Municipiul Suceava, oraş „smart”

Viceprimarul PMP al Sucevei, Marian Andronache, a anunţat, vineri, că prin punerea în aplicare a Planului Integrat de Acţiuni realizat în cadrul unui proiect european derulat de Suceava împreună cu alte nouă oraşe europene, municipiul Suceava va intra în categoria oraşelor „smart”.

Andronache a spus că va participa, în perioada 20-21 martie, la Manchester, în Marea Britanie, la conferinţa finală a proiectului „SMART IMPACT – Soluţii inovatoare pentru dezvoltare instituţională durabilă“ cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul de cooperare teritorială URBACT III.

Potrivit acestuia, partenerii municipiului Suceava în acest proiect sunt Consiliul Local al oraşului Manchester – Marea Britanie – partener lider, Eindhoven – Olanda, Stockholm – Suedia, Miskolc – Ungaria, Smolyan – Bulgaria, Dublin – Irlanda, Porto – Portugalia, Zagreb-Croaţia şi Guadalajara – Spania.

Andronache a declarat că, în cadrul proiectului, municipiul Suceava a primit asistenţă tehnică nerambursabilă pentru realizarea unui Plan Integrat de Acţiune pentru o perioadă de 10 ani care include aplicarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea eficienţei şi transparenţei activităţii derulate de angajaţii Primăriei Municipiului Suceava, crearea unor modalităţi (platforme) de comunicare reală cu cetăţenii şi societatea civilă în vederea implicării acestora în procesul de consultare publică, monitorizare şi evaluare a proiectelor implementate de administraţia publică locală, îmbunătăţirea colaborării între mediul de afaceri şi administraţia publică locală în vederea implementării în parteneriat a unor proiecte de dezvoltare a comunităţii locale, dezvoltarea unor studii de caz – pilot pentru cartiere din municipiul Suceava în care urmează a fi implementate proiecte care privesc în primul rând dezvoltarea sustenabilă şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru comunitatea locală şi identificarea de idei de proiecte care privesc dezvoltarea locală sustenabilă şi a surselor de finanţare pentru implementarea acestor proiecte.

„În calitate de viceprimar şi membru în Consiliul Local al municipiului Suceava, am susţinut, pe parcursul derulării proiectului, elaborarea Planului Integrat de Acţiune, iar pe viitor voi susţine implementarea acţiunilor cuprinse în acest Plan”, a spus Andronache, din perspectiva reprezentării la conferinţa de la Manchester a Primăriei Suceava.

El consideră că prin implementarea acestui proiect municipiul Suceava a făcut un pas important spre dezvoltarea inteligentă.

 „Urmează să continuăm cu implementarea acţiunilor cuprinse în Planul Integrat de Acţiune, astfel încât municipiul Suceava să devină, în curând, un oraş «inteligent»”, a subliniat Marian Andronache.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: