Criteriile care au stat la baza acreditării Spitalului Judeţean sunt confirmate şi de pacienţi

Modernizarea, ordinea, curăţenia, disciplina, competenţa profesională şi promptitudinea în exercitarea actului medical au fost doar câteva din cele cuprinse în lista lungă a criteriilor care au stat la baza acreditării Spitalului Judeţean „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, clasat în categoria I a instituţiilor de profil din ţară.

Presa, mai ales cea locală, abundă de articole care poartă semnătura unor iscusiţi jurnalişti, ei reuşind să aducă la cunoştinţa publicului larg această mare izbândă obţinută la nivel local în domeniul sănătăţii. Cu puţină îndrăzneală, din simpla mea calitate de cititor, cu precădere a presei locale, o să încerc în cele ce urmează să-mi spun părerea din postura unui fost pacient, internat în această unitate spitalicească în imediata perioadă post-acreditare.

Prin urmare, aşa cum bine se ştie, spitalul, pentru omul de rând, a fost şi rămâne o instituţie ca oricare alta, cu tot specificul ei, unde cadrele medico-sanitare îşi desfăşoară activitatea, iar oamenii bolnavi, în calitate de pacienţi, apelează la serviciile lor, pentru a-şi reface starea de sănătate. Importanţa acestei instituţii devine covârşitoare când starea noastră de sănătate dă semne vizibile de şubrezire, afectată fiind de urgia unor boli chinuitoare. Şi abia atunci, sub pavăza Celui de Sus, spitalul devine ultima speranţă în însănătoşirea noastră.

Printr-o asemenea traumă am trecut şi eu, în urma unor crize profunde care m-au încercat în ultimii ani, cu o intensitate mai mare în ultima perioadă, fiind nevoit să mă supun unei intervenţii chirurgicale pentru extirparea colecistului. O operaţie după unii banală, dar cu o altă conotaţie când este în cauză propria ta persoană. Intervenţia chirurgicală s-a efectuat laparoscopic de către o echipă de medici condusă de dr. Valeriu Gavrilovici. Şi, numai după câteva zile de convalescenţă, sub atenta supraveghere medicală, am fost externat.

Din postura unui pacient ce urma a fi supus unei intervenţii chirurgicale, cu toate riscurile, avantajele şi dezavantajele ei, l-am studiat cu multă atenţie pe dr. Valeriu Gavrilovici. Şi mă gândeam mereu câtă responsabilitate apasă pe umerii acestui tânăr chirurg, nu numai din relaţia medic-pacient, dar mai mult din înalta lui postură şi responsabilitate ca şef al Secţiei Chirurgie. Având în vedere faptul că succede la conducerea acestei secţii unor specialişti cu nume sonore în chirurgia suceveană – i-aş aminti doar pe regretatul dr. Vasile Andriu (1917 – 2003), fie-i ţărâna uşoară, şi pe dr. Sorin Hâncu. Era perioada când foarte mulţi pacienţi, chiar şi din judeţele învecinate, apelau la serviciile chirurgicale ale acestui spital, în defavoarea altor instituţii similare, situate în localităţi cu renumite centre universitare din această parte de nord a Moldovei sau din ţară.

Ţinând cont de condiţiile impuse prin criteriile de acreditare în tratarea şi spitalizare bolnavilor, de seriozitatea, profesionalismul şi competenţa în efectuarea actului medical cu aparatură modernă, se pare că mai tânărul dr. Valeriu Gavrilovici, numit de pacienţi, şi nu numai, „chirurgul cu mâini de aur”, a luat deja un uşor avans în faţa predecesorilor lui. Doctori care au făcut din jurământul lui Hipocrat un crez în profesie şi în viaţă. Doar un singur aspect voi prezenta spre a confirma cele mai sus menţionate.

În noaptea de marţi, 27 martie a.c., după operaţie, fiind la reanimare, în salonul post-operatoriu, nu mică mi-a fost mirarea să constat că, printre noi, cei 7–8 bolnavi de ambe sexe şi vârste diferite, se afla şi un medic al Spitalului Judeţean Suceava. Distinsul pacient a fost dat în vileag de propriii lui colegi de breaslă, toţi medici, care au venit în grup, la prima oră a dimineţii, la căpătâiul colegului lor convalescent, probabil pentru a-i susţine moralul şi nu în ultimul rând pentru a-l vedea cum îi stă în postura de pacient.

Prin urmare, am asistat cu toţii involuntar la un gest de solidaritate colegială şi umană între purtătorii halatelor albe. Cei cărora, practic, ne adresăm cu multă încredere şi speranţă la nevoie când starea noastră de sănătate dă semnale vizibile de înrăutăţire. Pe de o parte. Pe de altă parte, a fost pentru noi, bolnavii, un moment aparte la care am putut asista: un medic din aceeaşi unitate spitalicească a apelat la serviciile propriilor săi colegi pentru a i se efectua o intervenţie chirurgicală. Alegerea sa poate confirma pe viu, dacă mai era nevoie, că intervenţiile chirurgicale în acest spital se efectuează la cel mai înalt nivel naţional şi internaţional. În popor se spune că „românul nu dă zece auzite pe o văzută”. Aşadar, consider că acest convingător exemplu face mai mult decât tot ce s-a spus şi scris despre cum sunt transpuse în practică condiţiile care au stat la baza acreditării Spitalului Judeţean Suceava.

Pentru noi, bolnavii, foşti colegi de suferinţă, fireşte că mai puţină relevanţă are numele distinsului pacient la care am făcut referire (inclusiv echipa de medici care l-a operat), având în vedere şi că, la acel nivel, numele este protejat de confidenţialitate.

Scena ca atare capătă o altă conotaţie în domeniul local al sănătăţii, dacă avem în vedere că, nu cu mulţi ani în urmă, un renumit medic, care mult timp s-a aflat în fruntea sănătăţii sucevene, inclusiv în cea de manager al acestei unităţi spitaliceşti, atunci când a trebuit să suporte o intervenţie chirurgicală a apelat cu încredere la serviciile unei clinici spitaliceşti din Franţa. În urma acelei intervenţii chirurgicale a contractat un microb intraspitalicesc, necesitând o a doua intervenţie chirurgicală de urgenţă, efectuată de această dată la noi, în Capitală; dar în final „microbul” l-a răpus…

Mai mult decât atât, în aceeaşi perioadă, şeful statului, pentru o banală intervenţie chirurgicală, a apelat la serviciile unei clinici particulare din capitala Austriei. Omul numărul unu al ţării a ajuns la Palatul Cotroceni prin votul populaţiei, sub sloganul electoral „Să trăiţi bine”. Şi şi-a propus să modernizeze sectorul sanitar… prin închiderea a 300 de spitale din întreaga ţară, spre „binele şi însănătoşirea” celor care l-au votat. Cu un prim-ministru obedient şefului statului, cu un guvern fără minte, fără suflet şi milă faţă de bolnavi şi cei suferinzi, cu un parlament de aceeaşi teapă, acea antipopulară şi antiumană măsură a fost dusă parţial la îndeplinire. Asemenea măsură criminală împotriva unui popor nu a fost luată nici în momentele cele mai grele de criză prin care a trecut ţara şi am în vedere în primul rând cea din perioada de război.

Revenind la ale noastre, după ce ne refacem starea de sănătate, nu ştim cui să mulţumim mai întâi: Celui e Sus, cadrelor medico-sanitare care ne-au tratat sau condiţiilor moderne de spitalizare de care am beneficiat. Unii susţin că meritele mari le are Consiliul Judeţean Suceava, în frunte cu preşedintele Gheorghe Flutur, care a asigurat fondurile de investiţii şi modernizare. Alţii atribuie nu mai puţine merite managerului spitalului, Vasile Rîmbu, care este apreciat ca un economist desăvârşit şi un bun administrator al banului public.

Important este, pentru noi, că aceşti doi reputaţi conducători, cu seriozitate şi competenţă, au făcut ca banul public să ajungă acolo unde a fost planificat, iar modernizările efectuate au dus la îndeplinirea condiţiilor de acreditare care, în final, sunt resimţite de pacienţi.

NICOLAI CIOBANU,

fost pacient

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: