Zona

La Suceava a fost vreme frumoasă în weekend, aşa că, precum multora le este obiceiul, sucevenii au ieşit din case luând cu asalt nu doar părculeţele, atâtea câte sunt, dar mai ales noua şi singura zonă de agrement amenajată ca atare. Să bată talpa prin ea, să se recreeze; s-o vadă, s-o evalueze. Din câte înţeleg, părerile sunt cam împărţite în acest subiect, apropo de oferta zonei; dar unanime în sensul că de aşa ceva era/ este nevoie; şi nu doar de una. Poate nu va trece prea mult şi vom avea zone similare ori şi mai şi sub Cetate şi în pădurea Zămcii. Poate nu va trece foarte mult şi se va împlini într-un fel şi acel vis al unor visători încă din perioada interbelică care, imaginându-şi un oraş dezvoltându-se cu faţa spre râu (cam în zona unde va fi avut stupină şi sălaş – în legenda despre Dragoş şi întemeierea Moldovei în varianta lui Simion Dascălu – acel Iţco ce a dat nume Iţcanilor Vechi), îşi imaginau şi un râu al cărui mal să fie amenajat pentru agrement. Cine ştie – în ce mă priveşte, nimic nu mă împiedică să mai visez că –, bunăoară chiar în apropierea actualei zone de agrement, s-ar putea reconstitui/ „inventa” un areal cu funcţii comerciale, culturale şi de petrecere a timpului liber întruchipând Sucevei un centru „vechi” aşa cum, de fapt, niciodată n-a avut.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: