Merită şi ei o zi

Elegant în sacoul său bej, croit pentru vârsta şi distincţia sa, cu pălăria sadoveniană în mână, parcă nelăsându-i să-i umilească calviţia biruitoare stăpână peste nişte plete pleşuve şi ele urmaşe ale unei averi de păr purtat în pleata specifică artiştilor, sfidând ordinele partidului la vremea când miliţienii mai că deveniseră frizeri ambulanţi, cu zâmbetul său larg de incurabil bunic, maestrul George Sârbu a prins vremea ieşirii gâzelor la soare şi ne-a făcut o onorantă vizită în redacţie. Onorantă şi memorabilă nu pentru că omul de cultură care este astăzi George Sârbu are deja o vârstă într-atât de respectabilă, încât să nu-i fie chiar la îndemână o călătorie până la casa noastră, ci tocmai pentru că vizita sa pare să dovedească preţuirea de care ne bucurăm în ochii săi.

A venit să ne propună să fim părtaşi, cu mijloacele meseriei noastre, la transformarea în act cultural a unui gând al său, ţintind şi cinstirea Centenarului Marii Uniri, şi anume omagierea specialei trupe de rapsozi, interpreţi şi specialişti ai folclorului românesc dintotdeauna, cu care fiecare loc din ţara aceasta ar trebui să se mândrească. Maestrul propune forurilor politice şi culturale judeţene şi naţionale instituirea prin lege a unei zile care să omagieze rapsodul popular, fie el în viaţă sau trecut la cele veşnice, căruia îi datorăm perpetuarea şi şlefuirea până la perfecţiune a valorilor tradiţionale reprezentative pentru atât de apreciatul folclor românesc. Ziua ar putea fi aleasă în a doua jumătate a Săptămânii luminate şi ar putea căpăta amploare naţională.

Speranţa că întoarcerea la ei, la muzica lor va mişca sufletele chiar şi a numai zece la sută dintre ascultători se bizuie pe experienţa scriitorului acestor rânduri. Fiecare sărbătoare care ne aduna neamul se sfârşea cu adunarea fără vârstă în jurul unui patefon de la care răsunau cântecele Mariei Tănase sau ale lui Zavaidoc. Unii le ascultau pur şi simplu, alţii le îngânau, iar cei cu voce îşi întregeau cântarea, fără să cuteze să acopere vocea cântăreţului. Au rămas neuitate acele lecţii de trăire împreună a unui mod de viaţă ce ne este specific. Iar ele s-au datorat celui ce era catalizatorul bucuriei şi emoţiilor noastre – rapsodul încartiruit în acea cutie cântătoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: