Eroi ai Marii Uniri

Vasile Niculescu – un erou… nerăsplătit

Ţara noastră este binecuvântată de Dumnezeu. Nu întâmplător a fost supranumită „Grădina Maicii Domnului”. La fel şi oamenii săi, care au dovedit de-a lungul existenţei sale că sunt oameni deosebiţi, cu mare dragoste de limbă, neam, credinţă şi ţară, neprecupeţindu-şi chiar şi viaţa, atunci când patria i-a chemat la datorie. Atâţia şi atâţia români, în general, şi bucovineni, în special, s-au ridicat dintre oamenii de rând, făcând fapte măreţe, trecând astfel în istorie şi din istorie în legendele neamului.

La data de 21 noiembrie 1891, a văzut lumina zilei, la Fălticeni, copilul Vasile Niculescu. A urmat cursurile şcolii elementare în localitatea natală. Pe toată durata şcolarizării a dat dovadă de foarte mult interes pentru învăţătură. Învăţătorul lui l-a apreciat foarte mult pentru străduinţa sa de a-şi însuşi la cel mai înalt nivel cunoştinţele predate la clasă. L-a considerat un elev excepţional, prevăzându-i un viitor strălucit. Şi nu s-a înşelat, pe lângă un copil foarte instruit, el devenind şi un foarte bun patriot. Între anii 1901-1903, după mărturisirile sale, l-a avut învăţător pe Mihail Sadoveanu.

Învăţătorul lui i-a lămurit şi pe părinţii copilului să-l dea mai departe, la studii. Astfel că a dat admiterea şi-a reuşit la un seminar teologic, pregătindu-se astfel pentru preoţie. Şi în cadrul seminarului teologic şi-a dovedit interesul pentru învăţătură. Ne gândim la faptul că micul Vasile era obişnuit să trăiască în aer liber, fără constrângeri, cu toate acestea integrându-se foarte bine în rigorile seminarului teologic. Pe durata cursurilor de la seminar a acumulat şi o bogată cultură generală. Dovadă este faptul că, după ce şi-a însuşit meseria de pilot, recita camarazilor săi, în scurtele pauze pe care le avea pe front, versuri din scriitorii români şi chiar din cei universali, cum era cazul cu Titus Lucretius Carus.

A fost fascinat încă de mic copil de zborul păsărilor. Urmărea zborul acestora ore întregi şi visa la clipa în care va putea zbura şi el. Şi a perseverat până ce visul i s-a împlinit. A renunţat la cariera preoţească şi la 24 de ani, în anul 1915, s-a înrolat în armată, luând munca de la început, cu gradul de soldat. Atunci s-a înscris şi la Şcoala de Pilotaj de la Băneasa. Acolo l-a avut conducător pe renumitul pilot al vremii George Valentin Bibescu, iar ca instructor de zbor pe locotenentul Mihai Savu, şi el un adevărat cavaler al aerului. Chiar de la sfârşitul lunii martie 1915, pe durata mai multor zile, el a executat zboruri de aclimatizare, la limita unui sfert de oră, făcând tururi de pistă la manşa avionului Bleriot.

Datorită conştiinciozităţii sale, recunoscută încă de pe băncile şcolii primare, a susţinut examenul de pilot şi, la data de 15 august 1915, deci numai după aproximativ patru luni de şcoală, obţine brevetul de pilot cu nr. 61. Continuându-şi foarte buna pregătire, la 10 iulie 1916, deci după un stagiu foarte scurt, este avansat la gradul de plutonier. Totodată, este repartizat la Corpul Român de Aviaţie, fiind apoi avansat la gradul de sublocotenent la data de 1 octombrie 1916. De menţionat avansarea sa rapidă în ierarhia militară, comprimându-se stagiul pe care trebuia să-l facă într-un grad militar, tocmai datorită pregătirii sale excepţionale şi a interesului său pentru profesiunea aleasă, cât şi datorită conştiinciozităţii sale în calitate de pilot pe-un avion de luptă.

Dar el nu se mulţumea cu învăţatul artei pilotajului, dorea şi să lupte pentru ţară. Tocmai de aceea iese la raport şi solicită superiorilor săi să fie repartizat într-o unitate de aviaţie pe front. Cererea i se aprobă şi este repartizat într-o escadrilă de recunoaştere aeriană şi de bombardament. S-a remarcat în toate luptele pe care le-a purtat cu inamicii săi. La începutul anului 1918 este mutat cu unitatea sa de luptă pe frontul din Basarabia. Şi acolo a executat misiuni de recunoaştere şi bombardare.

Având nevoie de voluntari pentru executarea unor misiuni de recunoaştere şi de luptă foarte grele şi periculoase, comandamentul a făcut o solicitare în acest sens. Fiind un pilot de excepţie, de elită chiar, Vasile Niculescu a fost selectat pentru această misiune periculoasă.

La acea vreme, din cauza ocupaţiei germane, conducerea ţării era în refugiu la Iaşi. De acolo erau conduse treburile ţării. Era nevoie să fie duse de la Iaşi în Ardeal o serie de documente importante pentru Unirea care se preconiza, dar şi o serie de manifeste pentru populaţia din Ardeal. Pentru misiune a fost repartizat un avion marca Farman 40, cu nr. 3240. Alături de Vasile Niculescu a fost ales şi căpitanul Victor Precop, la manşă fiind Vasile Niculescu. Decolarea s-a făcut de pe aeroportul Bacău.

Zborul istoric a fost planificat şi s-a desfăşurat în ziua de 23 noiembrie 1918. Pe avion s-au îmbarcat cei doi piloţi, au luat sacul cu documente şi şi-au luat zborul. Documentele se refereau la mesajul pentru Unire al moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului, mesaj care era hotărâtor pentru convocarea marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, adunarea fiind planificată la 1 Decembrie 1918. La acea dată guvernul român nu avea altă cale de a lua legătura cu cei din Ardeal decât prin mijlocirea unui avion.

Trebuie să spunem că avionul avea carlinga descoperită, piloţii neavând posibilitatea de a se apăra de vitregiile vremii. Ei urmau să traverseze munţii Carpaţi, la o înălţime de 2600 m, pe un ger năprasnic. Dar s-au pregătit pentru acest zbor. Şi-au acoperit feţele cu un strat gros de vaselină pentru a se proteja de gerul de minus 35 de grade. Trebuie menţionat că cei doi nu aveau niciun fel de armament asupra lor şi nici avionul nu era înarmat. Pentru orientarea în aer aveau asupra lor numai o busolă şi o hartă. Nu aveau nici paraşute.

Avionul a aterizat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, unde, deşi era un ger cumplit, era aşteptat de câteva sute de oameni: Marele Cartier General Român transmitea pe această cale documente importante Consiliului Naţional Român în vederea Unirii Transilvaniei, care avea să fie decretată la data de 1 Decembrie 1918. Era vorba de un sac cu manifeste şi o geantă sigilată, care conţinea trei documente foarte importante. Pe acestea căpitanul Victor Precup trebuia să le predea membrilor Comitetului Naţional Român. Cele trei documente erau: scrisoarea lui Ion I.C. Brătianu către Comitetul naţional Român central, scrisoarea preotului dr. Nicolae Bălan către Vasile Goldiş, preşedintele C.N.R.C., şi scrisoarea aceluiaşi preot către preotul Vasile Suciu.

După uralele cu care i-a întâmpinat mulţimea, aviatorii au plecat la Palatul Mitropolitan. În acest timp avionul era păzit, deşi gerul era groaznic, de către opt soldaţi şi de foarte mulţi oameni, pentru a nu se produce vreun act de sabotaj, căci avionul urma să zboare înapoi, spre Bacău, de unde decolase. Soldaţii, din cauza gerului, se schimbau din oră în oră. Între timp, sute de oameni şi-au lăsat semnăturile pe fuselajul avionului, care era din pânză. Întoarcerea s-a făcut în ziua de 24 noiembrie. Aviatorii aduceau în regat documente importante. Ei au primit de la ardeleni, în mod simbolic, o bucată de piatră, care se păstrase din monumentul ridicat în anul 1848 de către români pe Câmpia Libertăţii din Blaj, şi care fusese distrus de inamic.

Echipajul s-a întors cu bine la Bacău, în aceleaşi condiţii vitrege, raportând îndeplinirea misiunii sale istorice. Acest zbor istoric, efectuat de la Bacău la Blaj şi retur, a fost prima legătură a Transilvaniei cu România după pacea de la Bucureşti, care a fost impusă Regatului Român de către Puterile Centrale în primăvara anului 1918.

După ce s-a întors la unitatea sa, aviatorul Vasile Niculescu a continuat să participe la acţiunile de luptă. În timpul unei misiuni de recunoaştere în Transnistria, la data de 23 iunie 1919, a fost nevoit să aterizeze forţat în spatele linilor sovietice, deoarece avea defecţiuni la motor. A fost luat prizonier la Odesa de către sovietici, dar a fost eliberat după o lună.

După ce s-a terminat războiul şi-a continuat activitatea de pilot în cadrul Grupului 1 Aeronautic între anii 1920-1923, iar la data de 24 octombrie 1923 a fost avansat la gradul de căpitan şi a fost transferat la Comandamentul Şcolii de aeronautică. Între 1 martie şi 1 septembrie 1926 a urmat un stagiu de perfecţionare în cadrul aviaţiei cehoslovace.

Activează în cadrul comandamentului până la data de 26 octombrie 1926, când părăseşte aviaţia, la cerere, şi este transferat la Centrul de Recrutare Rădăuţi. Ulterior, la data de 1 octombrie 1930, este mutat la regimentul 96 Infanterie, iar la 31 octombrie 1937 demisionează din armată cu gradul de căpitan, după 23 de ani de activitate în cadrul aviaţiei. Gradul de căpitan i-a fost acordat prin Înaltul Decret Regal nr. 5634, emis la 24 octombrie 1932.

După părăsirea aviaţiei, Vasile Niculescu a trăit în câteva localităţi, în final stabilindu-se la Rădăuţi, unde a practicat meseria de ceasornicar. A trecut la cele veşnice la 24 aprilie 1981. A fost înmormântat în cimitirul din Rădăuţi. I s-a pus la cap o elice de avion, prin grija prof. dr. Sorin Trelea, pilot sportiv, care are grijă de mormântul acestuia.

Toată lumea s-a aşteptat ca, după încheierea cu succes a acelui zbor, cei doi aviatori să fie decoraţi cu cea mai înaltă distincţie a României. Dar… Doar în decembrie 1961 a primit o scrisoare de la Andrei Popovici, fostul comandant al Grupului 2 Aeronautic Tecuci, care i-a scris: „Nu este prilej de sărbătoare creştinească şi naţională care să nu trezească în mine amintirea zborului Domniei tale la Blaj, la începutul iernii, în anul 1918. Zborul acesta rămâne înscris în istoria şi în analele întregirii neamului românesc. Camarazii tăi zburători te-au aşezat pe cel mai înalt punct al unei întreprinderi zburătoreşti din războiul cel mare şi sfânt. S-a văzut nedreptatea pe care conducătorii ţării din acele vremuri au avut-o faţă de dumneavoastră, de a nu vă acorda cinstea cuvenită pentru acel zbor istoric. Nu ştiu de ce, dar parcă tot n-am pierdut nădejdea că voi asista la preamărirea şi la actul de dreptate care vi se cuvine.”

Superbe cuvinte scrise de un alt as al aerului care, poate, a înţeles mâhnirea acelui român care, prin actul său curajos, a contribuit la Întregirea României, şi ale cărui merite n-au fost răsplătite, deşi eroul nu aştepta răsplată pentru că şi-a respectat jurământul militar.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI