Acţiune desfăşurată în sistem integrat, la Rădăuţi

> Poliţiştii au dat amenzi de aproape 34.000 lei şi au legitimat peste 250 de persoane

Serviciul de Ordine Publică Suceava a organizat în perioada 14 – 18 martie a.c. o acţiune în sistem integrat pentru creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, a patrimoniului, creşterea siguranţei stradale şi siguranţei rutiere în zona de responsabilitate a Poliţiei Municipiului Rădăuţi. La această acţiune au fost cooptaţi poliţişti din cadrul serviciilor Investigaţii Criminale, Investigarea Criminalităţii Economice, Rutier şi Acţiuni Speciale.

Potrivit IPJ Suceava, în cadrul acţiunii au fost verificate 28 de locaţii, au fost organizate 20 de filtre şi au fost legitimate 256 de persoane. Totodată, poliţiştii au constatat patru infracţiuni, două de natură judiciară şi două la regimul circulaţiei rutiere, au aplicat 110 sancţiuni contravenţionale în valoare de 33.735 lei şi au retras 9 certificate de înmatriculare.

La data de 16 martie a.c., un echipaj de poliţie a oprit pentru control pe DN 17A, pe raza comunei Suceviţa, autoturismul condus de un localnic de 28 ani, autoturism ce avea montate scaune neomologate. Şoferul nu purta centura de siguranţă şi nu avea asupra lui documente de legitimare, respectiv permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform OUG nr.195/2002, fiind dispusă şi măsura complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI