Din vremuri comuniste

Şi eu am fost utecist

Un criteriu de apreciere la începuturile construirii socialismului îl reprezenta forma, mărimea şi grosimea palmelor. Dacă erau mari, pline de bătături, aveai şanse 100 % să ajungi în activul de partid. Palmele erau cea mai bună garanţie a faptului că aparţineai celui mai înaintat detaşament al societăţii, cel al clasei muncitoare. Încă din vacanţele clasei a VII-a şi până la terminarea facultăţii am lucrat pe diverse şantiere de construcţii, ba mai mult, timp de 3 luni am fost angajatul Circului de Stat Bucureşti. Am turnat ghizduri de fântâni, trotuare, am săpat şanţuri pentru canalizare, am amestecat betoane până ce mi-au amorţit mâinile, am ridicat cuşti cu lei, tigri şi maimuţe. Într-un fel, am făcut de toate, dar am avut banul meu. În clasa a X-a de liceu, la recomandarea dirigintei şi a secretarului de U.T.C. pe liceu, am fost primit în rândurile Uniunii Tineretului Muncitor (aşa se numea pe atunci Uniunea Tineretului Comunist). Treaba era serioasă frate; am citit diferite broşuri, inclusiv statutul. Într-o şedinţă festivă, eu împreună cu alţi colegi, am avut „mândria” de a intra (aşa era vorba) în viitoarea rezervă de cadre a P.C.R.

Cel mai emoţionant eveniment s-a petrecut la înmânarea carnetelor de membri ai U.T.M. Faptul s-a petrecut după vacanţa mare. Ştiu că aveam mâinile umflate, grele ca nişte baroase, iar pe lângă unghii încă resturi de ciment şi smoală. Când am ajuns în dreptul secretarului de raion care ne înmâna carnetele, acesta mi-a strâns mâna tare, tovărăşeşte. Crezând că trebuie să-i răspund şi eu tovărăşeşte, i-am strâns mâna cu putere. A rămas oripilat. Mi-a luat mâna în mâna sa precum fac ţigăncile care vor să-ţi ghicească în linia vieţii. Deodată mi-a ridicat mâna cu dosul ei spre asistenţă rostind din toţi bojocii:

– Uitaţi-vă, tovarăşi, ce mână are! Vedeţi ce braţe de oţel are! De asemenea mâini şi braţe are nevoie patria noastră.

Eram în al nouălea cer, nu îmi mai încăpeam în pene.

– Felicitări, tovarăşe utemist, o să te avem în vedere!

Cu siguranţă a pierdut tabelul unde era înscris şi numele meu. Mai târziu, secretarul de raion devenise alcoolic, dar partidul nu-l ejectase. Îi dăduse în responsabilitate un depozit de butelii de aragaz. Având şi eu nevoie de o butelie plină pentru a intra în graţiile soţiei m-am dus la naşul – el mă moşise ca utemist. L-am salutat şi i-am reamintit ce-mi spunea cu ocazia înmânării carnetului. Tipul avea memoria terci. Nu îşi aducea aminte nimic.

– Dă, bă, 100 de lei şi cară-te de aici cu U.T.M.-ul tău cu tot!

Ca să vezi! Noroc că nu am făcut depresie; ştiam în ce golăneală trăiam. (fragment din „Amintiri, meditaţii, atitudini…”)

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: