În Suceava şi Botoşani, ajunsă la a III-a ediţie

Campania „Un gând bun de Mărţişor”

Românii au un fel deosebit, original, de a întâmpina primăvara, oferind şi primind mărţişoare, tradiţie veche, milenară, care încă se mai păstrează, în ciuda valului de sărbători de import care nu au nicio legătură cu tradiţia, spiritualitatea şi cultura românească. Mărţişorul, format din două fire răsucite, de lână sau de mătase, alb şi negru, mai apoi alb şi roşu, reprezintă, de fapt, unitatea contrariilor, vară – iarnă, cald – frig, lumină – întuneric.

Indiferent de vreme şi de vremuri, la noi, luna martie, luna echinocţiului de primăvară şi a noului an agrar, a treia din an, popular numită Mărţişor, debutează ca o explozie de bucurie a unui copil care, după îndelungi aşteptări, şi-a primit jucăria mult visată. În contextul în care sărbătoarea Mărţişorului este prilej de triumf al primăverii, al renaşterii, al bucuriei, preşcolarii din 37 grădiniţe din judeţul Suceava şi şase din judeţul Botoşani, în colaborare cu asociaţia Kult-Art condusă de dna Nicoleta Dăneasa, au confecţionat, împreună cu cei 310 profesori, educatoare şi părinţi, mărţişoare pe care au scris urări, mesaje specifice evenimentului, izvorâte din inocenţa vârstei. Cu toată dragostea şi bucuria, cei 5229 de preşcolari participanţi oferă mărţişoarele cetăţenilor din judeţele Suceava şi Botoşani în cadrul campaniei judeţene „Un gând bun de mărţişor”, astfel: Suceava – copiii grădiniţelor Gulliver, A.B.C., Ţăndărică, 1-2-3, Prichindel, Aşchiuţă, Albinuţa, Pinochio, Maria Montessori, Piticot, Obcini, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava; Fălticeni – copiii grădiniţelor Voinicelul, Scufiţa Roşie, Lizuca, Alice, Pinocchio, Dumbrava minunată, Licurici; Rădăuţi – copiii grădiniţelor Prichindelul, Micul Prinţ, Albinuţa, Sf. Treime, Pinocchio, Arlechino; Gura Humorului – copiii grădiniţei Paradisul piticilor, Căsuţa piticilor, Lumea copilăriei; Rădăşeni – copiii grădiniţelor din cadrul Şcolii Gimnaziale Rădăşeni şi Lămăşeni; Moldoviţa – copiii grădiniţei Isteţel; Siret – copiii grădiniţelor Luminiţa şi ai Şcolii Generale „Petru Muşat”; Dolhasca – copiii grădiniţei din localitate; Ipoteşti – copiii grădiniţei din Ipoteşti; Cajvana – copiii Grădiniţei Nr. 1 Cajvana; Câmpulung Moldovenesc – copiii Grădiniţei „Floare de Colţ”; Dumbrăveni – copiii Grădiniţei „Dumbrava minunată”; Dorohoi – copiii grădiniţelor nr. 2, 6, 8, 10, Alba-ca-Zăpada şi copiii Grădiniţei Nr.2 Dumbrăviţa.

Preşcolarii trăiesc bucuria de a dărui în comunităţile lor şi transmit un gând bun trecătorilor, reprezentanţilor autorităţilor locale, funcţionarilor din primăriile din localităţile de provenienţă, inclusiv la Primăria Suceava, a celor din Prefectura Suceava, personalului din Centrul Cultural „Bucovina”, al Băncii Transilvania, al magazinului Kaufland, clienţilor marilor şi micilor magazine etc.

Campania „Un gând bun de mărţişor” se află la a III-a ediţie, iar prin scopul şi obiectivele acesteia se aliniază ţintelor strategice ale grădiniţei, care fac referire la „promovarea unei culturi organizaţionale bazate pe competenţă, profesionalism activ, disciplină asertivă, comunicare bidirecţională, iniţiativă, generatoare de performanţă durabilă”, precum şi la „creşterea vizibilităţii grădiniţei în comunitate prin dezvoltarea parteneriatelor educaţionale locale, judeţene, naţionale, în vederea îmbunătăţirii prin experienţe noi a calităţii managementului instituţional”.

www.romanidecentenar.ro

Campania urmăreşte formarea unor comportamente prosociale, menite să ducă la dezvoltarea sentimentelor de apreciere, de respect a comunităţii faţă de ideea de a dărui, de sensibilitate, de empatie a preşcolarilor faţă de adulţi. Dorim să întipărim în mintea preşcolarilor că un gest frumos, un gând bun, aşa cum spune şi numele campaniei, nu necesită decât puţină muncă, bunăvoinţă şi bucuria de a dărui.

Sperăm ca cetăţenii, care au onoarea să primească tradiţionalul mărţişor şi un surâs inocent de copil să se oprească un moment din drumul lor şi să primească darul simbolic zâmbind a aducere aminte, deoarece, astăzi, valoarea mărţişorului începe să fie dată doar de creaţia artistică. Noi, cei 5299 de preşcolari, am pus alături de mărţişor şi suflet, şi-l dăruim în comunitatea în care ne-am născut, căreia îi aparţinem şi pe care o respectăm.

Dacă i-aţi întâlnit, credem că le-aţi oferit modele în a-i învăţa ce înseamnă să primeşti un dar şi un gând bun! Ei abia învaţă să dăruiască! (Prof. MARIA MATEI, coordonator al campaniei interjudeţene, director GPP „Gulliver” Suceava)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: