Susan Sarandon dezvăluie că Paul Newman a renunţat la o parte din banii săi în favoarea ei în urmă cu 20 de ani

Actorul Paul Newman a renunţat într-un anumit moment la o parte din salariul său în favoarea lui Susan Sarandon, care îi era colegă de distribuţie, pentru a elimina diferenţa dintre onorarii, a dezvăluit actriţa, relatează Press Association. Cei doi au lucrat împreună în 1998 la thriller-ul noir „Twilight”, în care au mai jucat Gene Hackman şi Reese Witherspoon. „Emma Stone a declarat o dată public că a avut parte de plată egală pentru că partenerii ei masculini au insistat asupra acestui lucru şi au renunţat la o parte din banii lor. Acest lucru mi s-a întâmplat şi mie cu Paul Newman o dată, când am făcut un film cu el, acum multă vreme”, a declarat Susan Sarandon pentru BBC Radio 5 Live.

Ea a precizat că Newman a venit la ea şi i-a spus că îi va da o parte din banii lui. „Aşa că da, a fost o comoară”, a spus ea. Actriţa în vârstă de 71 de ani a mai afirmat că, în opinia ei, vor exista mereu bărbaţi la Hollywood care vor încerca să profite de femei pentru a le acorda roluri. „Ceea ce nu vrem să avem este exploatarea şi să-i avem pe aceşti Harvey Weinstein ai lumii şantajându-ne pe noi şi proiectele noastre – acesta este lucrul cel mai abject”, a mai spus Susan Sarandon.

Paul Newman a murit la vârsta de 83 de ani, în 2008.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!