din România şi a Consiliului de Conducere, precum şi votarea membrilor comisiilor de cenzori şi de judecată colegială. În urma votului delegaţilor, Ghervazen Longher a fost reales preşedinte al Uniunii Polonezilor din România, cu 83 de voturi din 85. Conform noului statut votat, mandatul preşedintelui va fi de 5 ani.

Preşedintele a propus echipa biroului executiv compus din: prim-vicepreşedinte – Victoria Longher, vicepreşedinţi: Cazimir Longher şi Bogdan Polipciuc, trezorier – Anton Perlanovschi şi secretar – Janina Bivol. Din Comisia de Cenzori fac parte: Vladimir Szcepanski, Carmen Marculeac şi Rodica Cojoc, iar din Comisia de Judecată Colegială fac parte: Cazimir Meţec, Danuta Roman şi Mateus Staszkowian.

Urăm mult succes preşedintelui reales, precum şi membrilor Consiliului de Conducere.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: