Cheia succesului este limba engleză

„English is the key” poate însuma o multitudine de semnificaţii, limba engleză fiind o limbă de circulaţie internaţională, cheia care poate deschide multe uşi într-o lume cu posibilităţi nelimitate. Studiată de la vârste fragede, această limbă oferă accesul la o varietate largă de informaţii, care de cele mai multe ori nu sunt disponibile în limba mamă.

Conform prof. Brânduşa Nisioi, director adjunct al Şcolii Gimnaziale „Al. I. Cuza” din Fălticeni, studiind engleza poţi avea parte de o existenţă mai uşoară, o slujbă mai bună, majoritatea companiilor căutând profesionişti care pot comunica cu uşurinţă în limba engleză. În plan emoţional, abilitatea de a comunica în limba engleză îi ajută pe copii să aibă o stimă de sine ridicată şi le conferă satisfacţie personală. De aici a pornit ideea înfiinţării în cadrul Şcolii Gimnaziale „Al. I. Cuza” Fălticeni a claselor cu predare în regim intensiv a limbii engleze, clase care sunt deja în al treilea an de existenţă.

„Din moment ce limba engleză este vorbită cu atât de multă plăcere în viaţa de zi cu zi, atunci de ce să nu o folosim în beneficiul nostru?

Este învăţare voluntară, alegerea elevilor de a-şi perfecta abilităţile de comunicare în limba engleză, calea spre a-şi spori valoarea intelectuală, culturală şi profesională. În tot acest demers beneficiem de sprijinul necondiţionat al părinţilor, care au dovedit încă o dată că ne sunt parteneri de încredere.

Prin cursurile opţionale care se derulează la aceste clase, copiii stabilesc o legătură între cultura română şi cea britanică/americană, concentrându-se asupra câtorva domenii în care engleza este limba de bază: literatură, istorie, geografie, muzică, sport, arte” a precizat prof. Brânduşa Nisioi.

Una din finalităţile proiectului este apariţia recentă a primului număr al revistei în limba engleză „Thinking Minds”, în paginile căreia se regăsesc lucrări ale copiilor care fac parte din clasele de intensiv limba engleză şi nu numai, lucrări care reflectă dragostea copiilor pentru această limbă.

Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza”, centru de testare Cambridge

Din acest an şcolar, Şcoala Gimnazială „Al. I. Cuza” din Fălticeni a început o colaborare unică la nivelul învăţământului din municipiul Fălticeni cu Consiliul Britanic Iaşi, în cadrul căruia cea mai veche şcoală din urbea de pe Şomuz a devenit centru de testare Cambridge. Finalitatea acestui prim an de colaborare se va concretiza în zilele ce urmează, când 29 de elevi din clasele a III-a şi a IV-a susţin testarea pentru obţinerea certificatului Cambridge.

„Un prim pas în cadrul acestei colaborări îl constituie sesiunea pentru obţinerea certificatului Cambridge din 19 aprilie la care s-a înscris 29 de elevi. În urma prezentării realizate de profesioniştii de la British Council Iaşi părinţilor, aceştia au înţeles importanţa şi valoarea unui certificat Cambridge şi faptul că o astfel de testare este cât se poate de obiectivă, evaluarea efectuându-se în Anglia, de către profesori de la Universitatea Cambridge. Unul dintre avantajele obţinerii unui astfel de certificat, cel puţin la nivelul învăţământului gimnazial, este că el constituie paşaportul de intrare în clasa a V-a cu predare în regim intensiv limba engleză. Numărul mare de candidaţi înscrişi pentru prima sesiune a unui examen de o asemenea anvergură nu poate decât să ne bucure şi ne facem să afirmăm cu mândrie că în cadrul Şcolii Gimnaziale «Al. I. Cuza» Fălticeni se desfăşoară un învăţământ de calitate, care are în vedere interesul elevului, stimularea învăţării, creşterea stimei faţă de propria persoană” ne-a spus prof. Brânduşa Nisioi.

Reuşita unui examen Cambridge confirmă nivelul lingvistic al candidatului şi oferă o imagine clară a nevoilor lingvistice viitoare. În funcţie de rezultat, elevul poate afla cât de aproape este de următorul nivel. În plus, deţinerea unui certificat internaţional oferă veridicitate cunoştinţelor obţinute, dar şi o stimă de sine ridicată.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: