Flash

Cică, ieri, premiera Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu omologul său din Italia, Paolo Gentiloni, proaspăt numit în funcţie. Doamne, dar despre câte lucruri serioase au avut ei de discutat (în ce limbă, nu mă amestec). Una dintre probleme a fost, normal, exodul de români în „Cizmă”, români care, cică, sunt ca nivel de integrare „satisfăcător”. De asemenea, s-a discutat şi de implicarea „broscarilor” în ţara noastră. În afară de faptul că au cumpărat terenuri ceva mai mult de un sfert din Banat la preţuri de nimic, madam Viorica zice legat de firmele italiene care fac afaceri în România că acestea reprezintă: „prezenţa străină cea mai numeroasă şi, în acelaşi timp, cea mai diversificată” (corect, au şi ei ţiganii lor). Întrebarea este de ce pleacă românii noştri în Italia (peste 1,3 milioane) să facă munci care ălora le stau în gât şi vin şmecherii de acolo să facă afaceri la noi? Care, cum şi ce câştigă? Nu vreau să intru în detalii că cititorii mei sunt mai inteligenţi decât mine. Dar vezi o declaraţie de-a pupilei lui Dragnea: „Am discutat şi despre importanţa comunităţii româneşti din Italia, precum şi de comunitatea italiană din România, ambele reprezentând o punte de legătură dintre cele două state”. Hai bre, las-o baltă! Vrei musai sprijinul şi minorităţilor „altele decât cea maghiară”? Cucoană, ăştia au un singur reprezentant în şparlament, iar cât despre „comunitate”… sunt mai puţini decât românii de acolo. Că le-aţi vândut conaţionalilor lui Gentiloni ţara cu hectarul pe bani puţini şi şpăgi mari…, asta-i altă afacere de tip CFSN, CPUN, FSN şi aşa mai de parte. Ca să fiu mai clar, n-am nimic cu urmaşii lui Dante Alighieri, cel care a scris despre infern. Am cu ăştia care mă fac să-l trăiesc. Şi, din păcate, nu doar eu.

Cosmin Leahu

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: