Flash

A fost sărbătoarea unirii de acum 100 de ani dintre Basarabia şi România. Doamne, câte declaraţii patriotarde şi manifestări… Cei de dincolo de Prut au manifestat pentru reunire, iar ăştia de dincoace au spus că vor şi ei (mai ales oficialităţile). Bineînţeles, totul a rămas la nivelul de intenţii, ca şi până acum. Că nu se ştie încă ce diplomat rus expulzează România. Ăştia mai „tineri”, urmaşi ai veteranilor de pe vremea când veneau diviziile „Tudor Vladimirescu” şi „Horea, Cloşca şi Crişan” să impună stalinismul în ţara noastră, dar care încă sunt la putere, nu se tem. Probabil o să-l sacrifice pe Ion Iliescu. În fine, nici nu contează. Papaşa Ilici nu are emoţii cum nu a avut nici când a ordonat lunetiştilor să tragă în copii la aşa-zisa revoluţie din 1989 şi nici când a pus „minerii” să rupă gâtul intelectualilor după 1990. Mai mult, are vechime la Moscova. De partea cealaltă, problema e şi ea delicată. Fraţii din actuala Republică Moldova îşi doresc să fie români 100% ca să poată circula fără paşaport şi alte şpăgi în Uniunea Europeană. Nu de altceva, dar se câştigă mai bine şi poate adună nişte bani să-şi repare bordeiele. Dar stau şi ruşii cu „dodonul” pe ei. Hai să mai las niţel problemele moldo-române sau invers, că avem chestii mai grave. Spre exemplu, un urs carpatin, cu certificat de naştere românesc, a umblat de nebun prin judeţul Harghita, a spart patru case până când, într-un final, a găsit o sticlă cu afinată. Citez din declaraţia lui Benke József, directorul unei asociaţii de vânătoare şi pescuit sportiv din zona respectivă: „A fost o situaţie în care a intrat în cămara unei case, iar acolo a găsit o sticlă de afinată. A destupat-o, a băut din ea şi a mâncat afinele, iar apoi a adormit sub primul molid în pădure. Băi fraţilor, aţi priceput care-i român adevărat?

COSMIN LEAHU

www.romanidecentenar.ro
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: