Anchetă după ce o învăţătoare ar fi bătut trei copii într-o sală de clasă

O învăţătoare din judeţul Brăila este acuzată că a bătut trei copii într-o sală de clasă, iar în urma incidentului doi copii au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar altul de psiholog. Pe numele învăţătoarei a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, transmite Mediafax.

Bătaia s-a petrecut la începutul lunii martie într-o sală de clasă de la Şcoala Gimnazială Şuţeşti, într-o pauză, după ce copiii s-au jucat în curte cu zăpadă. Trei elevi de la clasa a IV-a au bulgărit un copil de la clasa a II-a, care s-a plâns învăţătoarei. Aceasta i-a căutat prin şcoală pe cei trei şi i-a găsit în clasă, acolo unde i-a certat şi i-ar fi bătut. În urma actului de violenţă, doi copii au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar unul dintre ei a primit consiliere din partea psihologului şcolar deoarece a refuzat să mai meargă la şcoală. La întreaga scenă a asistat învăţătoarea de la clasa a IV-a, care a povestit ce a văzut conducerii unităţii, în cadrul anchetei deschise pentru analizarea incidentului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, învăţătoarea agresivă poate fi concediată.

„Un incident regretabil a avut loc la şcoala din Şuţeşti. Copiii s-au jucat cu zăpadă, cei de la clasa a IV-a l-au lovit cu bulgări de zăpadă pe elevul de la clasa a II-a, acesta din urmă s-a plâns învăţătoarei, ea i-a căutat pe elevii mai mari şi i-a pedepsit. Înţeleg că un elev a fost lovit la nas şi i-a curs sânge, altul a avut ameţeli. Şcoala a declanşat o anchetă, învăţătoarea poate fi pedepsită cu mustrare, dar se poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă” a declarat, pentru Mediafax, inspectorul şcolar general Cătălin Canciu.

Părinţii copiilor bătuţi au depus o plângere la postul de poliţie din comună imediat după producerea incidentului. Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele învăţătoarei, aceasta fiind cercetată pentru purtare abuzivă.

„Poliţiştii au primit plângerea pe data de 7 martie. Acum persoana acuzată de părinţi este cercetată de poliţişti. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă” a declarat, pentru corespondentul Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.

Rezultatele anchetei de la şcoală şi de la Poliţie vor fi cunoscute în perioada următoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: