Aproape 2800 de suceveni au obţinut permisul auto în primul trimestru din 2018

Prefectura Suceava a anunţat, joi, că în primul trimestru al anului au fost preluate 6740 dosare ale candidaţilor în vederea obţinerii carnetului de conducere. La proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, în primul trimestru au fost examinate 6.293 persoane, fiind declarate admise 3.288, promovabilitatea la această probă fiind de 52,25%.

La proba practică de traseu au fost examinaţi 4200 candidaţi, fiind admişi 2792, reprezentând o promovabilitate de 66,47%, precizează sursa citată.

Totodată, se menţionează că proba practică de traseu s-a desfăşurat doar în luna ianuarie în municipiile Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuţi şi Vatra Dornei, iar de la 1 februarie a.c., prin ordin al prefectului Mirela Elena Adomnicăi, această probă a avut loc doar în municipiul reşedinţă de judeţ.

Pentru aceste acţiuni au fost implicate 16 cadre atestate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule, dintre care cinci ofiţeri şi 12 agenţi, trei dintre ei fiind atestaţi cu data de 1 februarie a.c.

În perioada menţionată au fost analizate 83 de solicitări de obţinere a unui nou permis de conducere de la persoane care au avut permisele anulate în urma săvârşirii unor infracţiuni sau menţiuni în cazierul judiciar, toate fiind avizate favorabil. Totodată, au fost preschimbate în documente similare româneşti 367 permise de conducere străine.

În primul trimestru, la acest compartiment au fost întocmite acte premergătoare în vederea instrumentării pentru 11 infracţiuni, dintre care zece pentru fals în declaraţii.

„Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la Permise auto şi examinări, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2018 au fost preluate cu circa 11% mai puţine dosare şi au fost procesate cu aproximativ 13% mai puţine permise. La ambele probe ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere au participat mai puţini candidaţi, în 2018, promovarea generală fiind mai bună anul acesta: 44,36%, faţă de 42,48%” se arată în comunicat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!