Buchiseli. Din bune intenţii

Iadul este pavat cu intenţii bune – spune o zicere anglo-saxonă care s-a banalizat prin repetare şi în spaţiul românesc, îmbogăţit în ultimele decenii cu…anglofili / anglofoni. Ea pare a se aplica şi pe tărâm lingvistic în cazul aşa-numitei hipercorectitudini (cunoscută şi în variante terminologice poate mai puţin derutante – hiperliterarizare, hiperurbanism, acestea sugerând mai degrabă exagerarea până la eroare, şi nu o corectitudine dusă către perfecţiune, cum ar putea amăgi termenul principal pe care specialiştii îl preferă totuşi cu argumente solide).

Fenomenul este vechi, destul de complex în ceea ce priveşte cauzele şi formele, cei interesaţi să-l aprofundeze găsind destule surse (inclusiv informatice), unde el este tratat sistematic, pe categorii. Aici doar vom aduce în atenţie câteva situaţii de acest gen sau apropiate tendinţei (întâlnite în cursul unor lecturi), în care este evidentă încercarea autorilor de a se conforma mecanic normelor limbii literare. Nu înainte însă de a remarca faptul că unele variante hipercorecte au dobândit răspândire destul de largă (vezi *piftea, în loc de corectul chiftea, *bleumaren, în loc de bleumarin etc.) Ar mai fi de menţionat că majoritatea exemplelor ilustrează, mai degrabă, ceea ce lingviştii numesc (drept subcategorie) hipergramaticalizare.

  • „fără nicio clemenţă faţă de democraţia liberală, în care vede o antecameră a corectitudinii politice” (romlit.ro, nr.33-34/2017). Am început exemplificările cu un caz mai… delicat, substantivul subliniat având în dicţionare forma anticameră, care o preia ca atare pe cea din italiană, anticamera (şi franceza a avut acelaşi model pentru antichambre), deşi, în limba română, prefixul potrivit pentru sensul cuvântului ar fi ante-. Cei care folosesc varianta neliterară analizează, probabil, cuvântul, conferindu-i o etimologie prin formare pe teren românesc, prefixarea lui cameră părându-li-se a garanta corectitudinea. E drept că DOOM2 îl înregistrează şi pe antecameră, dar precizează că este un termen tehnic.
  • „un om a dispărut, iar alţi trei sunt gravi răniţi” (gandul.info., 10 august 2017, în titlu). Acordul lui grav cu răniţi urmează dorinţa autorului de a fi corect prin acord, fără să ştie (sau neobservând) că, aici, avem de-a face cu un adverb (pe lângă un adjectiv), iar acesta este…neflexibil.
  • celorlaltora le putem concede coaja unei existenţe aievea” (romlit.ro, nr.37/2017). Crezând că celorlalţi nu exprimă îndeajuns ideea de dativ, cel ce semnează articolul a flexionat şi partea a doua a cuvântului (alţi – altor), complicând inutil lucrurile.
  • „procesul fabricării palincăi româneşti” (Dilema veche, nr.691, p.23, 18-24 mai 2017). După modelul Rodicăi, Floricăi şi al altor elemente onomastice terminate în -ca, s-a creat un genitiv pretins corect, diferit de cel din dicţionarele normative: palincă – palincii.
  • „încât mi-ar făcea realmente plăcere să-l cunosc” (Dilema veche nr.635, 21-27 aprilie 2016). Impulsul către o corectitudine presupusă porneşte, în acest caz, de la cunoaşterea greşelilor frecvente care se fac în flexiunea lui a plăcea (trecut la ceea ce se numea altădată conjugarea a III-a şi folosit eronat în variantele *mi-ar place, *îmi va place). Or, a face n-a emigrat (încă?) în cuprinsul conjugării a II-a. Desigur, abaterea respectivă poate fi considerată o simplă greşeală gramaticală şi o confirmare a tendinţei unor verbe terminate în –e (conj. a III-a) de a trece în clasa terminată în ea (conj. a II-a).
  • Pe prima temă am pomenit-o deja” (romlit.ro, nr.22/2017); „Pe excelentele demontări ale prejudecăţilor aflate la modă le parcurgi cu voluptate” (romlit.ro, nr.25/2017). Cele două citate s-au cerut grupate, fiindcă în ambele Pe iniţial este superfluu, obiectului direct al verbului nefiindu-i neapărat necesară o astfel de marcă suplimentară, în condiţiile în care complementele directe antepuse verbului nu sunt nume de persoane ori de animate personalizate. S-a aplicat principiul mai bine să prisosească decât să lipsească. Pesemne teama de a nu cădea în greşeala celor care uită această prepoziţie atunci când ar fi obligatorie în faţa lui care (vezi: *„legea care a adoptat-o Parlamentul”; *„cartea care am citit-o”) să-l fi împins pe publicist spre hiperliterarizare stilistică.

Aşadar, ce-i prea mult strică ori, ca să terminăm cum am început, enough is enough!

I.NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: