În judeţul Suceava

Peste 5500 de autovehicule au fost înmatriculate în primele trei luni ale anului

> Numărul lor este în creştere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Înmatriculările auto în judeţul nostru continuă să se menţină pe un curs ascendent, fiind înregistrate în primul trimestru peste 5500 de operaţiuni de primă înmatriculare.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, în primul trimestru al anului, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor, cei nouă lucrători ai compartimentului Înmatriculări şi Evidenţa vehiculelor rutiere au efectuat, în total, peste 13000 de operaţiuni de primă înmatriculare, autorizare provizorie, transcrieri şi radieri auto din evidenţe. Dintre acestea, 5562 sunt operaţiuni de primă înmatriculare în circulaţie a vehiculelor, din care 718 sunt cu data fabricaţiei sub 5 ani, 3870 – autorizaţii provizorii şi plăci pentru vehiculele care au fost înmatriculate provizoriu, 2901 sunt transcrieri, iar 1031 sunt radieri auto din evidenţe.

Statistic, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2017, evaluarea activităţii de înmatriculare vehicule şi autorizare provizorie arată creşteri de circa 12% la operaţiunile de primă înmatriculare şi de aproape 50% la numărul radierilor din circulaţie.

În primul trimestru al anului se constată o scădere aproape la jumătate a numărului de autorizaţii provizorii atribuite, având în vedere că autorizaţia provizorie de circulaţie se poate elibera din start pentru o perioadă de 90 de zile, faţă de 30 de zile, cum stipulau prevederile anterioare.

În primele 3 luni din 2018, la acest compartiment nu au fost întocmite documente de cercetare penală, comparativ cu primul trimestru al anului 2017, când s-au constatat opt infracţiuni, dintre care cinci au fost falsuri în înscrisuri sub semnătură privată, iar două au fost falsuri privind identitatea şi un uz de fals, precizează sursa citată.

„Se constată că se menţine trendul ascendent în ce priveşte solicitările de înmatriculare atât la persoanele fizice, cât şi cele juridice, şi faptul că, în continuare, din numărul total al autovehiculelor înmatriculate ponderea cea mai mare o reprezintă cele cu data fabricaţiei mai mare de 5 ani.

De asemenea, se remarcă faptul că măsura înfiinţării unui ghişeu special pentru persoanele juridice şi-a atins scopul, întrucât rezervările pentru înmatriculare se fac de pe o zi pe alta” a declarat prefectul judeţului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: