Numărul firmelor nou înfiinţate în judeţul Suceava a crescut cu peste 4%

>În perioada 1 ianuarie – 31 martie a.c., 31 de firme au intrat în insolvenţă, cu o creştere de 82,35% faţă de acelaşi interval din 2017 >La 31 martie, la ONRC figurau ca fiind în curs de înfiinţare 27 de societăţi cu răspundere limitată-debutant, iar rezervări de nume s-au făcut pentru alte 56 de SRL-D

 În primul trimestru al anului, din judeţul Suceava, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) au fost efectuate 749 de înmatriculări, în comparaţie cu intervalul omolog din 2017, când s-au făcut 718 înmatriculări, creşterea fiind de 4,32%. În perioada trecută din acest an, cele mai multe firme nou înfiinţate sunt societăţile cu răspundere limitată (SRL), respectiv 490. Urmează, în ordine descrescătoare, cele 126 de persoane fizice autorizate (PFA), 123 de întreprinderi individuale (II), nouă întreprinderi familiale (II) şi o cooperativă agricolă (CA).

În perioada 1 ianuarie – 31 martie, 31 de firme au intrat în insolvenţă, cu o creştere de 82,35% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, când procedura a fost declanşată de 17 profesionişti. Conform ONRC, în judeţul nostru, activi juridic la 31 martie erau 27403 profesionişti, dintre care 10403 de persoane fizice autorizate şi 17223 de persoane juridice.

În cel dintâi trimestrul al anului, şi-au suspendat activitatea 118 societăţi comerciale, cu 49,37% mai multe decât în primul trimestru al anului precedent, când au intrat în suspendare 79 de firme. Numărul agenţilor economici suceveni care s-au dizolvat în intervalul de referinţă aproape că s-a dublat, în primul trimestru al anului 2018 sporind, în raport cu trimestrul întâi din 2017, de la 110 la 210, respectiv cu 90,91%.

Şi numărul radierilor de la ONRC a fost mai mare în primele 3 luni ale lui 2018, raportat la primul trimestru al anului anterior, crescând de la 463 la 474, adică cu 2,38%. La 31 martie, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului figurau ca înmatriculate 477 de societăţi cu răspundere limitată-debutant (SRL-D), doar 446 fiind în funcţiune. În curs de înfiinţare sunt 27 de SRL-D, iar rezervări de nume s-au făcut pentru alte 56 de SRL-D.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: