Paul Emond, membru al Academiei regale de limbă şi literatură franceză din Belgia, a conferenţiat la Suceava

Paul Emond, unul dintre cei mai emblematici autori contemporani belgieni, membru al reputatei Académie royale de langue et de littérature françaises de Belgique, a susţinut, la Suceava, miercuri, 14 martie a.c., două conferinţe cu prilejul Zilelor Francofoniei.

Prima conferinţă susţinută de prestigiosul autor belgian s-a intitulat „Du roman au théâtre” şi a avut loc la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, la eveniment participând cadre didactice, lectori de limbă franceză din Suceava şi Iaşi, studenţi şi elevi de la şcolile din Suceava, dar şi directorul Institutului Francez din Iaşi, Pierre-Yves Mingant. A doua conferinţă, „Parcours d’un écrivain”, a fost susţinută la Biroul Francez din Suceava.

Prof. univ. dr. Elena Brînduşa Steiciuc, responsabilul acestui proiect susţinut de Délégation Wallonie-Bruxelles şi de Centrul de Reuşită Universitară, a explicat că această primă vizită a scriitorului Paul Emond la Universitatea „Ştefan cel Mare” şi la Biroul Francez a oferit prilejul tuturor francofonilor şi francofililor suceveni de a cunoaşte una dintre cele mai interesante personalităţi ale culturii belgiene şi europene contemporane, de a reînnoda dialogul cu fenomenul multiform al literaturii francofone.

Prof. univ. dr. Elena Brînduşa Steiciuc a precizat că Ziua Francofoniei se sărbătoreşte pe 20 martie, reunind iubitori ai limbii franceze din toată lumea, fapt pentru care francofonia reprezintă un vector de comunicare, de expresie artistică.

Totodată, prof. univ. dr. Elena Brînduşa Steiciuc a ţinut să explice că evenimentul organizat la Suceava cu prilejul „Zilelor Francofoniei” a fost unul dedicat francofoniei belgiene, invitat de onoare fiind autorul Paul Emond.

Universitarul sucevean a subliniat că Paul Emond, membru al Académie royale de langue et de littérature françaises de Belgique, are un palmares impresionant, fiind unul dintre cei mai emblematici autori contemporani belgieni, romancier, autor dramatic şi eseist.

În cadrul conferinţei, prof. univ. dr. Elena Brînduşa Steiciuc a arătat că în anii ’70 Paul Emond a fost lector de limba franceză în Cehoslovacia, unde a fost puternic marcat de viaţa culturală – şi în special teatrală – din Praga şi, tot în această perioadă, a început redactarea primului său roman, „La danse du fumiste”, care a apărut în 1979, fiind distins cu Prix triennal de la communauté française de Belgique.

Steiciuc a menţionat că Paul Emond este şi autorul unor romane şi ficţiuni narative.

După cum a prezentat universitarul sucevean, o direcţie importantă din creaţia autorului francofon belgian a început în 1986, când, la sugestia lui Philippe Sireuil, director al teatrului Varia, a scris prima lui piesă, „Les pupilles du tigre”. În anii următori, Paul Emond a publicat peste douăzeci de piese originale sau adaptări dramatice, multe dintre ele prezentate pe diverse scene ale lumii, în limba franceză sau în traducere.

În ceea ce priveşte activitatea de eseist, Paul Emond abordează o tematică vastă, reflectând asupra artei în contextul contemporan, asupra condiţiei scriitorului şi a creaţiei în general.

„Distins cu premiul Herman Closson acordat de prestigioasa Société des auteurs et compositeurs dramatiques pentru totalitatea operei sale dramatice, Paul Emond continuă cu acelaşi entuziasm activitatea care l-a consacrat: colaborarea cu diverse companii teatrale; creaţia literară constantă; conferinţe în spaţii academice şi culturale din vastul univers francofon” a precizat prof. univ. dr. Elena Brînduşa Steiciuc. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: